M-a amuzat…

Nu mă gândisem niciodată că prosperitatea are o …. față… dar dacă privim in sens metaforic, probabil că are… Oamenii prosperi sunt caracterizați de o minte creativă, de un corp sănătos și de o stare generală de bună dispoziție care se citește pe față.

Din păcate la noi în țară ideea de prosperitate se potrivește mai bine cu o …BURTĂ… decât cu o față, dar asta e pe cale să se schimbe… sper…

Speranța mea nu e teoretică ci practică, pentru că vad tot mai mulți oameni care au succes autentic și care doresc sa dea din experiența lor comunității in care traiesc… si cu cat suntem mai mulți, cu atât mai bine !

Când oferi din ceea ce cunoști, de fapt înțelegi mai bine ceea ce știi. Simplul fapt că te străduiești să explici altcuiva te ajută să simți mai bine puterea gândurilor care îți trec prin minte.

Dar ca să poți împărtăși cu generozitate ceea ce știi este nevoie să depășești gândirea sărăcăcioasă că odată ce dai din ce ai vei rămâne FĂRĂ ceea ce ai…

Și așa ajungem la prima vitamină a omului prosper:

Contribuția !

Oamenii prosperi se hrănesc din ideea de a oferi celorlalți resurse, informații și oportunități.

Pentru ei este foarte energizant să dea sfaturi, să caute rezolvări la probleme, să pună în legătură oameni competenți, etc.

Ei au înțeles un lucru pe care îl repet foarte des în seminariile mele: Când valoare generezi, oportunități creezi.

Acesta este și motivul pentru care în ultimii ani am intervievat câteva zeci de antreprenori și specialiști. Pur și simplu, acești oameni sunt dornici să ofere și sunt generoși, cu condiția să simtă că valoarea pe care o oferă este pusă în practică.

Și aici ajungem la a doua vitamină a oamenilor prosperi:

Acțiunea !

Oamenii prosperi nu au doar idei, ci și pragmatismul necesar punerii lor în practică.

Ceea ce îi energizează cu adevărat este faptul că pot vedea materializându-se ideile. Când stai de vorbă cu ei îți dai seama că sunt foarte orientați spre rezultatele măsurabile pe care le pot obține, iar dacă vrei să te asociezi cu ei ar trebui să le arăți că gândești la fel.

Cum se ia această vitamină ?

Zilnic !

Oamenii prosperi își doresc rezultate, progres și eficiență în fiecare clipă. Și cum toate acestea se pot măsura și în bani, rezultatul firesc este faptul că atrag bogăție în viața lor.

Prin contrast, ceea ce omit oamenii cu gândire sărăcăcioasă este orientarea permanentă către rezultatele dorite în viitor. Ei se lasă duși cu gândul la ce merge prost, la condițiile neprielnice, la îngrijorare și lipsuri.

Aceste gânduri, chiar dacă vizitează și omul prosper, sunt repede eliminate de celelalte idei, informații și cunoțtințe cu care el își hrănește în permanență mintea.

De fapt, aceasta este a treia vitamină a omului prosper:

Învățarea !

Omul prosper își hrănește permanent mintea cu informații noi. El învață mereu ! Atitudinea lui de curiozitate se vede în felul cum pune întrebări, în felul cum își alege cărțile de citit, la prietenii pe care îi are… și mai ales în viteza cu care află lucruri noi și le pune în aplicare.

Practic, omul prosper nu are TIMP să fie sărac…

E prea ocupat să se gândească la următorul rezultat de atins, la felul cum poate contribui mai mult în comunitatea pe care o servește sau la noile descoperiri pe care le poate aplica în munca sa !

Să ne gândim puțin la esența vieții omului prosper :

Este generos, este creativ și este în continuă mișcare !

Cum ar putea fi un astfel de om trist, îngrijorat, sărac și în ultimă instanță nefericit ?

Răspuns: nu prea are cum !

Vitaminizat corect, omul prosper își poartă vremea cu el, indiferent că e vânt sau ploaie, că e întuneric sau lumină, că e iarnă sau e vară.

