Am scris in ultimele două miniarticole despre metaforă şi modelare. Spuneam acolo că ele reprezintă baza învăţării.

Dar învăţarea are şi un…vârf.  Munca. Adică…propria experienţă.

Caz practic: Te duci la un training şi îţi place. Trainerul e bun ! Spune poveşti şi demonstrează că ştie din experienţă despre ce vorbeşte (adică foloseşte metafore şi este un model pentru tine). Baza învăţării e asigurată.

Asta înseamnă că ai învăţat ? Nu chiar ! Înseamnă mai ales că ai dobândit cunoştinţe.

Un proverb din Papua Noua Guinee sintetizează foarte bine această realitate:

“Cunoaşterea este doar un zvon neverificat până când a ajuns în muşchi”

» (citeste tot articolul…)

Modelarea este cea mai puternică formă de învăţare umană. Alături de  metafora, modelarea formează baza învăţării.

Concret, aşa învăţăm din experienţele altora: modelându-i şi aflând poveşti (metafore) despre bine şi rău.

Spre deosebire de metaforă, care presupune să dai înţelesuri, modelarea presupune să preiei comportamente, de multe ori în mod inconştient.

De exemplu, copilul îşi va imita părinţii în gesturi, voce sau “apucături”. La fel, colegii de birou vor prelua mici ritualuri, ticuri sau comportamente ale liderului informal din echipă.

Alt exemplu: pe terenul de sport sau pe ringul de dans, începătorii preiau voit dar şi inconştient din mişcările celor mai experimentaţi.

» (citeste tot articolul…)

Am citit undeva candva, cu ani in urma:

“Totul este o metafora despre totul”

Dacă e adevărat,  (şi cred că e), inseamnă că: POţi să înveţi ceva excepţional de bine şi să foloseşti acel domeniu în care excelezi ca să înveţi altceva. E un fel de învăţare…. laterală.

Aşa învaţă copiii despre viaţă, din poveşti. Aşa învaţă oamenii de afaceri despre business, după ce au urmat cariere sportive.

Procesul nu e valabil întotdeauna şi pentru oricine, dar e un excelent adjuvant pentru învăţare accelerată.

Tu în ce domeniu excelezi ?

Cum poţi să transferi de acolo ce ai învăţat într-un alt loc,  în care eşti încă învăţăcel ?

Inspiratie !

Într-un  experiment făcut de cercetătorii americani,  au fost convocaţi 90 de jucători de baschet cărora li s-a cerut  să arunce la coş, de la o distanţă de 7 metri. Rezultatul mediu al reuşitei a fost de 39%. Apoi cercetătorii i-au împărţit la întâmplare în 3 grupe:

1. au cerut primei grupe să se antreneze pentru aruncările la coş o oră în fiecare zi, timp de o lună;
2. a doua echipă n-a jucat deloc tot timp de o lună;
3. jucătorii celei de a treia echipe au fost obligaţi să se antreneze mental. Aceasta consta în a-şi imagina că aruncă la coş, de la o distanţă de 7 metri, în absenţa oricărei mingi.

» (citeste tot articolul…)