fbpx

16 idei din 2018 de aplicat în 2019

La început de an vreau să îţi dăruiesc 16 idei care m-au făcut să zic WOW!  în 2018 şi mi-au dat aripi şi speranţă pentru 2019.

Îţi doresc un 2019 frumos şi prosper!

Iată cum încep să contribui la el:

  1. Prima idee este despre cele 3 zone (cel puţin) în care ar fi bine să ai obiective: energie, familie, leadership.

E un mod simplu de a-ţi structura gândirea.

Dacă ar fi să îţi stabileşti doar 3 obiective pentru 2019, recomandarea mea ar fi să te concentrezi pe cele 3.

În continuare, pun în fiecare din cele 3 zone, câteva idei – resursă cu care să îţi începi noul an:

PENTRU ENERGIE

2. Prima masă din zi dă tonul pentru restul meselor din zi. 

Fii foarte atent la ce mănânci dimineaţa.

Mulţi nutriţionişti îţi vor spune că dimineaţa poţi mânca orice pentru că ai timp să metabolizezi peste zi.

Asta e adevărat. Mintea ta lucrează altfel, însă.

Dacă mănânci dimineaţa orice, îţi pui de fapt un standard de … orice pentru întreaga zi.

Fii spartan cu masa de dimineaţă. Mănâncă super-alimente dimineaţa.

Îţi pregăteşti astfel o zi excelentă, cu mese pline de hrană bună.

3. Dacă ajunge în casă, ajunge în burtă.

Cel mai simplu eviţi să mănânci prostii dacă nu le cumperi.

Negociază cu ”ai tăi” să cumperi puţine alimente care au gust bun, dar nu au valoare nutritivă.

Sau, mai bine, negociază să nu cumperi deloc alimente proaste.

Cultura alimentaţiei la noi e centrată pe gust, nu pe nutriţie. Ieşi din paradigma asta.

Bun e adesea foarte diferit de sănătos. De fapt, de multe ori sunt antonime.

Soţia mea şi cu mine avem un ritual prin care ne atragem atenţia reciproc: de fiecare dată când unul zice ”Ce bun!”… celălalt zice ” Gustos, nu neapărat bun!”

4. 8 ore de somn, 8 ore de muncă, 8 ore de timp liber 

Am învăţat asta de la academicianul Ovidiu Bujor.

Eram lângă el la masă, la un eveniment şi vorbeam despre… viaţă.

Mi-a repetat în interval de o oră acest lucru de vreo 4 ori. Mi-a rămas în cap.

De atunci sunt atent la asta. Au trecut 4 ani.

În aceşti ani am citit mai multe cărţi şi studii foarte puternice care susţin această idee.

Din păcate, cultural încă se crede că 6 ore de somn pe noapte e suficient. O fi.

Dar numai pentru un procent infim din populaţie sau numai pentru cei care nu sunt interesaţi de performanţă.

Nu fac parte din niciuna din cele 2 categorii şi cred cu tărie că nici tu (testează!).

5. Când faci sport, ia-ţi mintea prin surprindere.

Am învăţat asta de la prietenul meu, Andrei Roşu (alergător de Guinness Book).

La una din conferinţele mele a spus, celor aproape 300 de participanţi, că aleargă dimineaţa.

Apoi a adăugat: ies repede din casă şi încep să alerg. De multe ori creierul începe să protesteze când sunt deja în alergare”.

Cred că datorez acestei afirmaţii cel puţin 200 de kilometri de alergare în plus în ultimele 6 luni.

6. Respiră conştient 2 minute.

În conferinţele mele fac un exerciţiu în care îi invit pe participanţi să respire conştient de 10 ori.

Fac asta odată cu ei, indiferent că sunt 100 sau 1000 de oameni în sală.

Este fascinant ce se întâmplă cu grupul în cele 40-50 de secunde. Întreaga energie se schimbă. În sensul bun.

Ideea e simplă: Uităm să respirăm. Uităm pentru că ni se pare că nu contează.

Dar contează. Când respiri 2 minute te calmezi.

Dacă te concentrezi pe respiraţie, ţi se reduce dialogul interior, adică ţi se limpezeşte mintea.

Moş Crăciun mi-a adus anul acesta un wearable foarte mişto (FitBit, ultima versiune) care are o opţiune de respiraţie asistată în care o mică vibraţie la încheietura mâinii îţi spune când să inspiri şi când să expiri, timp de 2 sau 5 minute.

E super!

    PENTRU RELAŢII

7. Ce crezi tu că e valoros trebuie să treacă testul ferestrei.

Ai păţit vreodată să fii absolut convins că un apropiat de-al tău are nevoie de un anumit sfat de la tine?

Mai departe, ţi s-a întâmplat să îi dai acel sfat evident şi persoana să opună rezistenţă?

Da?

Am o veste nasoală: problema e la tine, nu la el/ea.