Pentru el, prosperitatea e un mod de viață, nu o țintă.

Când știi care sunt cele 3 vitamine, tot ce îți mai rămâne de făcut este să ții minte să le iei.

Dacă nu te simți suficient de prosper, probabil că îți lipsește măcar una dintre cele trei vitamine.

Fie nu ai contribuit destul, fie nu ai acționat suficient de hotărât, fie nu ai învățat încă ce aveai de învățat. Oricare ar fi cea cu care începi, important este să te vitaminizezi astfel cât mai rapid.

De exemplu, atunci când nu mă simt prosper, citesc o carte bună despre prosperitate sau mă duc la un curs ca să învăț ceva nou, pun în practică ce am învățat cât mai repede posibil și dacă rezultatele sunt bune, mă gândesc imediat cum pot să multiplic acele rezultate ca să servesc mai bine comunitatea din care fac parte.

Astfel toate cele trei vitamine ajung rapid la doza optimă.

Pentru tine, dacă vrei să începi rapid, îți recomand să participi saptamana viitoare la un eveniment gen Serile AS, unde toate cele trei vitamine se găsesc din abundență:
• Îi poți ajuta pe ceilalți participanți să învețe mai ușor oferind feedback
• Poți pune imediat ideile în practică, începând chiar din seara respectivă
• Înveți un sistem de acumulare a bogăției și nu doar o colecție de informații
…și nu în ultimul rând, poți lua model de la unul dintre oamenii de succes din orașul tău, pe care probabil îl cunoști deja.

Detalii despre eveniment: www.serileAS.ro

In acest fel, poți lua toate vitaminele prosperității deodată, cu o investiție de timp și efort similară unei cine în oraș.

De fapt, oamenii prosperi așa gândesc: Cum pot să obțin rezultate maxime cu minimul de timp și efort posibil. Evenimentul serile AS este conceput special pentru asta. Este scurt, este puternic, oferă exemple de oameni care au reușit și este foarte aproape de tine !

Te rog sa participi și te invit să luăm împreună vitaminele prosperității !

Inspiratie !

PS: Turneul serile AS are 4 invitați de marcă: Cristian Onetiu (Timisoara), Eusebiu Burcas (Cluj), Marian Berdan (Iasi), Marius Ghenea (Bucuresti)

Din fericire, avem și în România o mostră bună de proactivitate.

Este emisiunea ”Românii au talent” (emisiune la care mă uit, după ani de zile în care nu m-am atins de televizor).

Aici vedem performeri… vedem oameni care nu au doar talent, ci au și un extraordinar simț al dăruirii…

Ceea ce îi diferențiază pe oamenii de talent de performeri este curajul de a urca pe scenă…

O astfel de emisiune are marele beneficiu la noi în țară că le dă un model de curaj oamenilor al căror talent rămâne latent… de frică…

Dar există o emoție care poate contrabalansa extrem de rapid frica, iar acea emoție este din fericire generată de o astfel de emisiune.

Este o emoție la care făceam referire și în articolul precedent pe blog, atunci cînd vorbeam despre performerii de scenă:

”Excelența simțită sau văzută îmi provoacă și acum fiori de plăcere… când văd un dansator, un muzician sau un specialist de top cum performează la cel mai înalt nivel sunt impresionat până la lacrimi…iar naturalețea performerilor de top mă inspiră până în măduva oaselor…”

Cu siguranță că sunt și alți oameni care îmi împărtășesc opinia, pentru că acest citat a fost preluat pe facebook în mod spontan de unii cititori… și este firesc să fie așa… Performanța la scenă deschisă este un afrodisiac intelectual.

Dacă ea este dublată însă și de acea emoție fabuloasă care contrabalansează frica, se creează condițiile pentru a îi transforma pe talentații curajoși în performeri inimoși.

…și știu asta foarte sigur din sutele de momente în care am avut privilegiul să văd oameni ”crescând sub ochii mei” atunci când au ales să ”urce pe scenă” în contextul potrivit, chiar în timpul taberelor de dezvoltare personală pe care le organizez.

