Am pentru tine o întrebare simplă, dar nu simplistă, tocmai pentru că nu există un singur răspuns, ci tot atâtea câte perechi de ochi ajung să citească înterbarea.
De fapt, nu este doar o întrebare pentru minte, ci și una pentru inimă. Ea sună cam așa:
Ce faci atunci când,…. oricât ai cântări deciziile sau alegerile pe care le ai de făcut… viața pare nedreaptă cu tine ?
Îți ofer un posibil răspuns prin intermediul uneia dintre cele mai emoționante povești adevărate din câte cunoaște istoria…
Când partenerul de viață își ia catrafusele și pleacă fără nici o explicație…
…Când partenerul de afaceri te vinde pe doi bani pentru că i s-a ivit ”o oportunitate mai bună”…
… Când prietenul îți întoarce spatele ca și când toate experiențele trăite împreună ar fi fost niște știri prăfuite din ziarul de anul trecut…
…și mai ales când un om pe care te bazai te lovește exact atunci când aveai cea mai mare nevoie de ajutorul lui…
E semn că merită să îți revizuiești felul în care acorzi INCREDERE.
Încrederea este darul cel mai de preț pe care i-l poate oferi un om unui alt om. Nici banii, nici timpul și nici plăcerea nu se pot ridica la același rang într-o relație.
Motivul e simplu:
» (citeste tot articolul…)
Sunt ființe sociale, ca și tine !
Așa că, deși nu pare, la un nivel fundamental vor avea aceleași nevoi, aceleași așteptări și aceleași … pretenții…
Ca să răspund întrebării din titlu, partenerul tău de viață și cel de business (dacă ai) au aceleași nevoi de bază.
Dă-mi voie să ilustrez cu trei exemple:
El vine acasă obosit, de la serviciu, iar ea îl ”ia de odihnit” si il pune să dea cu aspiratorul. De fapt, ceea ce vrea ea este să se asigure că el este cel puțin la fel de loial relației cum îi este serviciului sau businessului.
In altă zi, el iese cu ea la plimbare, iar ea savurează o înghețată (în plus), ceea ce îl face pe el să se gândească la talia ei în evolutie… ”ascendentă”, iar ea, îi citește imediat în ochi gândurile și se simte vinovată sau neînțeleasă… De fapt, ceea ce vrea el de la ea este să rămână la fel de atractivă și strălucitoare pentru el.
Întors la serviciu, el se întâlnește cu partenerul său de afaceri care este stressat și pesimist în legătură cu ultimele cifre de vânzări. În urma dialogului, partenerul se luminează la față și pleacă inspirat de noile soluții găsite în comun. De fapt, ceea ce avea nevoie partenerul era o infuzie de încredere de la liderul echipei.
Fiecare dintre exemplele de mai sus se referă la câte una dintre cele trei nevoi fundamentale care se cer satisfăcute într-o relație (de cuplu sau de business).
Iată cele trei nevoi:
Doi frați se jucau în curtea bunicii.
Cel mare, îi spune celui mic… ”vino să îți dau o bombonică”
Când cel mic se apropie suficient de mult, cel mare… ”Jap!!!” … îi rade o scatoalcă peste frunte și râde malițios…
Cel mic se supără, dar nu zice nimic…
Fiecare continuă să se joace în legea lui…
După o vreme, cel mare îl strigă din nou pe cel mic…
”Hai mă să îți dau o bombonică…”
Cel mic zice că nu
Cel mare insistă…
”Hai mă… ce naiba,… n-ai încredere în mine…”
Cel mic se înduplecă,.. se apropie, iar cel mare… ai ghicit… ”Jap”… îi rade o scatoalcă peste frunte și râde malițios…
Cel mic scâncește, se retrage instinctiv… dar nu zice nimic…
Câteva minute mai târziu se reia scena…
De data asta cel mic zice NU și prima oară și a doua oară și a treia oară…
Dar fratele cel mare insistă…
Vrea să vadă dacă îl poate convinge și de data asta…
Așa că îi PROMITE că îi dă o bombonică…
Mai mult, îi arată bombonica pe care a păstrat-o special pentru el…
Așa că fratele cel mic se apropie suficient de mult, iar cel mare, prinzând momentul, îi rade o scatoalcă peste frunte cât poate el de tare, apoi râde malițios…
20 de ani mai târziu…
Cand eram mic aveam vreo 4 clasoare cu timbre de care eram foarte mândru.
Făceam schimb cu colegii de la școală și cu vecinii de bloc, și de multe ori simțeam o bucurie intensă când mi se părea că am obținut un anumit timbru din clasorul unui alt mic colecționar.
Când nu reușeam, plecam acasă visând la ziua în care îl voi convinge să îmi dea acea piesă valoroasă din clasorul său.
Uneori, mă duceam direct la sursă și cumpăram timbre sau serii întregi de la vreun colecționar în vârstă care se ocupa cu micul trafic de…timbre…
Acel exercițiu sau joc de copii ar merita readus in atentia noastra la varsta matura…
Astazi nu mai tranzacționăm timbre ci cărți de vizită…
Astăzi rezultatul nu mai este sentimentul de posesie al unei ”piese rare” ci acela de bucurie a cooperării cu persoane valoroase.
Dar astăzi… ne-am pierdut ”clasorul”…. iar eu recomand să il regăsim și să îl luăm cu noi la fiecare întâlnire.
Iată cum:
» (citeste tot articolul…)
» Facebook
» Youtube
» Twitter
» Google+
» LinkedIn