fbpx

Spune STOP relației tale cu frica de a vorbi în public

Publicat pe 16 august 2016
Timp de citire: 6 minute

Știi vorba aceea: începutul e greu, că apoi lucrurile încep să vină de la sine?

Așa e și într-ale vorbitului în public.

După ce vorbești de câteva ori și descoperi că ești chiar mai bun decât credeai și că lucrurile nu sunt atât de groaznice cum ți le închipuiai, începi să nu îți mai consumi energia pe frică, ci pe cum să devii din ce în ce mai bun.

 

Crede-mă pe cuvânt, pentru că această ”teorie” s-a aplicat atât la mine cât și la cei peste 1000 de absolvenți ai programului Speaker Elite pe care l-am creat în urmă cu 4 ani!

Și sunt convins că este valabilă  și în cazul multora dintre cei pe care îi vezi că urcă pe scenă și vorbesc de parcă ar avea o discuție oarecare, cu niște prieteni.

 

Știi de unde am observat, însă, că vine, de cele mai multe ori, teama?

Din confundarea scopului pe care îl avem, ca și speakeri, atunci când suntem în fața unui grup:

credem că e despre noi, despre cum să impresionăm (sau să nu dezamăgim).

Ne gândim la momentul în care toată lumea ne privește și așteaptă ceva de la noi… Ceva deosebit…

 

În realitate, însă, e despre public și despre mesajul pe care îl primește.

 

Când eu am înțeles asta cu adevărat, relația mea cu frica de a vorbi în public a luat sfârșit. Și am început să cresc relația cu publicul meu!

 Te-ai gândit că oamenii nu vor neapărat super-eroi care să le vorbească, ci oameni obișnuiți ca ei?

De ce?

Fiindcă ne place să ne identificăm cu alții, să întâlnim oameni asemeni nouă, cu probleme, temeri și slăbiciuni.

Până la urmă, asta ne face umani. 

Cei care pozează în indivizi perfecți ne par deseori falși. Și ne inhibă.

Fiindcă au o ștachetă ridicată mult prea sus pentru puterile noastre pe care le simțim limitate. 

Așa că nu te mai teme să le vorbești oamenilor! Fii real, fii ceea ce ești!

Frica există doar în mintea ta și doar dacă tu o hrănești!

Dacă vrei să închei această relație păguboasă, uite câteva argumente extra care să te ajute:

 

  • Publicul își dorește să reușești

Oamenii din fața ta nu vor să te bâlbâi și să fii emotiv.

Își doresc să vadă un om care își prezintă cursiv subiectul și care le vorbește deschis. 

Dacă tu nu te simți în largul tău pe scenă, atunci nici publicul nu va fi în apele lui. 

Nu ți s-a întâmplat să fii în public și să simți nevoia să aplauzi sau să zâmbești speakerului, pentru a-l ajuta să capete curaj? 

 Oamenii vor să se bucure de un discurs frumos. Nu au venit să te critice. 

 

  • Nimeni nu observă 100% din emoțiile tale

Avem impresia că atunci când suntem emoționați sau stresați, acest lucru sare în ochii celorlalți. 

Dar situația nu stă chiar așa. 

Chiar dacă stai în fața lor, persoanele din public nu vor percepe integral starea ta emoțională și faptul că ești stresat.

Bine, atât timp cât nu ajungi chiar să leșini pe scenă :)) 

Tu le percepi la intensitate maximă, pentru că fac parte din tine. 

Dar publicul nu este atât de atent la detaliile acestea. Este mai atent la ce spui, la ce transmiți prin mesajul tău. 

Bineînțeles, contează și mimica și gestica.

Dar deseori speakerii devin și mai emoționați fiindcă au impresia că oamenii le percep instant emoțiile.

Ceea ce nu se întâmplă. 

 

  • Nu mai e cale de întoarcere!

Poate sună a amenințare, dar nu e! Practic, lucrurile sunt simple.

Ajungi pe scenă, publicul e acolo, iar tu trebuie să vorbești. Asta e! Nu ai unde să fugi.

Nu ai cum să mai dai înapoi. 

Poate gândul te panichează. Dar nu e cazul. 

Dimpotrivă, e asumarea situației. Acceptarea ei senină. 

Decât să vezi totul ca pe o corvoadă, mai bine e să o vezi ca pe un moment unic în viață. 

E timpul să ieși în evidență! Să-ți etalezi punctele forte, să te prezinți lumii în cea mai bună ipostază a ta.

 

  • Fii natural, fii tu însuți

Greșeala unor speakeri pe scenă constă în faptul că acolo încearcă să fie altcineva. 

Secretul pe scenă e… să fii tu însuți. Să fii încrezător, să te simți în largul tău. 

Iar încrederea de pe scenă să existe și în viața de zi cu zi. 

Înainte de scenă, dar și pe scenă, respiră relaxat. Nu sta țeapăn pe scenă.

Mișcă-te, astfel încât să fii văzut de întregul public. 

Nu ține mâinile inerte pe lângă corp. Ele te ajută să fii cu atât mai expresiv.

Folosește-le pentru a gesticula, pentru a ajuta la vizualizarea diverselor idei. 

 

***

În încheiere te mai întreb un singur lucru:

până la urmă, care e cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla acolo? E ceva iremediabil?

 

Dacă nu e, atunci…

de ce să stai stresat, când poți fi relaxat și mulțumit de tine la final? 🙂

 

P.S: Îți mai dau un sfat: intră pe pagina Speaker Elite și urmărește testimonialele lăsate de participanți. Dacă te regăsești în povestea lor și simți că e și despre tine, atunci te aștept la următoarea ediție:

13494902_1026575550753704_4081570561213098528_n

 

Ţi-a fost de folos? Dă-l mai departe :D




 

Scrie-ne aici părerea ta despre articol