fbpx

4 greșeli care nu te lasă să ai mai mulți bani

De câte ori nu ți s-a întâmplat să continui să spui ”dacă aș avea mai mulți bani aș trăi mult mai bine!”, chiar dacă veniturile tale au crescut în timp?

Și eu am trăit acest paradox!

Care e explicația?

Practic, atunci când știm că dispunem de resurse financiare solide, ne simțim relaxați și nu ne punem restricții atât de mari ca în momentul în care ne știm strâmtorați.

Astfel că, deși avem mai mulți bani în cont și în buzunare, ne dăm seama că ne confruntăm fix cu aceeași problemă.

Dincolo de acest aspect, avem anumite obiceiuri care ne fac să cheltuim mai mult decât am avea nevoie.

Și care nu ne dau voie să dispunem de mai mulți bani.

 

De exemplu:

 

  • Cheltuiești mult pe branduri / etichetă

Ne plac brandurile.

Și ne place să le afișăm.

Până la urmă, asta e și politica diverșilor producători: să își creeze o imagine dezirabilă, cu care clientul să se identifice, pentru a cumpăra.

A achiziționa produse cu brand nu este o greșeală.

Însă, devine o adevărată problemă în momentul în care cheltuim mulți bani în această direcție.

Gândește-te până la urmă că nu brandurile te definesc.

Îți conferă un anumit statut în societate, îți crează o imagine bună în ochii celorlalți.

Însă nu vorbesc despre tine complet.

Atunci când vine vorba de branduri, axează-te mai mult pe ideea de calitate.

Dincolo de imaginea pe care ți-o conferă, e mai bine ca banii cheltuiți să îți aducă o experiență de utilizare la standarde înalte. 

 

  • Te îndatorezi pentru a avea ultimele gadgeturi

Cumva legată de ideea de branduri, tindem să cheltuim foarte mult pe ultimele gadgeturi. 

Cum apare un ultim model de telefon, toată lumea își sparge economiile să și-l achiziționeze. 

De ce facem asta?

Din nou, pentru că ținem foarte mult la etichetă. 

Înainte de a face o astfel de achiziție, pune-ți întrebarea: 

Ce alt produs îmi poate oferi aceeași calitate (sau una asemănătoare) la un preț mai mic?  

Te poate scuti de o investiție majoră, pe care o vei resimți atunci când vei avea mai mare nevoie. 

Nu îți arunca toate economiile pe o astfel de achiziție.

Încearcă să prioritizezi lucrurile care îți sunt necesare. Sau pe care ți le dorești.

 

  • Mândria nu te lasă să îți iei al doilea job

Dacă obișnuiești să citești biografii ale oamenilor bogați, vei afla că mulți dintre ei au avut tot felul de joburi mărunte la începutul carierei lor.

Și astfel de oameni reușesc să strângă avere tocmai pentru că au un mod mercantil de a vedea viața.

Ei știu să își folosească timpul în așa fel încât să câștige bani.

Și deseori, câștigau bani având cel puțin un al doilea job.

Astfel, oamenii bogați s-au dezvoltat având grijă să aibă cel puțin două surse de venit.

În cazul în care una dintre ele era pierdută, nu rămâneau descoperiți din punct de vedere financiar.

Așa că, de ce să nu îți iei un al doilea job? Poate fi un proiect la care să lucrezi de acasă.

Sau poate fi un part time. Sau un job de weekend.

Oportunități există în diverse locuri, important este să le identifici și să le valorifici. 

 

  • Îți cumperi lucruri de care nu ai nevoie

Cu siguranță te-ai mutat dintr-un loc în altul cel puțin o dată în viața ta.

Nu ți s-a întâmplat să te întrebi: “De unde am atâtea lucruri?”

Asta pentru că toți tindem să cheltuim pe lucruri de care nu avem neapărată nevoie.

Și strângem grămezi de obiecte inutile care într-un fel sau altul ne îngreunează viața.

Ne-o aglomerează și, totodată, ne golește portofelul.

Înainte de a cumpăra un lucru, încearcă să treci intenția de cumpărare prin următoarele filtre:

  • Chiar am nevoie de acest lucru?
  • Nu dețin deja un obiect care mă poate ajuta pentru ceea ce am nevoie?
  • Nu pot folosi cu împrumut acest lucru de la cineva? (de exemplu, o bormașină / o carte de citit)
  • Nu pot aștepta până când produsul respectiv se află la reducere?

Astfel de măsuri îți pot părea minore, dar cumpărarea de produse doar atunci când ai cu adevărat nevoie te va ajuta să economisești. 

În plus, vei vedea că nu-ți vei mai umple casa cu tot felul de lucruri inutile.

Pentru că apoi nu știi cum să mai scapi de ele într-un mod eficient (să le dai altcuiva / să le trimiți spre reciclare).

 

***

Tu pe ce cheltuiești cei mai mulți bani și ce soluții ai aplicat pentru a scăpa de risipă?

 

(P.S: nu confunda investiția cu cheltuiala!)

 

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.