fbpx

Aceiași bani, altă abordare. Cum ne schimbăm percepția în privința gestionării banilor?

Am auzit atât de des o replică la persoanele din jurul meu, încât m-am pus pe scris și am făcut un articol pornind de la ea:

“Dacă aveam mai mulți bani, puteam să economisesc.”

Îți sună cunoscut?

Acum, întrebarea mea este: Ce înseamnă “mai mulți bani”?

Oamenii consideră că doar o persoană cu venituri mari poate să economisească și să păstreze economiile pe o perioadă mai mare de timp…

Culmea, însă, este posibil ca atunci când dispui de un buget mai mare, să cheltui mai mult…

Fiindcă știi că îți poți permite și preferi să îți cumperi un lucru mai bun și mai scump.

Știi că ai bani în cont și atunci apar în plan idei de vacanțe sau de noi achiziții.

Sunt de acord că nu faci aceleași economii dacă ai un venit de 200 de euro față de unul de 2000 de euro, însă eu susțin altceva: că puterea de economisire NU este direct relaționată cu veniturile pe care le ai.

E vorba despre obicei, în sine, pe care îl poți dezvolta indiferent de suma pe care o poți economisi.

De schimbarea percepției pe care o ai în ceea ce privește economisirea.

Cum putem face asta?

Îți propun un model de gestionare a banilor care mie mi s-a părut foarte interesant. Se numește Regula de 70/30.

Cum funcționează mai exact?

După plata cheltuielilor fixe lunare, suma de bani rămasă o considerăm un întreg. Din acesta, 70% îi vei folosi pentru cheltuieli, necesare sau dorite.

Ce faci cu cei 30% rămași?

Acest procent va fi împărțit în trei direcții:

  • 10% în scopuri caritabile

Este important să dăruim înapoi societății o parte din câștigul nostru. Tu alegi destinația acestora.

  • Poți oferi un cadou unui bătrân.
  • Poți cumpăra cărți pentru un copil dintr-o familie nevoiașă.
  • Sau poți investi într-un ONG sau proiect de binefacere.

Acestea sunt doar câteva idei, însă zilnic apar ocazii de ajutorare a celor din jurul tău.

Un prieten avea o vorbă: “Când oferi, vei primi și înapoi”. Un fel de “Se mai întoarce roata” cu sens pozitiv.

  • 10% în investiții

Banii nu trebuie doar cheltuiți sau economisiți.

Oamenii de afaceri de succes îi folosesc în special pentru investiții.

Și dacă în mintea ta a și apărut formula “investiții = bani mulți”, află că lucrurile nu stau chiar așa.

Investițiile pot fi de diverse tipuri.

Iar una dintre cele mai importante din punctul meu de vedere se referă la investiția pe care o faci în tine și în dezvoltarea ta.

  • Când ai fost ultima oară la un training pe un anumit domeniu?
  • Obișnuiești să cumperi cărți din care să înveți lucruri noi sau să te perfecționezi în aria ta profesională?
  • Ai fost vreodată într-un bootcamp de dezvoltare personală pentru a-ți dezvolta abilitățile de comunicare?

Dincolo de investițiile de acest tip, poți folosi banii în alte direcții.

  • Poți îmbunătăți un apartament pentru a-i crește valoarea și a-l scoate apoi la vânzare.
  • Poți investi într-un start-up care va crește în timp.
  • Sau poți susține financiar realizarea unui prototip. Poate că produsul respectiv va deveni lider de piață!
  • 10% în economii

Și am ajuns și la sectorul de economii.

Este bine ca fiecare dintre noi să economisească, indiferent de veniturile de care dispune.

“Banii albi pentru zile negre” ne pot salva în momente dificile.

Pe de altă parte, economiile se pot transforma ulterior în investiții considerabile.

Ele îți dau un echilibru și o siguranță pe termen lung.

Te ajută să îți permiți luxul de a nu duce grija zilei de mâine.

Și libertatea de a părăsi un loc de muncă în care nu te simți confortabil, chiar dacă nu ai găsit încă un nou job.

Sunt curios cum ți se pare acest model de gestionare a banilor?

Tu cum îți distribui veniturile lunare? Scrie-mi într-un comentariu ceea ce crezi!

Inspiratie!

Andy

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.