Vacanţă pe Autostradă

Timp de citire: 10 minute

Ce legătură există între OBIECTIVELE PERSONALE, GUVERNUL României şi Dumnezeu!!!

stabilirea obiectivelor-dumnezeu-guvernul-romaniei
„Au fost fracțiuni de secundă, în care, simțind inevitabilul, din mintea mea au dispărut OBIECTIVELE, iar prin faţa ochilor mi s-au perindat într-o succesiune fulgerătoare, imagini și persoane dragi mie: soția, copiii mei, prietenii, părinții).
 
Mi-am revizuit viaţa în câteva fracțiuni de secundă.
 
Fusesem cuprins de o pace și liniște ce parcă nu-și aveau locul în contextul dat.
 
Apoi am revenit la realitate.
 
Autoturismul din faţa mea era cu ambele roţi din spate pe parbrizul mașinii ce o conduceam.

Una dintre roţi intrase prin parbriz și stătea agățată la o palmă de capul meu.

Parbrizul țăndări, airbegurile frontale sărite.”

Ce ai citit mai sus este un fragment din scrisoarea pe care am primit-o a doua zi după accident, de la un om de suflet care a venit de la Satu Mare la București să participe la cursul de dezvoltare personala  despre Îndeplinirea OBIECTIVELOR pe care l-am ținut în 24 ianuarie 2014.

Scrisoarea pe care mi-a trimis-o, cu descrierea accidentului, m-a impresionat atât de mult încât l-am rugat să îmi dea voie să ți-o arăt și ție.

Am publicat-o pe blog, exact aşa cum am primit-o!

Cel mai tare m-a impresionat FELUL ÎN CARE ACEST OM MINUNAT INTERPRETEAZĂ ACCIDENTUL !!!!!

Este o lecție de viaţă mai tare decât orice seminar sau training.

Citeşte mai jos povestea lui Cristi:

Început de an, ianuarie 2014… e un alt început cu vise, setări de intenţii, propuneri de noi obiective , schiţare de planuri în vederea atingerii obiectivelor, un arsenal întreg de pregătire a noului an.

Şi totul pigmentat, aşa cum îi şade bine unui optimist incurabil, cu multe multe speranţe.

Mda, pentru mine aşa a început acest an!

Cu câteva săptămâni înainte, Andy Szekely, antreprenor, autor şi speaker profesionist (unul dintre cei mai buni speakeri români ai momentului (dacă nu chiar, cel mai bun), lansează o invitaţie, pe data de 24 ianuarie, invitaţie pe care am luat-o ca pe o provocare: „Workshop de implementare cu tema: 2014 – De la obiectiv la rezultat”.

Promisiunea acestui workshop: aducerea obiectivelor setate de la stadiul de simple fraze scrise pe o bucată de hârtie la trecerea informaţiei prin toate mecanismele necesare, pentru a o aduce în muşchi.

Adică, promitea că ne va dezvălui drumul de la stabilirea obiectivelor, presărat cu tactici şi metode pas cu pas de setare, planificare şi implementare a obiceiurilor necesare atingerii obiectivelor!

A fost cel mai tare seminar la care am participat vreodată şi pentru asta îi mulţumesc.

A fost de o încărcătură energetică fantastică, mesaje punctual transmise.

Am văzut plecând de la acest seminar români entuziasmaţi, exaltaţi, determinaţi, plini de încredere şi speranţă.

Am văzut români fericiţi, convinşi că începând din această zi pentru ei doar cerul este limita („the sky is the limit”).

Printre acei aproape 450 de cursanţi prezenţi la seminar (la cel de pe data de 24 ianuarie), mă număram şi eu.

Am străbătut țara de-a curmezişul , plecând către Bucureşti, alături de un foarte bun prieten Dumitru Tiplea, anticipând amândoi calitatea mesajelor ce le vom primi în cadrul seminarului ţinut de Andy.

A fost extraordinar.

Am plecat de la acest seminar cu o bucurie în suflet, amândoi convinşi că acum, mai mult ca niciodată , avem clar definite „De ce-urile” existenţei, răspunsurile acestor „de ce-uri”, motivaţiile menite să alimenteze motorul viitoarelor noastre acţiuni în vederea atingerii propriilor obiective (fiecare aşa cum şi le-a setat).