Acolo, în sala de curs, administrăm o doză substanțială din emoția – antidot care elimină frica și scoate la lumină nu doar talentul, ci și drumul de urmat pentru șlefuirea lui.

Dar să revin la emisiunea de care vorbeam…

La show-ul în cauză, aceeași doză substanțială din emoția – antidot, este după opinia mea esențializată într-un singur gest, iar acest gest nu este făcut de public și nici de candidați, ci chiar de jurați.

Este momentul în care în mod spontan cei trei jurați se ridică în picioare și aplaudă.

În acele secunde, dacă te uiți în ochii lor, vezi o sclipire care în toate dicționarele comportamentale ale lumii se numește simplu: ADMIRAȚIE !

Iar admirația sinceră vindecă, hrănește, elevează și entuziasmează. Ea este emoția – antidot.

Când ești admirat simți în câteva clipe descărcări de energie tumultoasă care ți se traduc în intelect foarte concret: PERFORMANȚA e o stare de servire simultană a sinelui și a semenilor, în care condimentul suprem este inspirația pe care o simte și performerul și spectatorul.

Cine o trăiește fie și pentru câteva clipe, va simți pentru tot restul vieții o dorință lăuntrică de a se ridica din nou la aceleași înălțimi, ca să poată sorbi din nou împreună cu semenii săi din această licoare divină.

Această stare depășește orice frică sau jenă, pentru simplul motiv că efortul de a depăși astfel de stări este perfect justificat și mental și emoțional.

Nu este suficient să ai talent…

E plină țara de talente adormite, învelite cu pătura groasă a justificărilor și a motivelor fabricate de mintea speriată …

Mai e nevoie să ai și curajul de a exprima acel talent…, iar la emisiunea cu pricina am văzut în ochii juraților ridicați în picioare o sclipire care mi-a dat speranță.

Este speranța că tot mai mulți români vor înțelege, fie și intuitiv, dintr-un show TV, că aprecierea și admirația sunt antidoturile fricii de auto-exprimare.

Avem în acest fel o șansă în plus să trezim tot mai multe talente latente… iar acest lucru este extrem de important pentru români.

Nu vreau să par patetic sau populist, vorbind la modul general despre națiune…

Cred însă că aprecierea și admirația unui om pentru alt om, în locul gândurilor ucigașe la adresa caprei vecinului, ne-ar putea fi de mare folos.

Românii au… latent… bogății de creativitate și inteligență uriașe… iar cheia pentru scoaterea lor la lumină este în mâinile fiecăruia… și se numește apreciere și admirație.

Dacă ne-am ridica mai des în picioare, fie și metaforic, cu luminițe în ochi și generozitate de aplauze, am construi foarte repede în jurul nostru spectacole de stradă în care să ne bucurăm că avem talent…

Și știi ce e cel mai frumos la un astfel de spectacol de stradă ?

Faptul că fiecare show va fi diferit… și potrivit de gust cu condimentul suprem:

Inspiratie !

Cum a pornit totul

BootCamp a inceput atunci cand Andy Szekely a hotarat sa puna in aplicare ceea ce vazuse pe 5 continente in materie de training si coaching si sa creeze ceva original: “Am luat tot ce s-a facut mai bine in lume si am adus in Romania”.
Proiectul a luat nastere in 2003, cand Andy Szekely si-a luat 6 prieteni in primul BootCamp. Astazi se deruleaza de doua ori pe an cu maxim 40 de participanti. Intre tabere au loc evenimente, seminarii la care participantii BootCamp se pot duce gratuit pentru ca ”este un proces de invatare continua”.
Proiectul BootCamp isi propune sa dea participantilor posibilitatea de a alege si mai important, sa ofere instrumentele necesare pentru a invata cum sa aleaga ce e mai bine pentru ei si cum vor sa se schimbe. Asa cum Andy Szekely mentioneaza: ”Noi nu iti spunem ce sa crezi. Iti spunem ce exista si tu ai libertatea sa alegi ce ti se potriveste”.

Citeste tot articolul: national-magazin.ro

Dacă ești un performer în meseria pe care ai ales-o, probabil îți vei explica majoritatea momentelor de stress exagerat prin care ai trecut.

