fbpx

8 „superputeri” cu care poți depăși temerile care te țin pe loc

Temerile ne urmăresc pretutindeni. Unele sunt mai pregnante, altele mai puțin conturate.

Însă cert e că le purtăm după noi ca pe o povară sau răsar pe neașteptate.

Putem să trăim fără temeri? Cel mai probabil nu.

Însă le putem micșora influența. Le putem controla noi pe ele, nu ele pe noi.

Fiecare dintre noi are niște „superputeri”. Poate fi vorba de inteligență sau de îndrăzneală.

Sau de calm și deschidere către lume.

Deseori însă tindem să ne subapreciem superputerile și să ne focusam atenția mai mult pe defectele și lipsurile noastre.

Cum ar fi însă dacă am fi mai atenți la ceea ce putem și la ceea ce suntem capabili?

Oare lucrurile nu ar arăta mai simple și mai ușor de controlat?

Iată 8 calități de care te poți folosi pentru a scăpa de temerile care te înconjoară în viața de zi cu zi.

1.Cunoașterea 

Cunoașterea te ajută să dobori neîncrederea.

“Un om informat e un om puternic.”, după cum a spus John Davison Rockefeller.

Așadar, cunoașterea înseamnă putere.

Prin simplul fapt că lipsa informării ne face să ne simțim vulnerabili și expuși, nu putem lua decizii în cunoștință de cauză.

Nu ne simțim confortabil atunci când suntem înconjurați de necunoscut.

Lipsa cunoașterii ne pune în situația de a acționa dintr-o poziție nefavorabilă.

În schimb, pregătirea și cunoștințele acumulate ne formează natural mai încrezători și mai stăpâni pe situație.

Așa că e mai bine să admiți că nu știi și să înveți acel lucru.

Orice lucru învățat vine cu un plus.

Indiferența vis-a-vis de necunoașterea noastră va veni cu siguranță cu un minus.

2. Deschiderea

Deschiderea este superputerea care luptă cu teama de schimbare.

Atunci când ești deschis față de “nou” și de “diferit”, lucrurile decurg altfel.

Cei care refuză să aibă flexibilitate și rămân rigizi în gândire au de pierdut.

În plus, deschiderea ne ajută să fim mai simpatizați și mai apropiați de ceilalți.

Devenim persoane cu care se poate comunica și colabora mai bine.

Lipsa deschiderii ne induce o falsă convingere că le știm pe toate și că acestea sunt neschimbabile.

Iar rigiditatea în gândire îi îndepărtează pe cei din jur.

Atitudinea de “eu le știu pe toate” dă impresia de îngâmfare și de caracter dificil.

3. Răbdarea

Răbdarea este puterea care învinge teama de necunoscut.

Nerăbdarea este reacția pe care o avem atunci când trăim într-o zonă gri a unor rezultate nesigure.

Iar deciziile impulsive pot îndepărta chiar mai mult rezultatele pe care ni le dorim.

Prin practicarea răbdării, reușim să dobândim un calm emoțional care dă voie lucrurilor să își urmeze cursul natural.

Răbdarea ne face mai înțelepți.

Când învățăm să așteptăm, soluțiile vor apărea mai ușor și mai clar.

4. Îngăduință

Îngăduința este puterea care doboară teama de a nu avea control.

În ce constă această putere?

Dă voie oamenilor să fie ceea ce sunt, lasă situațiile să fie așa cum sunt, și dă-ți voie și ție însuți să fii ceea ce ești.

Vei fi surprins de cum se vor așeza lucrurile atunci când le dai voie să se manifeste în stilul propriu și în ritmul propriu.

5. Îndrăzneală

Îndrăzneala este opusul fricii de conflict. Mulți ne temem și ne ferim de ideea de conflict.

Mintea și sufletul ne spun ce să facem în anumite situații, însă din cauza faptului că ne copleșește teama consecințelor acțiunilor noastre, nu ne dăm voie să îndrăznim.

A îndrăzni nu înseamnă a încălca reguli. Înseamnă a îndrăzni și a fi corect în același timp. Și a avea încredere că acele consecințe de care ne temem vor fi de fapt rezultatele eforturilor noastre. Iar în timp, îți crește încrederea în forțele proprii.

