fbpx

20 de lecții scurte dintr-un 2020 prea lung

20 de lecții scurte dintr-un 2020 prea lung

Multă lume și-a luat lecții importante din 2020. Partea frumoasă este că oamenii învață diferit din criză, așa că merită să aflăm lecțiile pe care fiecare dintre noi le-am extras. 

Mai jos vei găsi 20 dintre lecțiile pe care mi le-am însușit eu. 


1. Du gunoiul!

O criza este o oportunitate să duci gunoiul, adică să renunți la lucrurile care știai că este cazul să fie lăsate în urmă, dar tot amânai să faci asta…

Pentru mine si echipa mea, a fost ocazia perfectă să ne concentrăm mai mult pe cele câteva priorități și să eliminăm din lista de sarcini lucrurile mai puțin importante.

2. Reacționează imediat!

Faptul că reacționezi foarte repede atunci când apare o situație de criză nu are doar efectul că eviți să rămâi cu ochii în faruri ca o căprioară surprinsă noaptea în mijlocul drumului. Mai are și efectul că te ajută să înveți lucruri noi.

Când faci ceva ce nu ai mai făcut, mintea ta este 100% în alertă și înveți accelerat ceea ce altfel poate că ți-ar fi luat de 3-4 ori mai mult timp și de 2-3 ori mai mult efort.

3. Reacționează în forță!

Criza este o invitație la impetuozitate. Mi-aduc aminte că mi s-a spart un calorifer la unul dintre apartamentele investiție pe care le am. Era gol în acea perioada și vecinii mă sunaseră disperați că le curge apa în cap. Când am ajuns acolo am văzut cum picură apa din calorifer și cum 20% din parchet începuse să se umfle.

Aveam varianta să pun cârpe care să absoarbă apa… Am pus mâna pe un ciocan și am demontat parchetul. Apoi l-am înlocuit. Așa e și cu criza. Când vine, e bine să fii dispus să demontezi parchetul. Nu e suficient să pui cârpe care să absoarbă apa…


4. Take pain

Criza îți dă ocazia să te alinți mai puțin. Unul dintre beneficiile vieții prospere este plăcerea de a sta în zona de confort. Criza vine însă la pachet cu durere: fizică, psihică, socială, etc. Mi-aduc aminte cum la venirea crizei, în primele luni, întrucât nu mai făceam cei 12.000 de pași pe zi cu care mă obișnuisem, dar stăteam cu orele pe scaun, m-a apucat o durere incredibilă la ambii genunchi. Parcă aveam genunchii și tibiile prinse într-o capcană din aceea pentru animale sălbatice. Mi-au trebuit aproape 10 zile de exerciții și stretching pentru a scăpa de durere.

Dincolo de durerea fizică însă, am învățat un lucru despre psihic: schimbarea obiceiurilor poate fi dureroasă și are consecințe nefaste. Un prim lucru bun pe care să îl faci este să te astepți la ea și să nu-i reziști. Criza vine la pachet cu durere, mai mare sau mai mică, mai așteptată sau mai neașteptată… Obișnuiește-te cu asta, pentru că vine oricum. Cel mai rău lucru pe care il poți face este să te aștepti că vei rămâne la fel de confortabil ca înainte de criză.

5. Încearcă multe.

Să zicem că trece criza. Ce vei crede despre tine după criză dacă ai stat în nemișcare pe toată perioada crizei?  Dar dacă ai încercat 100 de lucruri pentru a îmbunătății situația (chiar dacă au funcționat 5)? Cred că e destul de evident că în al doilea caz stima de sine și atitudinea generală despre viața vor avea de câștigat.

În primele 6 luni de criză am încercat 11 proiecte noi din care 3 au devenit definitorii pentru compania pe care o conduc. 5 au fost eșecuri lamentabile iar restul au avut rezultate care nu justifică să le continui…  

Eu văd lucrurile așa: cele 3 au fost de fapt semințe de succes, pe care nu le-aș fi putut găsi decât dacă le descopeream pe cele 8 care nu aveau șanse de germinare…


6. Taie-ți o mână – în business îți crește la loc

A trebuit să omor 3-4 proiecte la care țineam foarte mult ca antreprenor. Asta e … Așa cum am auzit la o conferință un antreprenor spunând: ‘’spre deosebire de alte domenii, în antreprenoriat dacă-ti tai o mână îți crește la loc…’’ Din ce am constatat în 2020 cred cu tărie că așa este și mai cred că asta e o lecție musai de învățat de timpuriu pentru antreprenori.


