fbpx

Călătoria eroului

În viață poți să alegi dacă vrei să te simți un erou aflat într-o călătorie sau un spectator.

Poți să alegi dacă ești la televizor ori ești în televizor.

Călătoria eroului este un termen folosit de Joseph Campbell, unul dintre cei mai mari cercetători în domeniul miturilor și legendelor lumii.

Campbell a observat că poveștile populare au în lumea întreagă un „fir roșu”, o derulare epică tipică ce îl conduce pe eroul poveștii la un final fericit al călătoriei sale. Iată etapele călătoriei eroului:

Chemarea

În popor se spune despre cineva care are vocație pentru o anumită meserie că are „chemare”, adică e chemat să își îndeplinească rostul pe lume dedicându-se ocupației respective.

Această chemare este auzită de cel în cauză atunci când are maturitatea necesară și atunci când contextul e favorabil.

Dacă ai chemare pentru scris și povestit, poate o să devii scriitor ca Ion Creangă, sau jurnalist sau… politician.

Chemarea este un lucru foarte important pentru orice om care dorește să își trăiască viața din plin.

Oamenii fără chemare sau fără viziune sunt ca vapoarele fără busolă, plutesc în derivă pe oceanul fără țărmuri al propriei existențe.

Pragul

Când omul se hotărăște să răspundă chemării el se dedică trup și suflet acelui scop. Startul a fost dat. Pragul este trecut. Călătoria începe!

Gardienii sau forțele binelui

Acestea sunt resursele cu care eroul biruie forțele întunericului. De cele mai multe ori eroul pornește la drum cu ajutoare (calul care mănâncă jărătic) sau le dobândește pe drum prin „încercări” la care este supus de către dușmani.

Demonii sau forțele răului

Demonii sunt personajele sau conjuncturile negative care se pun în calea eroului pentru a-l opri.

Înteresant este că ceea ce pare inițial a fi un demon sau un dușman se transformă pe parcursul poveștii.

Dacă eroul rezistă sau îi înfruntă cu curaj, de multe ori rezultatul este o transformare a demonului în gardian sau înger păzitor sau simplu spus, resursă.

Eroul se îmbăiază în sângele balaurului pentru a se proteja de alți vrăjmași sau se folosește de diavol pentru a căra comoara acasă la el (Dănilă Prepeleac).

În mod tipic transformarea demonului presupune dezvoltarea unei abilități sau descoperirea unei resurse (În jocurile pe calculator devii din ce în ce mai abil în urmarea traseului sau găsești o armă mai performantă).

Biruința

Eroul ajunge în sfârșit în vârful muntelui, cucerește castelul, găsește comoara sau salvează fata. Miza poveștii este câștigată, iar eroul iese biruitor.

Întoarcerea

În final eroul revine printre cei dragi și este „validat” ca învingător de către aceștia. El va fi recunoscut în comunitate și apreciat pentru experiența sa.

Dacă ne gândim la cărțile pe care le-am citit sau filmele pe care le-am văzut (cele bune!), probabil că în mare măsură acest tipar al firului epic este respectat.

În viața cotidiană suntem preocupați de probleme multe și mărunte, reacționăm reactiv la stimuli și avem puține șanse de a ne da seama că suntem noi înșine într-o călătorie eroică.

Ține de noi să facem mai întâi pasul înapoi, pentru a câștiga perspectiva și pasul înainte pentru a deveni eroi în propriul nostru film.

Călătoria eroului este un instrument foarte bun pentru a înțelege unde te afli într-un anumit moment în călătorie.

Astfel stresul poate fi diminuat prin simpla conștientizare a faptului că demonii sau provocările sau barierele sunt doar o etapă în drumul către scopul propus.

Pentru a aduce aceste concepte la o utilizare simplă, să le redenumim mai întâi:

Chemare – misiune, scop, țel

Prag – hotărâre fermă, dedicare

Gardieni – resurse de orice fel

Demoni – probleme, obstacole, provocări

Biruința – realizarea scopului, îndeplinirea misiunii

Întoarcerea – recunoașterea meritelor, exemplul personal

Până acum am luat cunoștința de etapele călătoriei eroului din perspectiva spectatorului, ca și când am fi urmărit un film la televizor.

Acum să intrăm în televizor!

În NLP Robert Dilts a pus la punct o metodă de identificare a etapelor călătoriei eroice în care te afli.

Este știut că în viață oamenii își pun în gând mai multe scopuri și deci se angajează în mai multe călătorii.

De obicei ei devin conștienți de importanța resurselor când se izbesc de probleme.

Atunci încep o căutare asiduă pentru a găsi resursele care să le permită ieșirea din criză. Te afli cumva într-o astfel de situație în vreuna din călătoriile tale?

Iată ce poți să faci. Răspunde pe rând la următoarele întrebări. Astfel creezi o hartă a călătoriei:

Care este problema?

Care este situația în care te simți mai mult victimă decât erou?

Care este pragul?

Care este teritoriul necunoscut?

În mod tipic, criza în care te afli te împinge într-acolo sau trebuie să mergi într-acolo pentru a putea rezolva criza.

Având în vedere problema cu care te confrunți și pragul pe care trebuie să-l treci, care este misiunea ta?

Ce ești chemat să realizezi sau să devii? Dacă nu găsești intuitiv un raspuns, caută un simbol sau o metaforă (exemple: „sunt chemat să devin un luptător, un magician, un vultur, un rege, etc.”)

Ce resurse ai și ce resurse trebuie să dezvolți pentru a putea să…:
…depășești problema
…treci pragul
…realizezi țelul (misiunea)?

Care sunt prietenii sau mentorii tăi pentru a câștiga și consolida aceste resurse?

După ce termini acest proces de creare a hărții călătoriei în care te afli, mai ai de făcut un singur lucru. Să acționezi! Să folosești harta pentru a găsi destinația finală.

Nici o tehnică sau rețetă din lume nu ajută prin simpla ei existență. Cheia este practica.

De fapt, aceasta este diferența dintre eroi și non-eroi. Fiecare dintre noi ne simțim confortabil în rolul de spectatori.

Telenovelele, filmele de acțiune, talkshow-urile ne plac și ne impresionează. Să nu uităm că la rândul nostru avem și noi spectatori. Daca nu le place ceea ce văd schimbă postul și scenariul cel mai cumplit este să rămai unicul spectator la filmul tău mut.

Dar asta este călătoria victimei, care nu are nimic a face cu eroul care ești tu!

Inspiraţie!
andy szekely

P.S.: Descoperă cine ești TU

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.