Dacă ești înconjurat de oameni obsedați de excelență în ceea ce fac, probabil îi vei putea ajuta ca manager sau consultant.

Partea cea mai frumoasă este că nu e nimic dificil în metoda pe care vreau să ți-o prezint.

Este pur și simplu un întrerupător…

…un întrerupător al stării de stress cauzat de obsesia pentru perfecțiune…

Dacă ai orbecăit vreodată prin bezna dintr-o cameră, căutând cu nerăbdare butonul dătător de lumină, atunci vei înțelege ușor acest articol!

… numai că în acest caz, camera respectivă este vastă cât tot restul vieții tale…

Să începem:

În anul de grație 1994 mă pregăteam febril pentru un examen la Contabilitate (am învățat la facultatea de Stiințe Economice). Profesorul era un tip dur cu pretenții absurde. Pentru nota 10, trebuia ca la examen să îi papagalicești în scris cursul.

Cum în perioada aceea eram îndoctrinat cu ideea că performanța = nota 10, m-am pus cu burta pe carte și am tocit.

Rezultatul ?

La examen am scris cuvânt cu cuvânt, cu elan proletar, tot ce îmi aminteam din cursurile pe care le învățasem.

Rezultatul ?

Nota 6.

De ce ?

Păi simplu !

Două dintre subiectele de două puncte pe care eram convins că le-am scris bine le confundasem cu alte două subiecte din curs.

Scrisesem perfect… dar despre altceva decât subiectul de examen !

Din fericire pentru mine, acela a fost un moment de întrerupere a obiceiului stupid pe care îl avusesem… și anume să confund mijlocul cu rezultatul.

Obișnuisem să cred că dacă faci ceea ce ți se cere/spune, obții ceea ce vrei.

De fapt, dacă faci CORECT ceea ce ți se cere obții CORECT ceea ce vor alții.

Am înțeles atunci, într-un stil care s-ar putea numi ”dat cu capul de pereti”… că am nevoie de o schimbare a felului în care mă raportez la performanță…

Să dăm ceasul înainte vreo 18 ani…

În momentul în care scriu, ideea de performanță mă preocupă în continuare.

Excelența simțită sau văzută îmi provoacă și acum fiori de plăcere…

Când văd un dansator, un muzician sau un specialist de top cum performează la cel mai înalt nivel sunt impresionat până la lacrimi… iar naturalețea performerilor de top mă inspiră până în măduva oaselor…

Și totuși…

Ceva s-a schimbat fundamental în felul cum privesc performanța !

Acest ceva este felul în care mă raportez la propria performanță.

Am constatat în anii din urmă, mai ales la începutul carierei mele de vorbitor public și autor, că terminarea unui curs ori finalizarea unui articol mă lăsa cu un sentiment nedeslușit de tristețe…

În primii ani am pus asta pe seama efortului foarte mare pe care îl depuneam ca să… ”iasă treba bine”…

Apoi,… am început să observ ce anume se întâmpla de fapt în mintea mea după un astfel de eveniment…

Apoi am întrebat și pe alții cum se simt și ce își spun după ce performează…

Mulți dintre ei aveau același sindrom… un fel de stare nedeslușită de gol interior…

Tot căutând explicații am descoperit în cele din urmă în ce constă acest obicei prostesc de a te simți neîmplinit imediat după ce ți-ai livrat inima și inteligența către beneficiarii serviciilor tale…

Este obiceiul de a căuta perfecțiunea cu iluzia că o poți găsi.

Este un blestem cu care foarte mulți dintre performerii de top s-au confruntat, măcar episodic în cariera lor.

Nu voi insista aici pe cauza psihologică a acestui obicei (sistemul educațional bazat pe note de la 1 la 10 are cu siguranță un rol important).

Ce mi se pare cu adevărat interesant este metoda concretă prin care poți să scapi de un astfel de obicei și felul cum pot fi și alții ajutați să scape de el.