7. Controlează mâncarea, mișcarea, somnul și băutura.

Stau prost cu somnul, încă… Pe restul le-am cotrolat destul de bine și sunt relativ mulțumit.  Ce știu însă cu siguranța este faptul că în criză ai nevoie mai mare de stabilitate decât în perioade liniștite și prospere. Ceea ce îți dă această stabilitate sunt ritualurile.

Consider că cele 4 pe care le-am menționat sunt foarte importante. Am adăugat partea cu băutura pentru că am avut numeroase dialoguri cu psihiatri în cadrul unui proiect pe care îi fac în industria farma și una dintre observațiile lor este că în pandemie a crescut numărul cazurilor de insomnie și alcoolism…


8. Oamenii vor ține minte cum i-ai făcut să se simtă

Asta e cam dură: e musai să îți ții firea în situații de criză când ești în preajma celorlalți. Ce am constatat este faptul că sensibilitățile devin atât de mari sub stres, încât oamenii se supără mult mai tare decât într-o perioadă mai calmă.

Așadar, dacă vrei să păstrezi relațiile importante, fii dublu-atent la felul cum te manifești sub stres în preajma celorlalți. Părerea mea este că aici se vede leadership-ul. Oamenii puternici oferă lumină pe timp de criză. Cei slabi, te trag și mai adânc în haos… Ca să parafrazez un filosof… stabilitatea este haos cu iluminare mai bună…   :)


9. Oamenii se obișnuiesc cu pericolul

Probabil ți s-a întâmplat și ție: la început stăteai cu nasul în televizor ca o căprioară cu ochii în faruri. Apoi, după o vreme, ai renunțat să te mai uiti la știri. Auzeai cum crește numărul de cazuri, dar în mod ciudat, invers proporțional cu stresul tău. Este normal.

Cineva îmi povestea șocat că a vizitat Israelul într-o perioadă când erau atacuri pe stradă. Oamenii își reluau viața ca și când înjunghierea unui trecator de către un extremist ar fi fost o banală ciocnire auto care necesita activarea RCA-ului. Oamenii se obișnuiesc cu…anormalul…mai repede decât își închipuie, înainte ca anormalul sa se producă…


10. Mass-media îți reduce media (IQ-ului)

Dacă ar fi să răspunzi la întrebarea: ce lipsește pe criză, un răspuns evident este siguranța. Așa cum observă cercetătorii, când simți nesiguranța, acesta este lucrul la care te gândeai cel mai mult. Similar, când ții dietă, te gândești cel mai mult la mâncare.

Mass-media prezintă știri senzaționaliste care îți reduc sentimentul de siguranță pentru că știe că te vei gândi cel mai mult la asta și implicit vei consuma cât mai mult din produsul pe care îl propun. Problema este ca TU nu mai ai energie să te gândești la alte lucruri: carieră, familie, prieteni, oportunități, prosperitate, etc.

Ăsta e motivul pentru care e bine să te detoxifici de mass-media. Ca să îți mai rămână energie să te gândești la ce vrei să realizezi, nu doar la ce disconfort nu mai vrei să ai.


11. Oamenii devin mai buni, nu mai răi (pare invers dar nu e așa)

Legat de punctul de mai sus, vreau să îți spun că reacția naturală psiho-socială, determinată de studii, este aceea de creștere a gradului de umanitate. Când sunt dezastre naturale (ex: cutremur) oamenii se ajută ca oameni, indiferent de statut sau nivel de venit. Dar asta e adevărat numai dacă nu au mintea otrăvită de pericol. Un motiv în plus să nu te mai încarci cu știri senzaționaliste (99% negative) și să îți pui o întrebare simplă: Cum pot să îmbunătățesc situația pentru mine și pentru ceilalți?


