fbpx

Ai 3 ziduri de protecţie!
Impotriva cui?

Împotriva publicităţii!

Asaltul mesajelor publicitare a generat nevoia de protecţie la majoritatea oamenilor.

Conform expertului în poziţionare Jack Trout, avem 3 ziduri fortificate ale percepţiei care ne protejează de abuzul mediatic:

1. Zidul de la exterior este expunerea selectivă 

Refuzăm din start o serie de mesaje/propuneri pentru că nu le considerăm importante pentru noi.

De exemplu, dacă refuzi să iei un fluturaş distribuit pe stradă, acel mesaj nu ajunge la tine pentru că nu accepti să te expui la informaţia scrisă pe fluturaş.

2. Al doilea zid este atenţia selectivă.

Poţi să te expui la stimul dar să nu îi dai atenţie.

De exemplu, dacă primeşti în poştă acel fluturaş şi îl iei cu tine în casă, asta nu înseamnă că îl vei şi citi.

Poate că iniţial ţi s-a părut interesant sau te-ai gândit că l-ai putea citi, dar mai târziu atenţia ta a fost captată de alţi stimuli.

3. Al treilea zid este retenţia selectivă. 

Să presupunem că citeşti ce scrie pe fluturaş. 

Este vorba despre o reclamă la vinuri. 

S-ar putea să îţi spui: „voi încerca acest vin …”  Dar apoi uiţi.

Asta înseamnă că informaţia a fost la un moment dat interesantă pentru tine, dar nu ai reţinut-o.

Cred că primele două ziduri sunt mai uşor de trecut decât al treilea.

De exemplu, s-ar putea să fi citit acest mini-articol până în acest moment.

Asta înseamnă că a trecut de primele două ziduri. S-ar putea chiar să îţi spui: „Interesant…” Şi apoi să uiţi, pentru că ai altceva mai important de făcut…

Ca să te ajut să treci şi de al treilea zid, îţi dau o sugestie:

Când transmiţi un mesaj, indiferent că e publicitar sau nu, ajută-l pe interlocutor să îşi imagineze cât mai clar ce va face cu el.

Iată câteva situaţii posibile

Ajută-l pe client să cumpere vorbindu-i despre sentimentele plăcute pe care le va trăi ca posesor al produsului.

Ajută-l pe copil să facă curat în cameră vorbindu-i despre aprecierea pe care o va simţi din partea celorlalţi când vor vedea ce cameră curată are.

Ajută-ţi prietenii să îşi imagineze cât de bine vă veţi simţi împreună atunci când odată plecaţi în excursie veţi uita de toate …

Când îl ajuţi pe celălalt să îşi imagineze un viitor frumos, îi oferi ocazia să se bucure anticipat de rezultatele deciziei lui.

Depăşeşti astfel retenţia selectivă (al treilea zid), indiferent că eşti coleg, părinte, vânzător sau marketer.

Rezultatul?  E simplu!

Devii un comunicator mai puternic: mai mulţi oameni vor face ceea ce le sugerezi să facă!

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.