Din fericire, această metodă este surprinzător de simplă și se referă la schimbarea la nivel mental a unei singure întrebări:

Cum să schimbi întrebarea care te îmbolnăvește …

Practic, performerii care se simt neîmpliniți după ce reflectoarele scenei se sting, își populează mintea cu gânduri autoevaluative.

Pe bună dreptate, după ce am performat, ne punem întrebarea ”Am performat bine ?”

Din nefericire, performnța înseamnă exigență, iar asta înseamnă să compari realitatea cu perfecțiunea.

Așadar… avem un performer care tocmai a finalizat o reprezentație, iar mintea lui începe în mod fatidic să lanseze versiuni ale întrebării:

”Ce nu a fost PERFECT ?”

…și cum între urechile performerului se găsește o mașinărie ultrainteligentă numită creier, întrebarea va da prilejul unei liste complete cu răspunsuri, care oricât de corecte ar fi, au un efect devastator asupra stimei de sine a aceluiași performer.

Și pe bună dreptate !

Când ești epuizat de efortul de a te dărui trup și suflet celor pe care îi servești, ești în cea mai proastă stare în care să îți dai singur feedback negativ !

Dacă însă ai apucat să celebrezi încheierea unei etape a muncii tale depuse în folosul celorlalți, te vei afla în starea potrivită să vezi ce se mai poate îmbunătăți.

Practic, tot ce ai de făcut este să schimbi întrebarea inițială ”Ce nu am făcut perfect” cu alta mai potrivită momentului.

Eu recomand: ”Cât am PROGRESAT ? ”

Când evaluezi rezultatul cu această întrebare, același dispozitiv ultrainteligent dintre aceleași urechi este ”forțat” să îți facă o listă cu tot ce a mers bine.

În acel moment, stima ta de sine va crește !

În acel moment te vei simți mai împlinit și vei trage de unul singur concluzi că ”a meritat efortul”…iar când efortul a meritat, … va merita și efortul de îmbunătățire ulterior !!!

Asta e tot ce avem de făcut, noi, performerii prea exigenți cu noi înșine, dacă vrem să rămânem sănătoși la cap !

Să schimbăm întrebarea când ne evaluăm munca …și mă refer aici în mod specific la PRIMA întrebare !

Nu înseamnă să nu îți pui problema îmbunătățirii muncii. Înseamnă doar să nu te grăbești să cauți noduri în papură…

Un student care a luat nota 9 poate fi forte fericit sau foarte trist, în funcție de felul în care se raportează la acea notă.

Dacă părinții și profesorii l-au antrenat ani de zile să creadă că ce nu e zece e PROST, de fiecare dată când ia un nouă se va simti ca atare…

Un atlet ar putea să câștige concursul de alergare cu zece secunde față de următorul clasat, dar cu o jumătate de secundă sub recordul olimpic.

Dacă toată viața și-a băgat în creier că trebuie să bată acel record, s-ar putea întâmpla să stea cu medalia de aur la gât într-o stare vecină cu cea a condamnatului pe eșafod, cu ștreangul de gât…

După părerea mea, asta e o imensă prostie, pe care mulți oameni capabili și exigenți și-o administrează în doze homeopatice, de fiecare dată când finalizează un proiect.

Acest articol e un apel adresat tuturor celor care nu au găsit încă întrerupătorul care poate face lumină în tot restul vieții lor profesionale.

Iar întrerupătorul este schimbarea întrebării inițiale… de la ”Ce nu a fost perfect”… la ” Cât am progresat ?”

Mai întâi celebrează progresul, apoi perfecționeză rezultatul, și astfel vei obține pe lângă performanță și împlinire !

Inspiratie !

De ce oamenii uita de integritate cand vine vorba de bani ?

…Ești prieten de ani de zile cu un om și când apare o oportunitate pentru el să câștige mai mult ca tine îți întoarce spatele de parcă v-ați fi cunoscut acum 5 minute în tramvai…

…Împărtășești aceleași interese, valori și proiecte cu cineva și dintr-o dată găsește un motiv de ochii lumii să schimbe macazul fără ca măcar să te anunțe de intenția de plecare…

…Trăiești ani de zile sub același acoperiș cu un om și dintr-o dată îți lasă un bilet de adio fără preaviz…

…etc…

Toate aceste cazuri, mai ales dacă se referă la oameni educați, au ca numitor comun confuzia pe care o simtim în procesul de maturizare…

Iată si explicația mai detaliată pe care am găsit-o:

La majoritatea oamenilor interesați de dezvoltare personală, vine un moment în care ajung pe treptele superioare ale piramidei lui Maslow. După cum probabil știi, această piramidă este foarte utilizată în psihologia motivației.