Pur şi simplu, te enervezi degeaba că celălalt e încăpăţânat.

În realitate nu eşti tu destul de flexibil ca să dai mesajul pe înţelesul lui.

Practic, te uiţi în oglindă şi dai sfaturi unei persoane care ai impresia că gândeşte exact ca tine.

Uită-te pe fereastră.

Schimbă modul de comunicare până când reuşeşti să comunici afară din… camera minţii tale.

Fii atent la ce anume este persoana respectivă sensibilă.

Ce o motivează.

Nu te mai supăra de pomană pe celălalt. Schimbă până îţi iese.

Cum? Citeşte următoarea idee!

8. După ce vorbeşti limbajul (iubirii) celuilalt, celălalt îţi dă ce aştepţi.

Citeşte cartea ”Cele 5 limbaje ale iubirii” (Chapman)…. sau măcar o versiune concentrată a ideilor lui, apoi aplică-le cu o persoană dificilă din viaţa ta, astfel:

Identifică ce limbaj al iubirii are (de multe ori este exact ceea ce persoană încearcă să dea în speranţa că va primi înapoi).

După ce ai făcut asta (te-ai uitat pe fereastră), ieşi din zona egocentrică şi TESTEAZĂ ce se întâmplă dacă îi oferi ce are nevoie pe limbajul de iubire propriu.

Nu vorbesc doar din cărţi: am aplicat asta acum, de sărbători, cu două persoane şi sunt încă surprins de amplitudinea răspunsului.

Practic, s-a schimbat dinamica relaţiilor.

Unul din cazuri merită ilustrat: limbajul persoanei e ”oferirea de cadouri”, aşa că i-am făcut un cadou supradimensionat şi am asistat aproape uluit cum se îmbunătăţeşte relaţia (care nu era grozavă de mai bine de 7 ani).

9. Unii oameni au nevoie mai mare de respect, alţii au nevoie mai mare de încredere

Poate nu ţi se potriveşte modelul lui Chapman. Uite unul mai simplu: respect versus relaţie.

Dacă eşti genul de om care tânjeşte subconştient după respect, sunt şanse mari să acorzi respect şi să îl aştepţi în schimb (e mai puţin valabil la cupluri, dar e valabil în rest).

Invers, dacă tânjeşti după încredere, ai tendinţa să o acorzi (de multe ori peste ce merită celălalt).

Fii atent la asta. Dă-i omului ce are nevoie nu ce ai tu nevoie.

10. Dăruieşte cu bucurie, dar nu în prostie

Adam Grant a scris o carte frumoasă: Give and Take.

Esenţa cărţii este împărţirea oamenilor în 3 ”grămezi”: dăruitori, profitori şi egalizatori.

Primele două categorii sunt clare.

Ultima se referă la cei care vor să nu rămână nici datori, dar nici să dea mai mult decât primesc.

Au o abordare comercială a comunicării: debit şi credit.

Grant atrage atenţia că nu toţi dăruitorii au succes pe termen lung din simplul motiv că, dacă nu sunt atenţi, atrag în viaţa lor profitorii, care au principiul Caragialesc ”pupă-l în bot şi papă-i tot”.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine această idee valorează sute de mii de euro.

Pe termen lung au succes cu adevărat dăruitorii care ştiu să se înconjoare de dăruitori, pentru că atunci fiecare se bucură să îl ajute pe celălalt şi astfel creează un ecosistem de relaţii autentice şi prosperitate.

11. Feedback-ul aplicat SISTEMATIC măreşte performanţa

În firma mea, numărul de angajaţi s-a dublat în acest an pentru că ne pregătim să creştem în 2019.

Întrucât lucrăm cu tineri creativi şi zglobii, recunosc faptul că, de multe ori, birourile din vila în care suntem locați arată mai dezordonat decât aş vrea.

Des am dat mult feedback în sensul ăsta, nu părea că rezultatele sunt pe măsură.

Aşa că am întors foaia…

Mai exact, am făcut un tabel cu zilele săptămânii şi numele fiecărui coleg şi le-am cerut că dimineaţa la intrarea în sediu, primul lucru pe care să îl facă e să dea o notă mediului de lucru (nota mediului).

Rezultatul? Aproape perfect!

Acest mic exemplu ilustrează puterea feedback-ului sistematic.

Secretul este să existe un sistem de feedback, nu o persoană care îl dă când îşi aminteşte.

Nota mediului e un sistem de feedback zilnic, pe care colegii de echipă şi-l dau între ei.

Faptul că e în văzul tuturor îl face şi mai puternic.

PENTRU LEADERSHIP

12. Leadership înseamnă să devii ce propui

Oricâte definiţii am da leadershipului, tot zicerea lui Ghandi rămâne piatră de temelie: ”Devino schimbarea pe care o cauţi în lume”

De ce? Simplu.

