fbpx

Ce este Programarea Neuro-Lingvistică (NLP)?

Răspunsul scurt la această întrebare este: o atitudine și un set de tehnici pentru succes.

O incursiune în lumea NLP este în primul rând o alegere.

Teoreticienii vor încerca să dea o definiție a domeniului și vor explica fiecare termen în parte. Pragmaticii se vor întreba la ce e bun NLP.

Pentru mine, NLP înseamnă:

A comunica eficient.

Condiția noastră de oameni presupune comunicare. Totuși, nu comunicăm întotdeauna ceea ce intenționăm să comunicăm.

De asemenea, nici nu îi înțelegem pe ceilalți întotdeauna. NLP oferă instrumente practice pentru ca oricine dorește să devină un comunicator abil.

Limbajul este mijlocul prin care gândim și dăm sens lucrurilor din jurul nostru.

Totuși, procesul de convertire a experienței în limbaj presupune în mod inevitabil distorsiuni și eliminări.

NLP ne invață cum să recunoaștem ceea ce oamenii presupun atunci când vorbesc și mai important, cum să folosim un limbaj de precizie pentru a imbunătăți înțelegerea reciprocă.

Abilitatea de a înțelege punctul de vedere al celuilalt este o piatră de hotar în NLP.

Odată ce l-am înteles, mă pot alinia interlocutorului la toate nivelurile gândirii sale si astfel pot relaționa eficient.

Oamenii răspund mai ușor oamenilor care se aseamana lor.

În limba engleză sensul acestei explicații este foarte frumos surprins printr-un joc de cuvinte: „People like people like them!”

Abilitatea de a te potrivi cu interlocutorul, de a te alinia ideilor lui, de a-l ghida către întelegerea ideilor tale este de foarte mare valoare atunci când dorim să influențăm.

NLP ofera instrumente pentru a face acest lucru cu abilitate și respect.

Emularea excelenței

NLP este legat de descoperirea modului în care performerii obțin rezultatele pe care le obțin.

Acest proces de „modelare” a excelenței presupune scoaterea la lumina a secvenței acțiunilor și a proceselor interne prin care ei trec.

Îndată ce ai înțeles CUM cineva face un anumit lucru poți să reproduci strategia respectivă și valorile aferente pentru tine insuți, și vei obține rezultate similare.

Aplicațiile acestui proces abundă în toate sferele de activitate.

Este modul cel mai eficient de a învăța o nouă abilitate, iar dezvoltarea competenței de modelare este o contribuție importantă în dezvoltarea personală a oricarui om.

Stăpânirea propriei minți

Majoritatea oamenilor recunosc că mintea omeneasca este o „unealtă” extrem de puternică și că folosim numai o mică parte a acestui potential.

NLP ne arată cum să înțelegem mai bine cum funcționează creierul, oferind echivalentul unui manual de funcționare pentru creierul uman.

Când înțelegem modalitățile specifice prin care „ne punem mintea la contribuție” ne aflăm în situația de a lua decizii mai bune.

Schimbarea devine un proces mult mai usor și putem deveni mai eficienți decât am visat vreodată.

Spuneam la debutul articolului ca NLP este in primul rând o atitudine.

Atitudinea este: „sunt curios și deschis la schimbare”. Dacă ai această atitudine, în mod cert, în acest moment te intrebi… Ce urmează?

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.