12. Toate pandemiile seamănă între ele

Decât să spui că ceea ce întâmpini acum este complet nou și nemaivăzut, mai bine te uiți la elelmentele comune cu alte situații din istorie și înveți din ele. Se pot găsi argumente și că pandemia asta e diferită dar și că e similară cu altele. Problema este că dacă o privești ca diferită o să îți crească stresul. Când te uiți la elementele comune și ce a funcționat în trecut, ai o bază de pornie. Nu înseamnă că o să faci lucrurile exact la fel, dar înseamnă că te poți gândi la opțiunile noi cu mai puțin stres în spinare.


13. Nici o pandemie nu seamănă cu alta

Pe de altă parte, e clar că sunt elemente de noutate și pentru a te lămuri cum să abordezi o astfel de situație ambiguă e recomandabil să te informezi din surse valide. Pentru mine valid înseamnă trei lucruri: întreb persoane care activează în prezent în domeniu, care mi-au fost recomandate de oameni în care am încredere deplină și care au smerenie profesională.

Acest ultim punct este esențial. Smerenia profesională este numele pe care îl dau eu oamenilor care n-au aroganță profesională. Într-o situație de incertitudine, ‘’experții’’ care fac predicții cu o atitudine de cunoscător sunt din start lipsiți de credibilitate.


14. Vor fi 4 efecte seismice – 4 crize

În opinia mea s-ar putea să vedem 4 crize care vin la fel ca valurile mării: una sanitară, una economică, una socială și una psihologică (identitară).

Primele două sunt destul de evidente. A treia este generată de schimbarea preferințelor de consum, călătorii și interacțiune ale oamenilor. A patra este un rezultat în plan individual al celei de-a treia (dar și din primele două) și vine din reacțiile pe care le vom avea în plan individual la criză.

Unii oameni vor ieși mai puternici și mai maturi emoțional din criză, alții mai ‘’șifonați’’. A patra criza se referă la cei ‘’șifonați’’. Pentru ei, va fi necesar ca societatea să reacționeze cu mecanisme de suport și noi profesii, înrudite cu cele de consilier, terapeut, coach, care există deja…

15. Prolific e bun

Răspunsul meu la criză a fost o creștere substanțială a volumului de creație. Ca termen de comparație, până înainte de criză publicasem 12 cărți. În timpul crizei am mai publicat 9 până la acest moment. E drept, unele dintre ele erau parțial scrise și zăceau la mine în calculator pentru …’’când voi avea timp’’, altele au fost scrise cu co-autori, iar altele au fost reeditări (două). Totuși, volumul este net superior, iar această muncă de creație nu s-a rezumat doar la scris ci și la conținut video, audio și webinarii făcute în țară și străinătate.

Lecția pe care o extrag de aici este aceea că în criză cel mai prost lucru pe care îl poți face este să stai. Să rămâi paralizat în cei doi P: procrastinare (care înseamnă că nu te apuci de treabă) și perfecționism (care înseamnă că nu mai termini ce ai început).

16. Tu pe câte picioare stai?

Cea mai bună decizie pe care am luat-o ca anteprenor a fost aceea de a dezvolta mereu proiecte noi. Când a lovit criza aveam patru linii de business dar numai două produceau cu adevărat. Celelalte două erau oarecum în adormire.

Compania noastră avea succes organizând în jur de 100 de evenimente pe an, în săli de conferințe, cu prezența mea pe scenă dar și susținute de cei peste 40 de facilitatori din comunitatea noastră. Pandemia ne-a forțat să ne reorientăm pe evenimente online și pe vânzări de cărți (vezi legătura cu cele 9 publicații noi pe care le-am scos).

Chiar dacă am fost puternic afectați, faptul că existau mai multe tipuri de activitate ne-a permis să ne adaptăm din mers. Una dintre lecțiile esențiale aici este aceea că e bine să ai investiții în active ciclice și anticiclice. De exemplu: într-o afacere de turism dacă ai un hotel la munte și unul la mare, în sezonul estival va produce mai mult unul iar în cel de schi celălalt.


