fbpx

Ce au în comun partenerul tău de viață și de business?

Sunt ființe sociale, ca și tine!

Așa că, deși nu pare, la un nivel fundamental vor avea aceleași nevoi, aceleași așteptări și aceleași … pretenții…

Ca să răspund întrebării din titlu, partenerul tău de viață și cel de business (dacă ai) au aceleași nevoi de bază.

Dă-mi voie să ilustrez cu trei exemple:

El vine acasă obosit, de la serviciu, iar ea îl ”ia de odihnit” și îl pune să dea cu aspiratorul.

De fapt, ceea ce vrea ea este să se asigure că el este cel puțin la fel de loial relației cum îi este serviciului sau businessului.

În altă zi, el iese cu ea la plimbare, iar ea savurează o înghețată (în plus), ceea ce îl face pe el să se gândească la talia ei în evolutie… ”ascendentă”, iar ea, îi citește imediat în ochi gândurile și se simte vinovată sau neînțeleasă…

De fapt, ceea ce vrea el de la ea este să rămână la fel de atractivă și strălucitoare pentru el.

Întors la serviciu, el se întâlnește cu partenerul său de afaceri care este stresat și pesimist în legătură cu ultimele cifre de vânzări. În urma dialogului, partenerul se luminează la față și pleacă inspirat de noile soluții găsite în comun. De fapt, ceea ce avea nevoie partenerul era o infuzie de încredere de la liderul echipei.

Fiecare dintre exemplele de mai sus se referă la câte una dintre cele trei nevoi fundamentale care se cer satisfăcute într-o relație (de cuplu sau de business).

Iată cele trei nevoi:

1. Partenerul să fie loial și dedicat relației

2. Partenerul să fie o prezență plăcută (cuplu) sau cu o expertiză înaltă (business)

3. Partenerul să inspire încredere – să fie un însoțitor de nădejde

Toate trei sunt valabile și pentru partenerul de viață și pentru cele mai importante relații de business în care te-ai putea implica.

Şi toate sunt necesare!!

Asadar, data viitoare când îți alegi un partener de viață sau de business, oprește-te pentru câteva minute măcar și fără să te lași dus de val, răspunde pe îndelete la aceste 3 întrebări de bază:

1. Omul acesta îmi place? Mai exact – mă atrage ca partener de cuplu sau are un nivel de competență adecvat ca partener de business?

2. Omul acesta are un caracter matur? Mai exact, este un om care se dedică relației și își asumă partea lui de participare în relație?

3. Omul acesta este suficient de puternic/autonom/încrezător în forțele proprii? Mai exact, mă poate inspira cu identitatea sa? Mă pot baza pe el?

 

Răspunde pe îndelete la întrebările astea, chiar dacă durează…20 de minute….

Aceste 20 de minute ar putea fi cea mai bună investiție de timp din întreaga relație ….pentru că fiecare minut ar putea să reprezinte cântărirea unei decizii care îți va marca viața 10, 20, 30 sau poate 50 de ani in relația care va urma…

 

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.