Teoreticienii vietii ne spun cum sa traim, de ce sa traim dar uita sa ne arate si cum sa decidem. Liberul arbitru pe care se presupune ca ni l-a oferit cadou Dumnezeu nu se manifesta decat intamplator. Ai permanent posibilitatea de a face alegeri dar aproape niciodata confirmarea ca pe celalalt drum, daca l-ai fi ales, ti-ar fi mers mai prost sau ai fi avut mai putin de suferit.

În amalgamul cotidian, cum stii ca traiesti cu adevarat sau doar faci slalom printre optiunile mai putin inspirate ?

Care ar fi adevarul suprem care sa-ti ofere libertatea de a nu regreta niciodata optiunea aleasa ?

Primesti informatia la maturitate ca esti unic, ca universul e nelimitat ca detii puteri infinite, asemeni Creatorului dar te impiedici de prima pana de benzina in mijocul campului fara ca cineva sa opreasca si sa te ajute. Suni un prieten, doi, se pun pe drum sa vina sa te ajute si in scurt timp opreste un camion din care un domn plin de bunatate iti ofera o canistra sau te duce pana la prima benzinaria. Ajungi apoi acasa fericit si stai cu gandul la acea lectie….

Care e in acesta circumstanta manifestarea liberului arbitru ? In ce punct ai decis ca asta ar fi fost absolut necesar sa se intample ?

Cei doi vectori

In lumea aceasta duala in care se manifesta pregnant doar ce e bun sau rau, pozitiv sau negativ, negru sau alb am gasit si eu doi *vectori* dupa care se ghideaza viata: intentia si indiferenta. In gluma, pentru rima aferenta, ar fi intentia si neatentia.

Daca intentia ca forma de manifestare ai fi ca o sfera care ne inconjoara polarizata asemeni unui magnet as spune ca ea inainteaza pe traseul vietii atragand alte sfere a caror intentie e pe drumul pe care crezi ca ti l-ai ales. Forta de atragere se manifesta fara vointa ta iar dupa ce ai ajuns in punctul urmator sau te atrage ceva mai puternic sau te respinge sfera precedenta pentru ca nu ii mai esti de folos. Sferele indiferente sunt nepolarizate. Sau pot fi polarizate *la dorinta* celuilalt nu al propriului stapan. Cu alte cuvinte de sferele indiferente te poti folosi oricand si poti renunta la ele oricand.

Mai traductibil ar fi asa : daca tu te misti ghidat de intentia ta de a face ceva ai in fata un drum al tau. Daca esti indiferent cu ceea ca urmeaza sa faci atunci intentiile altora se manifesta si se folosesc de tine ca sa isi creeze ele propriul drum.

In exemplul de mai sus personajului i-a fost indiferent daca ajunge sau nu la o destinatie intr-un timp anume si atunci a ramas in pana. Din inertie sau mai bine zis din indiferenta i s-a parut ca totul e OK. Daca ar fi avut o intentie clara ar fi verificat de la punctul de plecare daca sunt intrunite conditiile de a ajunge la final.

Si astfel ajungi la radacina aceste stari : amanarea.

Suntem singurele fiinte de pe planeta care amana sa faca ceva si nu mai actioneaza din instinct. Oare e de bine ? Cine ar putea stii cu adevarat?

Acum ce faci cand ajungi intr-un impas ?

Stai si te intrebi : o fi mana destinului, e consecinta intentiilor mele sau mai mult a indiferentei? Acesta ar fi punctul din care poti sa verifici cu adevarat daca detii liberul arbitru sau doar te-ai amagit ca el exista. Soarta ta devine mai interesant de studiat daca te intrebi cat din ce se manifesta e intentie si cat neatentie ?

Teoria poate fi amuzant verificata in trafic in Bucuresti: cand te grabesti sa ajungi undeva dai de toti prostii. Cand nu te grabesti esti printre ei !

Vreau sa:

• ma abonez la newsletter
• primesc noile articole pe mail
• ma abonez la RSS

2 voturi

 Loading ...