fbpx

Trei cuvinte cheie care te țin departe de criză

Criza cerne sita !

Vorbeam cu un coleg consultant despre simptomele crizei și am ajuns împreună la concluzia că aceste vremuri sunt ideale pentru a separa valorile de lichele.

Angajatorii și antreprenorii se zbat mai mult ca oricând să obțină maximum de profit cu minimum de cheltuieli.

Oportunitatea ?

Dacă ar fi nevoie să te reprofilezi ai nevoie să înveți extrem de rapid abilități noi care să se potrivească în noile contexte în care vrei să te implici.

Cum să faci concret ?

Ţine minte 3 cuvinte:

curaj

disciplină

relevanță

Dacă pui cele 3 cuvinte de mai sus în ecuația potrivită obții cel mai bun cocktail de evoluție (învățare accelerată) către o abilitate nouă.

Aceasta îți poate da exact avantajul competitiv de care ai nevoie ca să fii OK  chiar și în criză.

Ecuația arată cam așa:

În primul rând

Imediat după ce ai decis domeniul in care vrei să te perfecționezi, pune mâna și fă ceva practic !

Nu aștepta ca o statuie să cunoști suficiente informații teoretice.

În majoritatea cazurilor nu ai cum să înțelegi informațiile respective dacă nu ai un minim de practică.

Unde să practici ?

Contează mai puțin !

Atâta vreme cât nu ai pretenții salariale vei găsi relativ ușor un angajator dispus să te lase să participi în focul acțiunii.

Acțiunea îți va da curaj ! Aceasta este prima parte a ecuației !

În al doilea rând

În paralel cu practica, te poți apuca de studiat.

Alege cele mai bune 4-5 cărți sau surse de informare din domeniu și devorează-le.

Învațâ cu pixul în mână. Ia notițe. Fă fișe pe care să le porți cu tine ca să îți amintești și să verifici în practică informațiile rezultate din studiu.

Studiul cere disciplină. Acesta este al doilea cuvânt cheie, după curaj ! Implicit, este a doua parte a ecuației.

În al treilea rând

Găsește-ți un mentor !

Caută un expert în domeniul în care vrei să devii și tu expert.

Convinge-l să îți dezvăluie din secretele lui. Vei fi uimit !

Majoritatea experților sunt deschiși să ofere din secretele lor pentru simplul motiv că în lumea experților e multă singurătate.

Adevărații experți sunt motivați de competiție și evoluție continuă și nu se tem să dezvăluie din secretele lor.

De fapt, aceasta este o modalitate bună prin care să îți dai seama dacă ai în față un expert adevărat sau unul în formare (cei care nu au atins măiestria încă se mai tem să-și dezvăluie secretele)

Experții sunt cei care îți oferă perspectiva relevanței.

După ce ai înțeles pe propria piele ce funcționează și ce nu, după ce ai înțeles din cărți care sunt elementele conceptuale ale abilității pe care vrei să o stăpânești, vine un moment în care numai un expert îți poate arăta care sunt detaliile care contează.

Relevanța este al treilea element cheie al ecuației succesului tău.

Așadar:

Evoluția ta vine din viteza cu care înveți.

Viteza cu care înveți lucruri noi vine din trei surse combinate: CURAJ + DISCIPLINĂ + RELEVANȚĂ

Inspiraţie!
andy szekely

PS

…am recitit articolul la trei zile după ce l-am scris si mi-am dat seama de un lucru: nu e un articol pentru disperati. Daca nu ai bani nici sa treci strada iti va fi foarte greu sa concepi sa te angajezi cateva saptamani fara bani. Pur si simplu, mintea ta va refuza ideea… Dar, in unele situatii, (cum ar fi cele de criza) solutiile mai putin emotionale sunt cele mai bune.

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.