fbpx

Suntem sclavii hazardului sau generatorii lui ?

Publicat pe 26 ianuarie 2009
Timp de citire: 4 minute

Teoreticienii vieţii ne spun cum să trăim, de ce să trăim dar uită să ne arate şi cum să decidem.

Liberul arbitru pe care se presupune că ni l-a oferit cadou Dumnezeu nu se manifestă decât întâmplător.

Ai permanent posibilitatea de a face alegeri dar aproape niciodată confirmarea că pe celălalt drum, dacă l-ai fi ales, ţi-ar fi mers mai prost sau ai fi avut mai puţin de suferit.

În amalgamul cotidian, cum ştii că trăieşti cu adevărat sau doar faci slalom printre opţiunile mai puţin inspirate ?

Care ar fi adevărul suprem care să-ţi ofere libertatea de a nu regreta niciodată opţiunea aleasă ?

Primeşti informaţia la maturitate că eşti unic, că universul e nelimitat că deţii puteri infinite, asemeni Creatorului.

Dar te împiedici de prima pana de benzină în mijocul câmpului fără ca cineva să oprească şi să te ajute.

Suni un prieten, doi, se pun pe drum să vină să te ajute şi în scurt timp opreşte un camion din care un domn plin de bunătate îţi oferă o canistră sau te duce până la prima benzinăria.

Ajungi apoi acasă fericit şi stai cu gândul la acea lecţie….

Care e în acesta circumstanţă manifestarea liberului arbitru ? În ce punct ai decis ca asta ar fi fost absolut necesar să se întâmple ?

Cei doi vectori

În lumea aceasta duală în care se manifestă pregnant doar ce e bun sau rău, pozitiv sau negativ, negru sau alb am găsit şi eu doi *vectori* după care se ghidează viaţa: intenţia şi indiferenţa.

În glumă, pentru rima aferentă, ar fi intenţia şi neatenţia.

Dacă intenţia ca formă de manifestare ai fi ca o sferă care ne înconjoară polarizată asemeni unui magnet aş spune că ea înaintează pe traseul vieţii atrăgând alte sfere a căror intenţie e pe drumul pe care crezi că ţi l-ai ales.

Forţa de atragere se manifestă fără voinţa ta iar după ce ai ajuns în punctul următor sau te atrage ceva mai puternic sau te respinge sfera precedentă pentru că nu îi mai eşti de folos.

Sferele indiferente sunt nepolarizate. Sau pot fi polarizate *la dorinţa* celuilalt nu al propriului stăpân.

Cu alte cuvinte de sferele indiferente te poţi folosi oricând şi poţi renunţa la ele oricând.

Mai traductibil ar fi aşa : dacă tu te mişti ghidat de intenţia ta de a face ceva, ai în faţă un drum al tău. Dacă eşti indiferent cu ceea că urmează să faci atunci intenţiile altora se manifestă şi se folosesc de tine ca să îşi creeze ele propriul drum.

În exemplul de mai sus personajului i-a fost indiferent dacă ajunge sau nu la o destinaţie într-un timp anume şi atunci a rămas în pană.

Din inerţie sau mai bine zis din indiferenţă i s-a părut că totul e OK.

Dacă ar fi avut o intenţie clară ar fi verificat de la punctul de plecare dacă sunt întrunite condiţiile de a ajunge la final.

Şi astfel ajungi la rădăcina acestei stări : amânarea

Suntem singurele fiinţe de pe planetă care amână să facă ceva şi nu mai acţionează din instinct.

Oare e de bine ? Cine ar putea ştii cu adevărat?

Acum ce faci când ajungi într-un impas ?

Stai şi te întrebi : o fi mâna destinului, e consecinţa intenţiilor mele sau mai mult a indiferenţei?

Acesta ar fi punctul din care poţi să verifici cu adevărat dacă deţii liberul arbitru sau doar te-ai amăgit că el există.

Soarta ta devine mai interesant de studiat dacă te întrebi cât din ce se manifestă e intenţie şi cât neatenţie ?

Teoria poate fi amuzant verificată în trafic în Bucureşti: când te grăbeşti să ajungi undeva dai de toţi proştii.

Când nu te grăbeşti eşti printre ei !

 

 

 

Ţi-a fost de folos? Dă-l mai departe :D




 

Scrie-ne aici părerea ta despre articol