Acum, mai mult ca oricând, ştiam şi eu şi Dumitru că se poate, ştiam şi de ce vrem ceea ce vrem şi cum obţinem ceea ce ne dorim. DEPINDE DOAR DE NOI să trecem la acţiune şi … voila „visele devin realitate”!

Cu aceste gânduri, am pornit-o la drum din Bucureşti înapoi înspre casă, înspre locul unde se agaţa harta în cui… dar să ştiţi că dacă vă gândeaţi la Rădăuţi… nu, nu este vorba despre Rădăuţi, este vorba despre Satu Mare.

Încă înainte de a ieşi din Bucureşti au început dezbaterile pe marginea seminarului: ce-ar trebui să facem, cu ce ar trebui să începem, ce ne-ar putea împiedica în atingerea obiectivelor, ce metode de implementare a obiceiurilor am învăţat, ce ar funcţiona şi ce nu.

Întâlnirea cu Dumnezeu

Mda, am intrat pe Autostrada Bucureşti – Piteşti. Afară, IARNA începuse să-şi seteze şi ea intenţiile.

Avea obiectivele ei atât de bine stabilite încât am avut la un moment dat impresia că venea şi ea de la seminarul lui Andy.

După un fulguit uşor la micul dejun, vântul începu să-şi arate muşchii transformându-se cu repeziciune într-un viscol ameninţător, pe măsură ce înaintam pe autostradă.

De ce pe autostradă?

Pentru că dacă într-o primă fază până la ora 6 aceasta era închisă circulaţiei, de la ora 10 , autorităţile au anunţat degajat că „autostrada s-a deschis şi era perfect practicabilă”.

După primii 10 km, încet încet am realizat că este o iluzie.

Nămeţi de jumătate de metru aşezaţi pe  carosabil , făceau ca acesta să arate mai mult a drum forestier şi am redus viteza.

Circulam prudent uneori nedepăşind 40-50km la oră.

În faţa noastră viscolul împingea nămetii de pe câmp pe autostradă (în lipsa parapeţilor antizapadă) , iar vizibilitatea de multe ori nu depăşea 5-6 metri.

Entuziasmul nostru însă se păstra la cote ridicate.

O să ajungem acasă şi o să facem, o să acţionăm, o să revizuim planuri, o să implementăm obiceiuri, o să REALIZĂM VISE… când deodată, înaintea noastră, pe banda întâi, un microbuz alb (abia vizibil din cauza viscolului şi troienelor) staţionat.

Trag în mod reflex de volan pe banda 2 , încerc să controlez maşina , suprinsă şi ea de apariţie şi de gestul meu din scurt, când… pe banda 2 la alţi câţiva metri de noi… un alt autoturism intrat sub un tir.

Cu toate încercările mele de a reintra pe banda 1 şi de a evita impactul … BUUUUUM.

stabilirea obiectivelor-dumnezeu-guvernul-romaniei_1

Au fost fracțiuni de secundă, în care, simţind inevitabilul, din mintea mea au dispărut OBIECTIVELE, iar prin faţa ochilor mi s-au perindat într-o succesiune fulgerătoare, imagini şi persoane dragi mie: soţia, copiii mei, prietenii, părinţii).

Mi-am revizuit viaţa în câteva fracţiuni de secundă.

Fusesem cuprins de o pace şi linişte ce parcă nu-şi aveau locul în contextul dat.

Apoi am revenit la realitate.

Autoturismul din faţa mea era cu ambele roți din spate pe parbrizul maşinii ce o conduceam.

Una dintre roți intrase prin parbriz şi stătea agăţată la o palmă de capul meu.

Parbrizul ţăndări, airbegurile frontale sărite.

Îmi întorc privirea înspre Dumitru, iar el se uită zâmbind liniştit înspre mine. „Doamne Dumnezeule îţi mulţumesc”, am bâiguit.

În acele momente, nu mă puteam gândi la altceva.

Am coborât din maşină să verific maşina din faţa noastră.