Practic, până nu spui ce îți dorești, nu vei obține acel ceva.

6. Curajul

Curajul este cel care înfruntă teama de eșec.

Atunci când suntem paralizați de teamă, curajul este ultimul lucru în care credem sau pe care ne simțim capabili să îl folosim.

Frica are două etape: prima este șocul. Atunci când ești în șoc, curajul nu își poate face loc.

În orice caz însă, șocul este de scurtă durată.

După trecerea șocului, mintea noastră începe să caute cu febrilitate căi de acces spre potențiale soluții.

Încet, încet, rezolvarea se prezintă cu mai multă claritate. Aici se naște curajul.

Curajul nu este ceva ce avem, ci este ceva ce facem.

Poate părea greu de crezut, dar deseori ne descurcăm mult mai bine sub presiune.

7. Liniștea

Liniștea risipește teama de a nu fi destul de buni.

Mai exact, atunci când suntem nervoși, tindem să vorbim foarte mult.

Iar vorbele spuse la mânie nu reprezintă clar o comunicare eficientă.

Într-o lume dominată de extraversiune, puterea tăcerii este deseori minimalizată sau chiar condamnată.

Când suntem tăcuți, suntem atenți și calmi.

Oamenii simt nevoia să fie ascultați și înțeleși.

Nevoia de a fi ascultat îi îndeamnă spre persoane dispuse să îi asculte.

Așa că atunci când te simți nesigur pe forțele proprii, învață să asculți.

Vei vedea că fiecare om în parte are slăbiciuni și temeri.

Până la urmă, asta ne face umani.

Vei învăța să ai mai multă încredere în forțele proprii și să-ți accepți mai ușor punctele slabe.

8. Focusarea

Focusarea este puterea care contracarează sentimentul de urgență.

Frica ne determină să acționăm tocmai pentru a elimina frica pe cât de repede posibil.

Frica va cauza tot timpul probleme deoarece ne face să fim reactivi.

Însă ea poate fi un combustibil favorabil nouă.

Într-un moment de urgență, frica ne poate face să fim mult mai atenți și conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau cu noi înșine.

Dacă reușim să fim calmi, așa cum a făcut  căpitanul Sully  atunci când a aterizat avionul pe râul Hudson, vom fi capabili să luăm decizii mult mai bune în momente critice.

În concluzie, atunci când ne lăsăm conduși de superputerile noastre și nu de frici, suntem mult mai încrezători și avem mai mult succes.

Devenim capabili să depășim cu grație diverse probleme, care ne impacteaza, dar nu ne depășesc.

Așa că, deși instinctul nostru natural este acela de a fugi din calea stresului și a fricii, ne putem lupta pentru a deveni mai puternici.

Învață să îți călești puterile și să reduci cât mai mult influența fricii.

În timp, te vei simți mult mai încrezător și mai stăpân pe viața ta.

Care sunt cele mai mari temeri ale tale si cum te-ai gandit sa le invingi?

Inspiraţie!
andy szekely

2 comentarii

  1. Viviana Sandor spune:

    Focusarea complementeaza sentimentul de urgenta si determina o reactie pozitiva.

  2. Marcu spune:

    Ma bucur de fiecare data cand primesc un e-mail de la Andy Szekely.
    Stiu am ceva interesant de parcurs.
    Sunt la varsta pensionarii dar curiozitatea de a cunoaste si a invata ma insotesc inca.
    Multe din informatiile pe care le prezentati imi sunt deja cunoscute. Dar nu numai din experienta personala cat mai ales de cursurile de dezvoltare personala pe care le-am urmai.
    Ce bine ar fi fost sa fi avut acces la aceste informatii inca din tinerete…
    Dar, niciodata nu este tarziu sa inveti, sau macar sa intelegi, care sunt mecanismele care stau la baza comportamentului nostru.
    Impunatatirea comunicarii este un proces care cere timp, rabdare si consecventa. Dar roadele sunt cu siguranta pe masura.
    Apreciere pentru activitatea pe care o desfasurati!
    Multumesc.

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.