In esență, Maslow spune că oamenii sunt înclinați să își satisfacă mai întâi nevoile de bază (hrană, adăpost) și apoi se orientează treptat spre satisfacerea celor de nivel ”superior”, cum ar fi dezvoltarea personală sau creșterea spirituală.

Ca să explic și sintagma din titlu.. ”totul până la bani”, mă voi referi la nevoile de ordin superior – creștere personală și spirituală.

Simplu spus, în ziua de astăzi nu prea mai avem nevoi de bază acute. Orice om cu o educație medie își poate asigura traiul zilnic dacă vrea să muncească.

Problema apare însă când vrem ”mai mult”…

Ce inseamnă să vrei mai mult ?

Mai mult înseamnă de regulă AMBIȚIE.

Reclamele TV, ziarele, filmele și programele de știri. vedetismele din show-biz și politica ne transmit prin toate mijloacele că a fi mai bun, mai mare, mai tare, mai bogat sau mai frumos decât ceilalți e un lucru bun.

În consecință, începem să credem că a avea ceva mai mult, mai bun, mai frumos sau mai special decât ceilalți este o virtute.

Ce rol joacă banii în toate astea ?

Păi banii sunt cea mai la îndemână măsurătoare a lui ”mai mult”, ”mai bine”, ”mai frumos” ori ”mai special”….

În consecință, dacă îmi alimentez AMBIȚIA de creștere cu aceste modele și îmi măsor această creștere în bani, este foarte simplu să devin obsedat de evoluția mea financiară și dezinteresat de succesu celorlalți.

Mai mult, când succesul lor pare să îl împiedice pe al meu, voi fi foarte înclinat să mă descotorosesc de aceste ”elemente” perturbatoare care de fapt mă împiedică să îmi ating scopurile…

… ușor ușor,… cu această atitudine mă voi transforma într-un pachiderm social care calcă în copite straturile cu flori ale vecinilor în drumul său triumfal către adăpătoarea din spatele curții…

… voi ajunge să repet senin și cu ”destulă detașare” o celebră replică de film:

”It’s nothing personal… just business…”

Consecința ?

În afară de ”pagubele colaterale” pe care astfel de oameni le lasă în urma lor ca pe niste victime inerte întinse pe caldarâm… există o consecință emoțională pe care eu bănuiesc că ei înșiși o trăiesc.

Este vorba de conflictul între ambiția personală satisfăcută și nevoia de emancipare spirituală … nesatisfăcută.

Nu poți în același timp să îți satisfaci ambițiile pe spinarea celorlalți și să îți satisfaci și nevoia spirituală de servire a celorlalți.

… e o contradicție în termeni !

Așa apare conflictul interior de care vorbeam mai sus: între ambiție și contribuție… între nevoia naturală de creștere și cea la fel de naturală de servire.

Când oamenii se concentreză prea mult pe ei înșiși ajung să nu le mai pese de ceilalți.

În realitate însă, suntem umani tocmai pentru că ne pasă de ceilalți iar această nevoie se va manifesta în același individ care inițial a fost orbit de propria-i ambiție (dacă persoana respectivă evoluează).

Un astfel de conflict interior este după opinia mea cea mai dificilă încercare prin care poate trece un om care vrea într-adevăr să se maturizeze.

Este foarte ușor să îți găsești scuze și avocați ai propriei cauze pentru a îți justifica ambițiile și a ignora ideea de servire (si implicit să te opresti din evolutie).

Un număr uriaș de oameni fac exact asta. Clasa politică este probabil cel mai bun exemplu !