17. Dont scale up, skill up

Și înainte de pandemie dar și acum există această obsesie în lumea antreprenorilor pentru scalare. Din punctul meu de vedere este o modă care vine la pachet cu multă nefericire.

O întrebare bună care merită adresată aici este dacă antreprenorul care vrea să scaleze face diferența între succes și împlinire. Dacă scalarea poate fi făcută rămânând în același timp un părinte bun, un soț bun, un om bun, atunci da, merită.

Dacă însă prețul plătit este să îți uzezi sănătatea, relațiile și să îți inflamezi egoul, mai bine nu scala. Pe de altă parte, există oportunități apărute în pandemie și unii antreprenori (probabil 1-2 din 20) s-ar putea să fie în poziția de a scala. Pentru ei, merită probabil făcută încercarea. Pentru toți ceilalți, recomandarea mea este să dezvolte în această perioadă COMPETENȚELE care cu siguranță vor fi utile și necesare în următorii ani.


18. Vinde mai puțin, socializează mai mult

Odată ce ai înțeles că ai asigurate cele necesare traiului, e important să ai grijă de comunitatea pe care o construiești. E relativ simplu: Întreabă-te ce au de fapt nevoie 

oamenii în perioada asta. Oferă-le acel ceva. Așa cum am precizat la punctul 8, oamenii vor ține minte cum i-ai făcut să se simtă, iar dacă le oferi ce au nevoie, vor ține minte asta, iar când vine momentul îți vor oferi și ei ce ai nevoie, adică atenția lor.

19. Dacă ai dubii, dăruiește 

Când cele trei evenimente mari la munte pe care le țin vara au fost amânate, mi-am pus întrebarea cum pot întări legătura cu oamenii care se înscriseseră la ele. Cineva din anturaj mi-a spus că e ok… nu e nevoie să ținem legatura cu oamenii, oricum au înțeles situația….. Dar eu eram în dubii… Așa că am conceput împreuna cu echipa de facilitatori un program online de 16 întâlniri dedicat exclusiv lor.

Până anul viitor când reluăm evenimentele Bootcamp (vezi Bootcamp.ro) ne întâlnim cam o dată la 3 săptămâni ca să fim conectați și să învățăm lucruri noi. E un efort mare din partea noastră, însă merită fiecare minut pentru că în afara de faptul că ținem aproape, apar oportunități noi. De exemplu, avem ocazia să facem periodic o serie de teste psihometrice care le arată participanților evoluția (stres, stimă de sine, optimism, etc). Sunt destul de convins că acest proiect on-line va duce la dezvoltarea unui program. Cum ar spune Nicolae Steinhardt: Dăruind vei dobândi.

20. Gandește ecosistemic

Sunt conștient că multe dintre lecțiile pe care le-am extras în această listă pot părea cam reci și profesionale… Stai fără grijă. Mai am și altele, mai personale :).  În pandemie s-a născut baiețelul meu, Victor (are 6 luni acum). De la el primesc lecții în fiecare zi, mult mai bune decât cele de la știri… (sic!). Am avut mai mult timp să petrec cu familia, am lucrat la distanță cu echipa mea și am văzut că se poate…

Am scris însă cele 20 de lecții de mai sus pentru că estimez că ele sunt relevante pentru IEȘIREA din criză. Avem nevoie în această perioadă de curaj, de ieșirea din găoace (zona de confort), de stabilizarea corabiei și puterea de a naviga spre noi orizonturi.

Așa că pentru lecții și povești ‘’de gura sobei’’  despre familie, prieteni și stare de bine, voi rezerva alte mesaje.

Ce cred că e nevoie acum este putere și curaj!

Să avem un 2021 exponențial mai bun ca 2020. Pentru că e loc!

Inspiraţie!
andy szekely

P.S. Sunt curios și care sunt ale tale, așa că te invit să îmi răspunzi printr-un reply la acest e-mail, în măsura în care ai timp și chef. Îti propun să scrii scurt și la obiect, cum m-am străduit să fac eu în acest articol.

Un comentariu

  1. […] scris și eu astfel de articole în trecut, însă m-am întrebat mereu care este utilitatea lor, dincolo de inspirația de […]

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.