In contabilitate există noţiunea Return on Investment (cât câştigi pe unitatea de investiţie).  In vânzările viitorului accentul ar trebui pus pe noţiunea de “Return on Attention” (cât câştigi pe unitatea de atenţie pe care ai obţinut-o de la publicul tău ţintă).

Atenţia este o marfă extrem de valoroasă pentru că devine din ce în ce mai rară.  Întrebarea cheie este cum o poţi câştiga rapid şi eficient ?

Răspunsul …

În primul rând fă tot ce poţi ca să menţii atenţia pe care ai câştigat-o deja în ochii celor cu care comunici. Atenţia are caracteristic faptul că o dată pierdută este foarte dificil să fie recâştigată. De aceea, cea mai bună investiţie pe care o poţi face este să dezvolţi un sistem prin care atenţia oamenilor importanţi pentru tine să fie mereu canalizată către tine. (de exemplu, clienţii să fie mereu atenţi la ceea ce faci).

În al doilea rând captează atenţia altor oameni interesaţi şi apoi canalizeaz-o prin sistemul de care vorbeam mai sus.

Cel mai probabil, vânzătorii şi marketerii viitorului vor avea succes pentru că vor avea mecanisme tot mai performante de captare ;i menţinere a atenţiei publicului ţintă.

De fapt, acest lucru deja se întâmplă, dar nu este observat cu suficientă…. atenţie !

Inspiratie !

PS: Dacă tu consideri că acest articol poate fi de folos prietenilor tăi, atunci te încurajez să îl recomanzi și lor.

Copiază link-ul de mai jos și trimite-l prietenilor tăi prin email, messenger, skype, facebook sau twitter sau orice altă tehnologie "extraterestră" de comunicare.

http://www.andyszekely.ro/return-on-attention/

Dacă vrei sa publici acest articol pe blogul sau site-ul tău, atunci tot ce ai de facut este să copiezi textul articolului și să-l oferi cititorilor tăi. Singura mea rugăminte este să precizezi la sfârșitul articolului sursa.

Mulțumesc!