fbpx

Cei “7C” ai încrederii – cum să inspiri încredere

În urmă cu 20-30 de ani, abordarea în relaţiile interumane se baza pe următorul concept: Am încredere în tine până la proba contrarie.

Astăzi, prin jocul competiţiei şi din cauze culturale, am ajuns să ne bazăm relaţiile interumane pe un alt concept: Nu am încredere în tine până la proba contrarie!

Nu ştiu care dintre cele două concepte este mai „sănătos”, dar practica m-a învăţat că poţi să fii competent, entuziast şi chiar genial, iar toate acestea nu înseamnă nimic pentru succesul tău până când oamenii din jur nu îţi oferă încrederea lor.

Orice relaţie interumană se bazează pe încredere.

În cazurile fericite (şi rare) în care ea există apriori, relaţiile se vor dezvolta rapid şi armonios. În cazurile în care ea nu există, tehnicile de credibilizare sunt vitale ca bază a construirii relaţiei.

Conform DEX, încrederea este un sentiment de siguranţă faţă de cinstea, buna-credinţă sau sinceritatea cuiva.

Ea reprezintă convingerea fermă că o persoană sau un lucru îşi păstrează integritatea, calităţile sau caracterul pentru un interval de timp predictibil.

Practic, pentru a inspira încredere cuiva (a te prezenta credibil), ai nevoie să combini 7 elemente esenţiale.

Ele formează cei 7C ai încrederii.

Caracterul este primul „C” al încrederii.

Caracterul este componenţa cel mai greu de falsificat.

Conform DEX, caracterul reprezintă însuşirea morală care se manifestă prin perseverenţă, voinţă fermă şi corectitudine.

Acestea sunt elementele esenţiale necesare pentru ca cineva să devină „demn de încredere”.

Una dintre cele mai bune modalităţi prin care poţi să arăţi că eşti o persoană de caracter este să accepţi că ai greşit.

Cei din jur apreciază de regulă foarte mult curajul de a admite propria imperfecţiune şi se simt mai în largul lor.

Al doilea „C” al încrederii este competenţa.

Poţi avea multe alte calităţi, dar dacă nu eşti competent, cei din jur îşi vor da seama mai devreme sau mai târziu.

Este important să petreci un timp semnificativ din viaţa ta dezvoltându-ţi competenţa.

Brian Tracy a spus că dacă citeşti în domeniul tău o jumătate de ora pe zi, într-un an poţi deveni o autoritate naţională recunoscută.

În partea I a acestui ghid vei găsi o strategie foarte eficientă de acumulare a competenţei la nivel de expert!

Al treilea „C” al încrederii este Conştientizarea valorii personale.

Acest aspect este foarte important pentru că este unul dintre primele lucruri pe care cei din jur îl remarcă.

Este dificil să recuperezi după ce ai creat o primă impresie proastă cauzată de lipsa de încredere în tine.

Cei din jur îşi crează de obicei o percepţie despre tine în primele minute.

Restul timpului îl petrec cautând subconştient indicii care să le valideze această primă impresie.

Dacă nu eşti convins de propria valoare, se crează un efect de domino al reacţiilor negative pe tot parcursul conversaţiei.

Al patrulea „C” al încrederii este Congruenţa.

Încrederea creşte de fiecare dată când cei din jurul tău constată că acţiunile tale corespund cuvintelor tale.

Practic, vorbim despre armonia dintre mesajele tale verbale şi cele nonverbale.

În lipsa acestei armonii, interlocutorul nu îţi va oferi întreaga sa încredere.

Congruenţa este similară cu îmbrăcămintea.

Dacă hainele pe care le porţi sunt bine asortate, nimeni nu face prea mult caz din asta. Dacă însă hainele tale nu se potrivesc, acest lucru sare în ochi.

Modalitatea cea mai bună pentru a câştiga congruenţă este să faci ceea ce te pasionează.

Al cincilea „C” al încrederii este Credibilitatea.

Credibilitatea reprezintă capacitatea sau puterea de a stimula încrederea celorlalţi în persoana ta.

Să presupunem că ai de gând să faci o investiţie financiară şi ai de ales între doua variante:

Prima este să urmezi sfatul consilierului financiar al lui Ion Ţiriac, care are şi un portofoliu investiţional propriu, extrem de profitabil.

A doua este să primeşti sfatul unui fost condamnat pentru tâlhărie care tocmai a ieşit din puşcărie.

Care este sfatul ales?

Chiar dacă ambele persoane ţi-ar da acelaşi sfat, probabil că nu vei fi foarte convins de părerea celui de-al doilea consilier… În esenţă, credibilitatea înseamna sa îl laşi pe cel din faţa ta să înţeleagă că nu eşti un diletant şi că dimpotrivă, ştii foarte bine despre ce vorbeşti.

Al şaselea „C” al încrederii este Consecvenţa

O persoană consecventă câştigă uşor încrederea celorlalţi.

Acest lucru este valabil şi pentru organizaţii.

A nouăsprezecea lege din cartea „Cele 22 de legi imuabile ale marketingului” este chiar legea consecvenţei.

În limbajul autorilor (Al si Laura Ries), legea se traduce astfel: O imagine de marcă nu se construieşte peste noapte.

Succesul se măsoară în decade, nu în ani.

Cu alte cuvinte, încrederea că o anumită marcă este valoroasă se construieşte pe principiul consecvenţei.

Economiştii dau exemplul producătorului de automobile Volvo, care s-a lansat pe piaţă în principal ca furnizor de maşini foarte sigure.

Încercarea de a schimba această impresie nu este numai costisitoare dar şi defavorabilă mărcii (îi diluează impactul).

Al şaptelea „C” al încrederii este Completitudinea

Oamenii au în general o dorinţă foarte puternică de a închide procesele începute.

Această „închidere” elimină stresul. Explicaţia este dată de un mecanism psihologic subtil care arată că valoarea stresului este direct proporţională cu numărul de procese neterminate.

Concret, când ai 15 activităţi distincte în curs de rezolvare, vei fi mai stresat decât dacă ai una singură, care implică aceeaşi durată a muncii.

Pe acest principiu, preferăm să nu ne angajăm în activităţi care nu par să aibă o finalitate clară şi predictibilă.

În consecinţă, pentru a inspira încredere este foarte important ca ceea ce oferi tu – produsul sau serviciul tău, să aibă „cap şi coadă”.

Când oamenii cunosc finalitatea unei idei sunt mai dispuşi să creadă în ea.

Cei 7C ai încrederii descrişi anterior formează fundaţia de încredere de care ai nevoie pentru a construi relaţii de succes pe termen lung.

Analizează care dintre aceşti „C” necesită atenţie imediată din partea ta.

Îţi sugerez să faci chiar astăzi ceva pentru întărirea acelui „C”.

Cei din jur îţi vor acorda încrederea lor mai repede şi mai uşor.

Inspiraţie!
andy szekely

Un comentariu

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.