Oamenii fac mai repede ceea ce liderii lor demonstrează decât ceea ce liderii lor spun.

Uită-te la relaţiile dintre părinţi şi copii şi cu asta am zis tot.

13. Nu toţi cititorii sunt lideri, dar toţi liderii sunt cititori

Dacă nu citeşti, nu ai cum să îţi asumi un rol adevărat de lider.

Din 2 motive: în primul rând pentru că liderul e cel chemat să stea la cârma corăbiei, iar pentru asta e necesar să anticipeze.

Lumea din jur se schimbă azi atât de repede încât nu poţi anticipa cum să mişti cârma decât dacă eşti informat.

Cel mai simplu mod de a rămâne informat este să citeşti.

Competitorii tăi citesc!

Al doilea motiv este acela că ţi se schimbă convingerile când citeşti.

Informaţiile noi îţi provoacă gândirea şi informaţiile vechi latente în ea.

E un proces lent dar extrem de puternic prin care îţi dezvolţi un sistem de gândire mai suplu.

14. Dacă citeşti fără să conspectezi de fapt citeşti ca să te distrezi

Eu citesc relativ mult… Mult peste 100 de cărţi pe an.

Practic, citesc masiv în fiecare zi în care nu sunt pe scenă sau nu sunt în vreo călătorie de business.

Chiar şi atunci când călătoresc citesc, dar nu ca o practică, ci mai curând ca o bucurie.

Cele două sunt diferite.

Cititul pentru dezvoltare presupune în primul rând să iei notiţe.

Dacă nu iei notiţe te alinţi, nu citeşti.

O idee simplă aici este să extragi minim 3 idei pe care le poţi explica cu claritate altcuiva.

Dacă iei notiţe şi explici, atunci ştii că ai înţeles ce ai citit.

Altfel, poţi fi sigur că citești de plăcere, nu ca să evoluezi.

Tot e mai bine decât să nu citeşti deloc, dar nu te păcăli că citeşti la standardul performerilor… Nu eşti încă acolo.

15.

Când te antrenezi pentru orice, consecvenţa e mai importantă decât intensitatea

Asta este, după părerea mea, esenţa instalării obiceiurilor. E simplu.

Dacă vrei să urci la următorul nivel în carieră şi în viaţă foloseşte-ţi voinţa în doze mici şi frecvent.

Cercetătorii zic că e mai bine să faci 3 plimbări de 1000 de paşi decât una de 3000.

E mai bine pentru sănătate.

La fel, e mai bine să faci 10 flotări de 3 ori pe zi decât 30 odată.

E mai bine să citeşti 10 pagini zilnic decât 70 o dată pe săptămână….

E mai bine să dormi 8 ore pe noapte decât 24 de ore o dată la 3 zile…. evident…

16. FOCUS

Am lăsat la final această idee pentru că e pentru mine cea mai puternică realizare în 20 de ani de carieră.

Dacă nu ai FOCUS, nu vei avea nici energie, nici timp, nici bani, nici relaţii împlinitoare.

FOCUS-ul este predat destul de prost şi înţeles bine foarte rar.

Focus nu înseamnă concentrare pe un singur lucru până îţi curge sânge din nas deşi unele cărţi (mai ales scrise de americani) sugerează asta.

NU!  FOCUS-ul adevărat e capacitatea de a-ţi controla atenţia.

Te rog să îţi pirogravezi asta în creier:

FOCUS-ul este cheia împlinirii tale în 2019 şi în anii care vor urma

Ideea asta e de departe cea mai valoroasă pentru mine.

Atât de valoroasă încât numele pisicii mele este FOCUS (de fiecare dată când mă uit la ea îmi amintesc ce e important).

La modul mai serios acum, e o idee atât de importantă încât am creat un întreg program de dezvoltare personală de 6 săptămâni intitulat FOCUS, în care participanţii preiau controlul asupra energiei, timpului şi banilor proprii.

A avea focus înseamnă simplu să te poţi muta strategic şi flexibil între priorităţi, fără consum inutil de energie, iar cea mai bună strategie prin care poţi face asta este să stabileşti obiective pe care le declari într-un grup de oameni care au tot interesul să te susţină.

O idee bonus

17. Asta mă aduce la finalul acestui articol la următoarea idee: Vrei să ai succes? Înconjoară-te de oameni care vor să aibă succes şi vor să ai şi tu succes.

Fii parte dintr-o comunitate de oameni care au standardele de performanţă pe care tu ţi le doreşti.

Fiecare dintre ei îţi pot fi mentori, călăuze, ghizi, prieteni şi gardieni pe drumul către versiunea ta mai bună!

Toate programele pe care le ofer în 2019 pentru dezvoltarea ta personală sunt clădite pe ideile de mai sus şi pe aceste crezuri!

Să îţi fie de folos!

La mulţi ani 2019!

Inspiraţie!

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.