fbpx

Dacă azi aş fi elev, uite-așa m-aș revolta…

Timp de citire: 7 minute

Vreau să recunosc de la bun început un fapt:

 

Şcoala m-a frustrat!

La culme!

M-a frustrat în aşa hal, încât am ajuns să-mi descopăr vocația din energia ce a rezultat în urma frustrării!

Așa că astăzi atitudinea mea față de școală, pe care ți-o recomand și ție, este următoarea:

Fii recunoscător!!!

Știu că poate nu te așteptai la asta din partea mea, dar faptul că dezaprob sistemul educațional nu este un motiv să practic sportul preferat al națiunii… arătatul cu degetul în curtea vecinului însoțit de indignare fără finalitate!

NU!

Prefer ca imediat după ce am arătat cu degetul, să spun ce cred că se poate face bun și productiv din frustrarea rezultată.

Așa că azi, după ce am scris o serie de articole cu destul năduf despre funcționalitatea școlii românești, mă întorc și zic:

Școala românească e la fel de vivace ca o mârțoagă plictisită să mai tragă la căruță, dar asta nu înseamnă că pasagerii din căruță nu mai au viitor și nu își mai pot împlini visurile.

Dimpotrivă!

Cu ajutorul și sub îndrumarea părinților, un copil poate să petreacă eficient și productiv perioada de școală.

Dar asta presupune să aibă ATITUDINEA potrivită față de această perioadă, iar această atitudine e “pasăre” rară în societatea românească.

 

Aşa că, drept contribuţie adusă unui mod de gândire echilibrat și de bun simţ, îţi propun 4 ATITUDINI care cred că merită asumate atunci când ne raportăm la sistemul şcolar:

 

1. Școala este un loc excelent pentru copii – să învețe ce înseamnă conviețuirea în colectivitate (oricum, le ocupă mare parte din timp)

Focalizarea atenției copiilor ar trebui să se facă pe relaționarea armonioasă dintre ei, pe felul în care leagă relații și formează grupuri.

În consecință, când le vin copiii acasă de la școală, părinții ar trebui să pună întrebări mai performante decât clasicele:

Ce-ai făcut azi la școală?… Ce răspunsuri ai dat azi la școală?

sau

Ce note ai luat?… Da’ Mitică ce notă a luat?

Să întrebe de exemplu:

Ce întrebări ai pus azi la școală?

sau

Ce lucruri noi/interesante ai aflat azi despre/de la colegii tăi?

sau

Ce activități ați făcut azi împreună la școală?  Cine cu cine a legat prietenii și de ce?

și, mai ales:  Cum v-ați distrat azi la școală?

Genul acesta de întrebări ar direcționa mintea copilului spre cooperare, nu spre competiție

Îi va sugera că sunt și alte lucruri importante, decât notele și Mitică…

Sunt conștient că acestea nu sunt singurele întrebări și poate nici cele mai bune, dar ele reprezintă mostre de ”altfel” în abordarea părinților, și cred ca vor da de gândit acolo unde e cazul…

 

2. Școala poate fi un loc minunat în care copiii să învețe că în orice există o lecție. Și în frustrări și în bucurii, și în nedreptăți și în adevăruri, și în distracție și în disciplină…

Când copilul este frustrat ori nemulțumit, părintele ar putea să întrebe până când primește un răspuns:

Ce ai învățat din asta?

Dacă ar fi să existe o lecție de viață pentru tine în asta, care ar fi aceea?

Dar din interacțiunea lui Mitică și Popică ce ai putea să înveți tu?…

 

3. Școala poate fi locul în care întâlnești oameni care, ulterior, îți pot schimba destinul, și asta mai ales datorită faptului că au avut timp să te cunoască

Este un fapt bine documentat că multe dintre afacerile de succes ale omenirii au pornit de la prietenii legate în școli, așa că o cooperare bună la școală crește șansele de cooperare eficientă după școală…

Pentru acest scop, părinții ar putea să își întrebe des copiii:

Cine îți place dintre colegii de la școală? Dar dintre profesori? Ce îți place la ei?

