fbpx

Cum educăm copiii în spirit financiar?

Te-ai gândit vreodată că problemele tale financiare își au originea în viziunea părinților tăi asupra banilor?

Felul în care am fost educați de părinții noștri în ceea ce privește banii reprezintă, de cele mai multe ori, o oglindire a ceea ce suntem în prezent pe plan financiar.

Am să îţi dau un exemplu.

Obișnuiau ai tăi să îți spună că înstăriți sunt doar oamenii necinstiţi sau că niciodată nu te vei îmbogăți având un simplu loc de muncă?

Dacă da, acum este posibil să te afli într-o zonă financiară de mijloc, menită să îți asigure un trai decent… și cam atât.

De asemenea, este posibil să te mulțumești cu un loc de muncă mediocru, fără să îți dorești mai mult pe plan profesional.

Bineînțeles, nu este un caz general valabil.

Cu siguranță sunt mulți oameni care, tocmai din cauza lipsurilor din copilărie, să fi fost ambiționați să meargă pe un drum care să le asigure prosperitate.

Însă, scopul acestui articol nu are treabă cu trecutul, ci cu prezentul și viitorul.

Cu ceea ce transmiți tu, acum, în mod conștient sau nu, copiilor tăi (sau viitorilor tăi copii) legat de bani.

Mai exact, vreau să îți împărtășesc 6 sfaturi de educație financiară.

Acestea sunt menite să îi creeze copilului un cadru sănătos de dezvoltare și acțiune atunci când vine vorba de unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții, şi anume banii.

 (Ele, s-ar putea, să îți folosească și ție, în mod direct.)

 

  1. Banii se câștigă prin muncă

Cu siguranță ai văzut atitudinea “copiiilor de bani gata” care au impresia că banii li se cuvin prin simplul fapt că părinții lor sunt bogați.

Și nu, nu este vina lor, au fost modelați în acest mod tocmai de părinții care, la rândul lor, simt nevoia să epateze, fără să se gândească la implicații.

Este important să le explici că banii nu se obțin decât prin efort (acțiune) și implicare.

Încurajează-i de mici să își concentreze atenția spre domeniile care îi pasionează, în așa fel încât mai târziu să câștige bani făcând ceea ce le place.

De asemenea, sfătuiește-i să nu aștepte terminarea facultății pentru angajare, ci să își ia joburi de vară, un part time…

Doar așa vor învăța să prețuiască adevărata valoare a banilor munciți.

 

  1. Învață-i să își stabilească bugete

Pentru a ști unde ne aflăm din punct de vedere financiar, este important să ne stabilim bugete.

Și să ne încadrăm în ele.

De aceea, ideal ar fi ca și copiii să învețe că, pentru un anumit lucru sau activitate, e bine să își fixeze o sumă de bani care merită cheltuită în acest sens.

Iar excesele nemotivate ar trebui să fie cât mai rare.

 

  1. Nu-i lăsa să asocieze banii cu stima de sine

Unii părinți au obiceiul să recompenseze copiii cu bani pentru lucrurile bine făcute.

Un astfel de obicei are, din păcate, un efect advers.

Îl face pe copil să creadă că atunci când nu este răsplătit în acest mod, înseamnă că a greșit sau că nu este destul de bun.

  • Pentru orice acțiune pozitivă a copilului tău, mai bine recompensează-l cu laude și îmbrățișări.
  • Astfel, îi oferi mult mai multă încredere în forțele proprii decât o pot face toți banii din lume.

 

4. Învață-i să aștepte pentru a câștiga mai mult

Gratificarea instantanee este una dintre motivele pentru care majoritatea oamenilor intră în datorii…

Dorința de a avea acum, în loc să mai așteptăm o perioadă, ne face să intrăm în cercul vicios al creditelor. 

Învață-l pe copilul tău că, adesea, e mai bine să aștepte un timp mai îndelungat, pentru a câștiga mai mult pe termen lung, decât să câștige pe termen scurt și să piardă pe termen lung.

 

5. Învață-l să economisească.

În copilărie, eu strângeam toate monedele pe care le primeam sau le găseam prin casă.

Mai mult sau mai puțin amuzați, cei din jur îmi încurajau acest obicei.

Când am ajuns la facultate, economisisem atât de mulți bani încât am putut să completez diferența necesară pentru un apartament un două camere (în locul unei garsoniere pe care și-o permiteau părinții mei).

Nu pot să descriu satisfacția pe care am avut-o!

Învață-l pe cel mic să economisească singur bani pentru a-și cumpăra jucăria pe care și-o dorește sau orice alt lucru, și te asigur că acest obicei îl va face să devină extrem de chibzuit cu banii.

 

6. Ajută-i să facă diferența între ce au nevoie și ce își doresc

Economisirea este o parte vitală a prosperității financiare.

Dincolo de ideea de câștig, există și ideea de gestionare corectă a banilor.

O persoană care câștigă foarte mult, dar și cheltuie foarte mult, se află, practic, într-o continuă situație dificilă.

Cu siguranță ai întâlnit persoane cu salarii bune, dar care se plângeau deseori că nu le ajung banii…

De aceea este important să învățăm de mici că nu este ok să cheltuim pe orice, oricât și oricând.

Ideal ar fi să prioritizăm cheltuielile în funcție de necesități.

Pentru că nu tot ceea ce ne dorim ne este și necesar.

Fiecare dintre noi și-ar dori să trăiască într-o lume prosperă, în care oamenii să nu aibă probleme financiare.

Astfel, își pot permite luxul de a se bucura de orice alte activități decât grija zilei de mâine.

Așa că hai să începem schimbarea cu copiii noștri, pentru că ei vor da forma viitorului!

 

Inspiratie!

Andy

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.