Jumate din capota renault- ului din fața boţită sub tir, roțile ei din spate cocoţate comod pe parbrizul fordului meu, tirul deasupra unul opel, înfundat într-un alt tir, care la rândul lui era căţărat pe un ford mondeo şi tot aşa un şir de vreo 20 de autoturisme intercalate pe ici pe colo cu câte un tir.

Aoleu!!! Deschid maşina din faţa mea… 4 pasageri, speriaţi, dar întregi şi nevătămaţi. „Doamne Dumnezeule îţi mulţumesc Doamne că suntem bine! Dar oare ceilalţi?”

Dau să verific în faţa să văd ce s-a întâmplat… lume speriată, urlete, ţipete, panică şi un viscol tăios şi rece ….

Era ora 11. Sun la 112.

Am răspuns la toate întrebările pe care operatorii de la salvare, pompieri, şi poliţie mi le adresau, grăbit şi pe un ton de sinceră îngrijorare (cel puţin eu asta am simţit).

Am verificat împreună cu alţi câţiva şoferi implicaţi.

Nu erau răniţi grav. Îi mulţumim din nou lui Dumnezeu.

Rămânea acum să aşteptăm, să aşteptăm ca salvarea să ia acele câteva persoane uşor rănite ce solicitau îngrijiri, să așteptăm debarasarea şi curăţirea autostrăzii şi poliţia pentru constatarea accidentelor.

Rămânea să aşteptăm pompierii pentru descarcerare şi platforme auto care să degajeze zona şi să scoată în afara autostrăzii autoturismele avariate.

A fost o aşteptare de 48 de ore, până ca lucrurile să revină la normal, adică, autostrada să fie curăţată şi redeschisă.

Mda, în consecinţă am avut suficient timp să fac o analiză a celor petrecute în ultimele 72 de ore şi să ajung la o concluzie:

Realizarea obicetivelor propuse, are alţi doi factori de care poate depinde dincolo de setare, planificare şi implementare etc. Şi anume:

Dumnezeu – lucrurile se pot întâmpla sau nu în funcţie de voia LUI (în cazul meu, îi mulţumesc că m-a ajutat să merg mai departe înspre atingerea lor şi nu m-a oprit din drum… la km 52, deşi putea foarte bine să o facă)

Guvernul României – puteam să mă dau peste cap în acele 48 de ore, că dacă instituţiile statului, coordonate de mai sus amintita autoritate nu s-au mobilizat mai repede, tot în nămeţi aş fi ajuns.

Cu recunoștință lui Dumnezeu pentru şansa pe care mi-a mai acordat-o, cu mulţumiri lui Andy pentru calea pe care mi-a arătat-o şi mai plin de viaţă ca niciodată … (am convingerea că azi este prima mea zi dintr-o nouă viaţă).

Cristian Budău Boloban

PS: Iată şi poză care arată maşinile strivite, aşa cum a fost dată ştirea la TV.accident-cristi

(Din fericire, niciunul din personajele din povestea noastră nu a fost rănit… ceea ce scrie pe ecran se referă la o altă victimă)

Şi ca să finalizăm această poveste în nota optimistă pe care o merită, să tragem şi nişte concluzii, aşa cum stă bine oamenilor care înţeleg semnificaţia întâmplării în mod pozitiv…

Sunt curios ce părere ai despre cele scrise de Cristi.
Aştept comentariile tale mai jos…

Pentru mine, din povestea asta sunt trei învăţăminte esenţiale:

1. Mentalitatea unui învingător se vede în primul rând din atitudinea lui când dă de necaz

2. Când te încarci cu energie pozitivă şi informaţie relevantă e mai uşor să treci peste obstacole

3. Uneori, viaţa îţi oferă semne pe care dacă ai pregătirea necesară, le vei recunoaşte ca atare

(acest al treilea punct poate părea mai filosofic, dar nu e, pentru că vine dintr-o experienţă similară cu ce a trăit Cristi, pe care am avut-o în urmă cu aproximativ 10 ani, în ajunul Crăciunului, în Bistriţa)

În sfârşit… totul e bine când se termină cu bine şi cu lecţia învăţată…

Inspiraţie !
andy szekely
 
 

Scrie-ne aici părerea ta despre articol