Avertisment:

Urmează să citeşti un articol inconfortabil.

Îţi asumi ?

Cred că viaţa te pune în situaţii noi din două motive: să înveţi ceva ce ţi-ar putea folosi, chiar dacă e neplăcut,  sau să trăieşti mai din plin, pentru că e mai plăcut. (să simţi mai mult şi să te bucuri mai mult).

In acest articol mă voi referi în special la primul caz - oportunitatea de a învăţa ceva din orice experienţă nouă.

Această oportunitate  nu este neapărat căutată sau cerută de cel ce o trăieşte.  De exemplu, poţi să te înscrii la şcoala de şoferi şi vei trăi disconfortul aferent primelor ore de practică. Pe de altă parte, se poate întâmpla să ai un … eveniment rutier nedorit… iar acest lucru să te înveţe să fii mai atent cum conduci în viitor. În al doilea caz nu ţi-ai dorit disconfortul respectiv, dar el poate fi util ca proces de învăţare.

Cu această atitudine putem înţelege mai bine inclusiv ideea de criză. O criză este cu siguranţă un eveniment nedorit, dar poate fi privită şi ca oportunitate de învăţare. Ştiu că o criză nu înseamnă neapărat oportunitate pentru cel care se află în criză, dar ea poate deveni ulterior aşa ceva,  prin analizarea experienţei respective.

De exemplu, dacă ai încercat să faci o afacere cu un partener, iar acesta a plecat cu 80% din activele companiei şi te-a lăsat… cu gura căscată, pentru tine aceasta este o situaţie de criză. Dacă însă peste câţiva ani vrei să faci un nou parteneriat, experienţa acelei crize poate fi o lecţie excelentă pe baza căreia să iei decizia de asociere sau nu.

Există însă o condiţie esenţială !

Să ştii să gândeşti această experienţă neplăcută ca pe o oportunitate de învăţare. De fapt, există în înţelepciunea populară o vorbă care cred că surprinde foarte bine această realitate: “Să nu arunci copilul din vană odată cu apa murdară”. Altfel spus, după ce ai spălat copilul, să îl iei în braţe, dar să şi arunci apa murdară…

Ştiu că exemplul poate părea dur sau neelegant, dar o criză nu e elegantă şi nici finuţă… E o situaţie de viaţă (uneori şi de moarte) din care merită să ieşi cu o lecţie (copilul) şi apoi să o laşi în urmă fără resentimente (să arunci apa).

Asta e mai uşor de zis decât de făcut practic. Sunt convins că majoritatea oamenilor pot găsi uşor exemple de situaţii neplăcute în urma cărora au tras concluzii de genul: “lumea e rea”, “viaţa e grea”, etc… Dacă te afli într-o astfel de situaţie şi gândeşti aşa, probabil că aceste rânduri îţi vor provoca revoltă… Îmi pare rău !

Gândeşte-te însă că sunt şi situaţii neplăcute în trecutul tău pe care dacă nu le-ai fi trăit probabil că astăzi ai fi fost mai puţin înţelept şi mai puţin echipat pentru viitor. Cele mai bune lecţii de creştere personală le-am primit de la situaţiile neplăcute pe care le-am trăit şi pe care am decis să nu le uit înainte să învăţ din ele. Probabil că şi tu la fel…

Cei trei A

Ce să faci în continuare ?

Fii atent: Data viitoare când constaţi că ţi s-a întâmplat un lucru neplăcut sau nedorit, aplică cei trei A ai învăţării din greşeli. Acest proces îţi garantează că vei păstra lecţia din orice eveniment de viaţă:

A1

Adevărul

Fii sincer chiar dacă doare mai tare decât situaţia însăşi !

Acordă-ţi timp şi analizează-te din multiple perspective. În adâncul sufletului tău tu ştii de fapt cum stau lucrurile şi cine e responsabil pentru ce s-a întâmplat. Nu te ascunde după deget. Asumă-ţi partea ta complet. (De regulă “partea ta” e mult mai mare decât ai crezut la prima vedere).

