fbpx

Cum alegem scopuri realizabile?

Viaţa noastră reprezintă un şir continuu de scopuri… pe termen lung sau scurt.

Şi nu mă refer neapărat la scopuri măreţe.

Nu toţi vom urca pe Everest nu fiindcă nu am putea să ne propunem asta, ci fiindcă pur şi simplu nu ne reprezintă.

Scopurile fac parte din noi, din dorinţele şi speranţele noastre

Se poate, însă, să îţi propui un scop pe care să nu-l atingi după numeroase încercări.

Sau concretizarea lui să eşueze într-o formă sau alta.

Ulterior, poate apărea îndoiala şi teama.

Tinzi să baţi în retragere şi să nu-ţi mai propui mare lucru pentru viitor, crezând că oricum nu vei reuşi să le pui în aplicare….

Unde e greşeala mai exact?

Nu pentru că nu ai făcut ceea ce trebuia. Sau nu ai făcut la timp.

Sau nu ai folosit destule resurse… Poate că scopul propus a fost, din start, unul nerealizabil…

Aşa că următoarea întrebare care ne răsare în minte este… cum alegem scopuri realizabile?

  1. Atunci când îl alegi, raportează-te la tine

Deseori, scopurile eșuează pentru că le stabilim gândindu-ne la ce au realizat alții.

A nu se înțelege greșit, nu contest valoarea modelelor în viața noastră.

Ele ne inspiră și ne dau curaj să mergem mai departe.

Dar în momentul în care vrei să copiezi ceea ce a făcut altcineva, este posibil să nu reușești…

Fiecare pleacă de la un anumit nivel.

Pentru ca scopul să fie realizabil în cazul tău, trebuie să te raportezi la tine.

Să pleci de acolo de unde te afli tu. Și să evoluezi raportat la tine.

Ca să vizualizezi mai bine la ce mă refer, imaginează-ți că te afli pe o scară.

Te afli pe o anumită treaptă.

Dacă îți propui un scop inspirat de altcineva, ai putea fi nevoit să sari cumva multe trepte până sus…

Și nu va fi ușor. Sau nu vei putea efectiv.

În schimb, dacă te raportezi la tine, vei trece la nivelul imediat următor.

Iar urcarea se face natural, firesc. Vei reuși să le duci la bună îndeplinire.

Iar următoarele scopuri vor decurge unul din altul și vei evolua continuu.

  1. Alege un scop măsurabil

Dacă scopul tău este unul măsurabil, atunci și realizarea lui este mai simplă.

De exemplu, îți propui să slăbești într-o anumită perioadă de timp.

Contorizarea numărului de kilograme pierdut te va ține mereu în priză.

Și te va determina să mergi mai departe.

Scopul tău poate fi reprezentat de dorința de a alerga pe distanțe din ce în ce mai lungi.

Odată cu creșterea treptată ai evidența stadiului în care te afli.

Chiar dacă nu ai parametri măsurabili, îi poți stabili tu.

Propune-ți ca până în ziua de… să realizezi lucrul X. Și tot așa.

Notează-ți într-o agendă etapele și bifează-le de fiecare dată când sunt gata.

  1. Scopul ales este personal, te reprezintă

Este important ca scopul ales să te reprezinte pe tine.

Să fie ceva ce îți dorești tu. TU, nu ce își dorește mama, tatăl, soțul, soția, altcineva…

Dacă scopul corespunde așteptărilor unei alte persoane, nu vei fi motivat cu adevărat să faci acel lucru.

Decât dacă îți dorești și tu respectivul lucru.

  1. Va face o diferenţă benefică în viaţa ta

Este important ca scopul pe care ți l-ai propus să fie unul care aduce o schimbare benefică pentru tine.

Sau pentru tine și cei din jur.

Dacă scopul respectiv nu vine cu o contribuție concretă, sunt șanse reduse să fii motivat să faci acel lucru.

În schimb, dacă în urma realizării lui te bucuri de avantaje, care fac o diferență între “înainte” și “după”, altfel vei pune lucrurile în mișcare.

  1. Este posibil în timp util / îl poți vizualiza într-un punct bine definit din timp?

Deseori, scopurile noastre nu se realizează niciodată. De ce?

Pentru că le proiectăm într-un timp nedefinit. Mai exact, vrem ceva, dar acel ceva îl vom face… cândva.

Ne dorim o casă, pe care poate… o vom avea cândva…

Vrem să deschidem o afacere, poate, cândva, când ne vom simți pregătiți…

Și tot așa.

Dar nu facem decât să stagnăm, fără să acționăm concret.

Dacă scopul tău poate fi stabilit pentru un punct bine definit din timpul viitor, atunci da, devine brusc realizabil.

Setează-ți realizarea scopului pentru săptămâna viitoare, luna viitoare, ziua X… și totul va părea mai simplu.

Inspiratie!

Andy

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.