fbpx

Ce se găseşte între idee şi faptă?

Se spune că atunci când Henry Ford si-a ales succesorul, şi-a invitat candidaţii la cină.

Fiecare dintre cei prezenţi aştepta cu înfrigurare numirea şi un discurs prin care Ford să îşi argumenteze decizia.

Dar n-a fost aşa!

Cu totii au aflat mai tarziu ca Ford l-a ales pe cel care a pus sare în supă numai după ce a gustat-o.

Deşi discutabilă, decizia lui Ford este o mostră de înţelepciune.

Cred că în spatele ei se ascunde faptul că nu poţi fi un lider adevărat dacă distanţa dintre stimul şi răspuns nu este suficient de mare pentru a iti permite libertatea de decizie.

Stephen Covey in „Eficienţa în 7 trepte” vorbeşte despre spaţiul dintre stimul şi răspuns ca fiind condiţia esenţială a creşterii şi fericirii omului.

Stimul > Alegere > Atenţie > Răspuns

Dacă pierzi din atenţie această distanţă, pierzi de fapt şansa de a evolua.

În cuvintele psihiatrului scoţian R. D. Laing, acest adevăr sună aşa:

„Gama gândurilor şi faptelor noastre este limitată de lipsa noastră de atenţie. Şi pentru că nu suntem atenţi la faptul că nu suntem atenţi, avem puţine şanse să ne schimbăm, până când devenim atenţi la felul în care lipsa de atenţie ne conturează gândurile şi faptele. „

Cred că acest citat merită toată atenţia!

Atenţia este elementul esenţial dintre stimul şi răspuns. Atenţia este mecanismul prin care îţi poţi redesena viaţa în funcţie de realitate şi nu în funcţie de ceea ce ai decis cândva că ar fi adevărat sau fals.

Aşadar…. atenţie!
Mare atenţie!

Lipsa de atenţie poate cauza pierderea ocaziei de a trăi cu adevărat.

Tot Laing mai oferă o „mostră de înţelepciune”…
„Viaţa este o boală cu transmitere sexuală şi rata mortalităţii este de 100%.”

Inspiraţie!
andy szekely

 

 

 

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.