Pot fi fericit chiar dacă nu am bani?

Timp de citire: 4 minute

Tu ce crezi? 🙂

Banii sunt importanți în viața noastră, însă nu în modul în care am fost crescuți mulți dintre noi să credem. 

Fericirea nu se rezumă la bani, așa cum nici nefericirea nu este legată strict de lipsa banilor

E greu să argumentez acest lucru într-un simplu articol, însă eu consider că da, poți fi fericit chiar și dacă nu te afli într-o situație financiară ideală.

Totodată, nu încurajez sărăcia.

Eu încurajez prosperitatea, obținută prin muncă și efort propriu (care, din nou, nu înseamnă doar bani).

 

 Revenind:

Cu siguranță există, în viața oricui, perioade cu probleme financiare. Și atunci nu, nu trebuie să renunți la starea de bine.

Iar subiectul acestui articol este cum putem trece mai ușor peste perioadele dificile din punct de vedere financiar?

Cum putem fi fericiți chiar și atunci când o ducem mai greu cu banii?

 

Uite câteva sugestii în acest sens:

  1. Nu te compara din punct de vedere financiar cu ceilalți (în special cu cei apropiați)

Nu te compara din punct de vedere financiar cu nimeni, mai ales cu prietenii sau cu rudele pentru că este posibil să nu te simți în largul tău la întâlnirile cu aceștia.

Și de ce să îți strici bucuria exact când ai cea mai mare nevoie de ea?

Comparațiile cu alte persoane tind uneori să facă mai mult rău decât bine deoarece, treptat, strecoară frustrarea în sufletul nostru.

De ce?

Pentru că avem tendința să ne comparăm cu cei care au altceva sau ”mai mult” decât noi și nu cu cei care au mai puțin.

Dacă am face asta, în loc de frustrare, am simți recunoștință (15 lei înseamnă mai mult decât 0 lei și sunt enorm de mulți oameni care s-ar bucura să aibă acei 15 lei pe care îi mai ai tu).

Cel mai bine:

Compară-te tu în raport cu tine. Propune-ți să te afli pe o pantă ascendentă în ceea ce privește situația ta financiară.

 

  1. Nu te focusa pe lipsa banilor, ci pe câștigarea lor

Ține minte: nu ești condamnat la probleme financiare pentru totdeauna.

Totul ține de efortul tău de a ieși din respectiva problemă.

Învață mai mult, fii muncitor, fii perseverent. Și mereu optimist.

Nu ezita să accepți un loc de muncă atât timp cât te ajută să ieși din situația dificilă în care te afli.

Iar pe termen lung, axează-te pe descoperirea acelui domeniu care te va mulțumi și pe plan financiar, dar și pe plan profesional.

 

  1. Investește timp în relațiile cu cei din jur

Nu lăsa lipsa banilor să te îndepărteze de cei dragi.

Dificultățile financiare pot duce la tensiuni în familie sau chiar la destrămarea acesteia…

Cu atât mai mult în perioadele grele, fiți uniți. Ține-ți prietenii aproape.

Încurajează-ți membrii familiei. Și tu, dar și ei, trebuie să vă doriți să scăpați de lipsuri.

Și dacă vă propuneți acest lucru și treptat faceți activități în acest sens, lucrurile se vor așeza.

 

  1. Înscrie-te ca voluntar într-o asociație

Vei vedea că sunt persoane mult mai nefericite în această lume, și nu neapărat din cauza banilor.

Problemele altora ne ajută să conștientizăm mai bine ce se întâmplă în lume.

Totodată, ne învață să apreciem mai bine oamenii și lucrurile bune din viața noastră.

 

  1. Citește despre oameni care au trecut cu bine peste perioade dificile

Chiar acum îmi vine în minte o carte în acest sens: “Castelul de sticlă”, de Jeannette Walls, de la editura Art.

Autoarea, în prezent jurnalistă a MSNBC, a trebuit să se confrunte cu o sărăcie cruntă în copilărie și adolescență.

Și a ieșit învingătoare în cele din urmă, prin muncă și ambiție nelimitată.

Astfel de exemple de viață pur și simplu ne ajută să conștientizăm că situația noastră nu este atât de rea.

Iar atât timp cât alți oameni au făcut față unor situații mult mai grele, ne ambiționăm și noi să o facem.

 

Acum mă întorc la întrebarea din titlu: TU poți fi fericit dacă nu ai bani?

****

 

 

Inspiratie!

Andy

 
 
 
Ai văzut reducerile?