Întrebări ajutătoare:

Care e de fapt adevărul aici ? Ce responsabilitate am ? Cum ar analiza alţii în locul meu această situaţie ? Cum se va vedea această situaţie peste 5, 10 sau 20 de ani ? Ce e cu adevărat important aici ?

A2

Acceptarea

Acceptă că nimeni nu e perfect, nici măcar tu !  In consecinţă, e posibil să fi făcut anumite greşeli care te-au pus în situaţia nedorită. Acceptă-le integral. Acceptă faptul că este omeneşte să trăieşti ceea ce trăieşti. Acceptă faptul că între imaginea ta de sine veche şi cea de acum e o discrepanţă. Acceptă faptul că ai mai făcut greşeli în trecut şi e posibil să mai faci şi în viitor, dar asta nu te face mai puţin om ci mai mult !

Acceptarea este adevărul de la pasul anterior, întors înapoi către lume. Dacă la primul pas ai aplicat adevărul ca introspecţie, la acest pas faci o declaraţie de adevăr către trecutul, prezentul şi viitorul tău.

Adevărul e ca un bisturiu care deschide şi curăţă o rană. Acceptarea e ca un pansament care o protejează.

A3

Afecţiunea

Undeva în forul tău interior se află o persoană la care ţii. Un “cineva” ca un copil. O parte a personalităţii tale care vrea să crească, să se dezvolte, să se bucure de viaţă. Acel “cineva” suferă cel mai mult de pe urma eşecurilor şi pentru a îi reda energia e important să îi arăţi afecţiune.

De ce ?

Simplu !

Copilul din tine este singura parte din tine care îţi poate da adevărata motivaţie pe termen lung.  Dacă nu îi oferi afecţiune de fapt te condamni la blazare.

Există numeroase argumente psihologice pentru care merită să îţi acorzi în mod sistematic afecţiune, mai ales atunci când ai trecut printr-o perioadă grea.  (Ele sunt detaliate în sisteme psihologice ca Analiza tranzacţională sau  Ghestalt Terapia )

Cu adevărat important este însă să îţi acorzi în cel mai personal mod cu putinţă afecţiunea de care ai nevoie. Într-un cuvânt, să ai grijă de tine. Să te menajezi şi să te protejezi. Îţi sugerezi să îţi faci o listă cu minim 20 de idei prin care îţi poţi acorda afecţiune în mod necondiţionat. Secretul este să îţi propui să faci lucruri pentru tine care nu sunt în nici un fel condiţionate de acţiune sau performanţă. De exemplu, acordă-ţi o zi liberă în care să te răsfeţi. Du-te la un centru spa dacă eşti femeie sau acordă o zi întreagă unui hobby al tău ori ieşi cu prietenii dacă eşti bărbat (sau femeie…  :)).

Ştiu că pentru unii oameni această aboradare este “inadmisibilă” după ce au suferit un eşec. Dar nu o privi ca pe un eşec ci ca pe o investiţie în viitorul tău ca să te poţi motiva mai uşor.

Afecţiunea autoadresată de care vorbesc echivalează cu scoaterea pansamentului.  Când se uită la cicatrice, unii oameni îşi plâng de milă, iar alţii se bucură că au trecut printr-o experienţă de viaţă relevantă care a fost marcată printr-un semn… de bună purtare…

Asta îmi aduce aminte de o poveste frumoasă pe care te invit să o contempli în lumina celor spuse mai sus.

Inspiratie:

“Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din imprejurimi. Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau inima care era intr-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.
Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele…
Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi din inima concurenta, si acolo se vedeau rani larg deschise, inca sangerande.
- Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa?, isi sopteau uimiti oamenii.
Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranului, si-a ridicat privirea si i-a spus razand:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea – este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere!
- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea – rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre… a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Intelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande. Batranul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus inima tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.
Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept! O inima perfecta, dar lipsita de frumusete…
Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?”

Inspiratie !

Rezultatul e

Vreau sa:

• ma abonez la newsletter
• primesc noile articole pe mail
• ma abonez la RSS

Acest articol a fost adaugat in data de Sunday, January 31st, 2010 in categoria Anul 2010, Blog, Dezvoltare Personala.