Un alt exemplu e dat de unii oameni de afaceri care se complac la nivelul ambiției acumulând tot mai mult și nedăruind mai nimic … pentru ca să constate în final că se simt nefericiți și singuri…

Ei continuă însă să fie prea ocupați cu creșterea business-ului propriu ca să mai dea atenție sentimentului de neîmplinire care îi cuprinde…

E păcat…

E păcat mai ales prin prisma potențialului bine pe care l-ar putea face lumii din jur concentrăndu-se și pe contribuție, nu doar pe creștere.

In acel moment începe să dispară prioritatea ” muncesc pentru banii mei” și apare o altă prioritate: ” creez pentru binele comunității și al meu personal”

”Mai mult pentru mine” devine ”mai mult pentru noi”, iar echilibrul dintre mine și noi, fie el măsurat în bani sau nu, este cea mai bună sursă de pace interioară.

Nu vreau să par exagerat de filosofic în explicații, așa că mă rezum pe final să îți dau o sugestie:

Evaluează-ți propriile reacții atunci când ești pus în fața oportunităților financiare grase …

Ești tentat să strângi rândurile alături de oamenii din echipa ta, sau mai degrabă să îți încasezi partea și să pleci ?

Oricare ar fi decizia, amintește-ți că nu ești singura persoană implicată în ea.

Ori de câte ori simți că ai de luat o decizie care îi afectează pe ceilalți, dă-le posibilitatea să își spună părerea.

Nu întoarce spatele.
Nu te comporta ca și când ai fi singura variabilă din ecuație.
…și nu te amăgi că ești cea mai importantă variabilă din ecuație…

Când te afli într-o relație de prietenie, de cuplu sau de business, ești la fel de important ca partenerul tău, … nu ”mai important”.

Așa că fă un lucru simplu:

Ia decizia și apoi comunic-o astfel încât să îi dai și celuilalt posibilitatea să se replieze.

Vei constata probabil, dincolo de impactul emotional, că împreună puteți găsi o soluție care să îi mulțumească pe ambii parteneri.

Experiența de viață îmi spune că întotdeauna există o astfel de soluție, cu condiția ca încrederea în relație să se fi păstrat, iar asta e treaba ambilor parteneri.

Degeaba un partener de cuplu dă vina pe celălalt că nu e demn de încredere…

În realitate, cel care acordă încredere este și el responsabil să îl atenționeze pe celălalt, la momentul potrivit, că încrederea i-a fost șubrezită…

Spun aceste lucruri cu smerenie, nu cu infatuare.

Dacă mă uit înapoi, pot găsi și eu în trecutul meu exemple de comportament imatur sau de nedreptăți pe care le-am făcut altora din pură neglijență.

Și tocmai de aceea îndrăznesc să vorbesc atât de direct despre rupturile relaționale… pentru că știu cât de important este să închei relațiile de parteneriat cu o strângere de mână în prelungirea inimii fiecărui protagonist.

Când faci asta, îți păstrezi integritatea și păstrezi și integritatea relației, dar mai dai și un excelent exemplu de maturitate… mai ales atunci când miza e una măsurabilă financiar…

Oamenii imaturi părăsesc corăbiile care i-au găzduit (relațiile) la fel ca șobolanii, când simt că se apropie furtuna.

Oamenii foarte maturi, adică liderii autentici, rămân pe corabie precum căpitanii… și dacă au de părăsit corabia fac acest lucru atunci când furtuna a trecut sau atunci când tot echipajul a ajuns în siguranță în port.

Asta e diferența dintre a fi matur și a fi doar ambițios.

Asta e diferența dintre oamenii cu spirit nobil și oamenii care doar se pretind spirituali.

Repet…

E foarte dificil să treci peste propria ambiție și să o echilibrezi cu nevoia de a îi servi pe ceilalți… e poate cel mai dificil prag de trecut in procesul maturizării…

Dar e cu atât mai meritoriu !

Când reușești, dovedești că ai o minte prosperă… iar în acest caz nu se mai întâmplă totul până la bani…. ci dincolo de ei…

Inspiratie !

PS 2:
Despre relații si bani poti afla mai multe aici: People Mastery