fbpx

Colecția de timbre și networkingul profesional

Cand eram mic aveam vreo 4 clasoare cu timbre de care eram foarte mândru.

Făceam schimb cu colegii de la școală și cu vecinii de bloc și de multe ori simțeam o bucurie intensă când mi se părea că am obținut un anumit timbru din clasorul unui alt mic colecționar.

Când nu reușeam, plecam acasă visând la ziua în care îl voi convinge să îmi dea acea piesă valoroasă din clasorul său.

Uneori, mă duceam direct la sursă și cumpăram timbre sau serii întregi de la vreun colecționar în vârstă care se ocupa cu micul trafic de…timbre…

Acel exercițiu sau joc de copii ar merita readus în atentia noastra la varsta matura…

Astăzi nu mai tranzacționăm timbre ci cărți de vizită…

Astăzi rezultatul nu mai este sentimentul de posesie al unei ”piese rare” ci acela de bucurie a cooperării cu persoane valoroase.

Dar astăzi… ne-am pierdut ”clasorul”…. iar eu recomand să il regăsim și să îl luăm cu noi la fiecare întâlnire.

Iată cum:

Tehnica de networking despre care urmează să citești este ”clasică” în afaceri, dar este foarte puțin utilizată la noi:

1. Cumpără o mapă specială pentru cărți de vizită și așează în ea cele mai valoroase contacte ale tale – oameni pe care îi apreciezi și cu care te înțelegi bine.

2. Ori de câte ori intri în legătură cu o altă persoană pe care vrei să o introduci în cercul tău de cunoștințe, poți folosi această mapă la fel cum foloseam clasorul de timbre pe vremuri…

3. Îi întinzi mapa și îi spui: aceștia sunt prietenii și colaboratorii mei apropiați.

Te rog să te uiți la numele respective și dacă ai nevoie de unul dintre acele contacte ca să te ajute în ceea ce faci, te ajut cu plăcere să iei legătura cu persoana respectivă.

4. Apoi îi zâmbești și aștepți, observând cu atenție care este reacția persoanei respective la propunerea ta.

Nu m-aș mira să constați că imaginea respectivă te transportă înapoi în timp, pe scara blocului sau în pridvorul bunicii, făcând schimb de timbre cu prietenii tăi din copilărie.

Dar chiar dacă nu va fi așa, acest mod de a construi relații are ceva special pentru că oferi acces interlocutorului tău la ”tezaurul tău relațional”.

O asemenea dovadă de încredere nu se acordă decât persoanelor apropiate, iar gestul în sine chiar asta transmite… apropiere!

În sens psihologic, gestul este o puternică aplicație a legii reciprocității din psihologia persuasiunii. (Când cineva îți oferă ceva de valoare perceptibilă reacționezi cu tendința de a îi oferi ceva valoros pentru el în schimb.)

Consecința firească va fi că mulți dintre cei cărora le oferi mapa ta cu cărți de vizită îți vor oferi la rândul lor acces la ”clasorul” lor.

Singura ta grijă rămâne alegerea oamenilor cu care faci astfel de gesturi

Nu oricine ar trebui să beneficieze de ele, dar cei care vor beneficia, ar fi de dorit să corespundă criteriilor tale.

Așadar… decide cine merită acces la ”clasorul” cu cărți de vizită și atrage-i către tine pe acei oameni cu care vrei să colaborezi.

În scurtă vreme, vei constata că ești înconjurat de oameni tot mai valoroși!

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.