Nu aș insista pe întrebarea opusă…  cine nu îți place?… pentru simplul motiv că în fiecare om se poate găsi ceva de criticat… asta nu e greu…

Mai dificil este, însă, să insiști cu întrebarea până când copilul chiar găsește ceva de apreciat la colegii sau profesorii săi… Este, însă, foarte necesar!

 

4. Nu în ultimul rând, școala este locul în care poți să înveți ce urăști și ce iubești

Spun asta pentru că, în această atitudine, se află semințele recunoștinței mele pentru experiența de elev.

Dacă nu ar fi fost profesorii incompetenți  și regulile absurde…

Dacă nu ar fi fost materiile absolut inutile și notarea inteligenței de papagal în loc de valorizarea creativității…

Dacă nu ar fi fost presiunile familiale și sociale despre cum trebuia să fiu ca elev…

… poate că astăzi aș fi fost un contabil frustrat și cu burta mare, repetându-mi zilnic că am o viață fericită, ca nu cumva să uit…

Din fericire, frustrarea a fost suficientă…

Și aș vrea să nu mă înțelegi greșit: Nu recomand la nimeni frustrarea ca metodă  autoimpusă de creștere a inteligenței!

Dar, dacă te găsești într-un mediu frustrant iar aceasta frustrare crește, e semn că ceva din interiorul tău se trezește la realitate… e semn că ești chemat să faci ceva în legatură cu acea frustrare, iar când faci, te descoperi pe dimensiuni și coordonate de care nu erai conștient înainte…

Așa m-am trezit eu din contabil… trainer, speaker și coach…

Așa m-am apucat să scriu la orice oră din zi și din noapte (e ora 1:32 noaptea acum) lucrurile în care cred, pentru că am dorința arzătoare să îi ajut pe cei care au nevoie de mesajul meu…

Nu pentru că vocaţia m-ar fi împins înainte din frageda pruncie, precum vântul destinului corabia speranţei…

Nu, NU….

… pentru că nu mai puteam suporta mecanismul sclerozat care îmi guverna gândirea…

şi, sigur…după o vreme, inspirația și misiunea personală și-au făcut și ele loc în viața mea ca niște stele călăuzitoare pe un cer senin…

Am început să le vad şi să le simt…

Dar a fost necesară o doză suficientă de frustrare ca să mă mute din loc… mai ales că, așa cum ştim amândoi, a rămâne frustrat e foarte simplu…

Mult mai dificil, dar şi mai meritoriu e să faci ceva în legătură cu asta…

Iar a face ceva inteligent în legătură cu schimbarea de sistem presupune, de cele mai multe ori, a face ceva diferit…

Cred că Buckminster Fuller a spus-o cel mai bine:

“You never change things by fighting the existing reality. To change something, build a new model that makes the existing model obsolete.”

În traducere:

”Nu schimbi lucrurile luptând cu modelul existent. Le schimbi construind un model nou, care face modelul existent să pară învechit”

Eu am ales să propun un nou model educațional, mai ales pentru oameni mari (Bootcamp University).

Copiii, însă, cei care au nevoie de sprijinul şcolii şi al părinților deopotrivă, pot folosi sistemul exact aşa cum este, modificându-l din interior, aşa cum face larva în cocon înainte să se transforme în fluture…

E nevoie însă să înţelegem că ATITUDINEA CREEAZĂ ALTITUDINEA!

Cu un pic de detașare, putem privi sistemul educaţional pur şi simplu ca pe o plăsmuire a omului, imperfectă prin definiţie, căreia i-a venit vremea să se transforme în altceva…

Unii dintre noi lucrăm la asta din afara sistemului, construind modele educaţionale mai bune, care fac sistemul să pară desuet.

Alţii dintre noi, mai ales dacă suntem părinţi, putem lucra din interiorul lui, punând întrebări mai bune şi direcţionând atenţia copiilor şi spre ceea ce este/poate fi bun în cadrul şcolii…

În orice frustrare există o oportunitate…

Iar oportunitatea pentru tine, mai ales dacă eşti parinte, e să devii un model suficient de inspiraţional pentru copilul tău!

Inspiraţie !
andy szekely
Ţi-a plăcut? Dă-l mai departe.
 
 

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.