2018… Lecții. 2019… Planuri.

La ora la care scriu ninge cu niște fulgi mari cât cărăbușii.

În casă e cald și bine, așa că folosesc prilejul ca să reflectez la 2018… și la 2019…

Într-un anumit sens, 2018 a fost primul meu an de libertate: am predat 100% managementul companiei și m-am ocupat exclusiv de ceea ce pot face cel mai bine (să produc materiale educaționale și să vorbesc pe scenele țării și ale lumii).

Din acest punct de vedere pot spune că mi-am împlinit un vis pe care încerc să îl pun în practică de vreo 8 ani, așa că 2018 e o bifă importantă.

În această perioadă am extras câteva lecții de viață care ți-ar putea fi utile în anii care vin, așa că le detaliez mai jos.

Să le folosești cum știi mai bine!

***

Delegarea afacerii mi-a dat ocazia să pornesc două proiecte noi:

  • un grup de coaching high-end în care lucrez un an întreg cu 20 de performeri. Acest proiect este deja un succes (a trebuit să refuz mai bine de 10 solicitări).

  • două podcast-uri care acoperă cele mai importante resurse de care dispune un om înafară de sănătate (BANII și TIMPUL). Știu, vei spune că relațiile pot fi chiar mai importante, însă ele depind de felul în care le gestionezi pe cele două. Podcasturile sunt gratuite. Găsești detalii aici: MasterMyMoney.ro                     și           MasterMyTime.ro

Pe de altă parte,

A fost un an mai dificil (mai ales emoțional) decât mă așteptam…

Nu știu dacă ți s-a întâmplat vreodată să clădești ceva de la zero și apoi să trebuiască să delegi complet acel ceva.

Poate fi destul de intens… La mine s-a lăsat cu somatizări.

Am răcit în toiul verii și m-a ținut răceala vreo 3 săptămâni, iar apoi mi s-au’’imbolnăvit’’ 2 dinți (pentru prima dată în viața mea).

Până la 44 de ani am avut dantura practic intactă…

Acum sunt bine, iar semnul cel mai optimist este că pot privi cu detașare respectivele momente și să extrag lecții din ele.

Cele mai importante lecții pe care „mi le-am luat’’ în 2018:

Sunt 3 lecții mari și late. Una nouă-nouță și două pe care a trebuit să le ’’reînvăț’’.

Fiecare dintre ele este valoroasă în sine, dar luate împreună, ele îți pot aduce mari avantaje în anii care vin, mai ales în felul cum legi parteneriate. 

Prima lecție: Prima impresie contează… și persistă.

Lecția nou-nouță este aceea că oamenii au așteptări înguste de la ceilalți oameni.

Mai exact, dacă ești perceput într-un anumit fel de cei din jur, aceștia vor dori să mențină acea percepție chiar dacă tu te schimbi.

Chiar dacă declari că ai schimbat ceva și chiar dacă e foarte evident că ai schimbat acel ceva – bazat pe fapte – oamenii din jur vor trăi în continuare cu imaginea veche formată despre tine.

Toți facem asta!  Nu are legătură cu intenția ci cu percepția.

E mult mai ușor să rămâi fidel propriei tale impresii decât să observi noua realitate. Pot trece luni sau ani până când noua realitate devine evidentă…

Am două exemple:

La un moment dat am cerut ajutorul unor colegi de breaslă pentru că aveam nevoie de suport emoțional.

Ce nu am anticipat era faptul că ei au interpretat solicitarea mea drept slăbiciune și în loc de suport mi-au dat feedback.  🙂 

Concluzia de aici este aceea că e bine să ai în anturajul tău oameni care îndeplinesc diverse roluri.

Colegii îți vor da feedback, că de aia sunt colegi.

Dacă vrei suport, dezvoltă relații cu oameni care sunt acolo în primul rând să îți ofere suport…

La un alt moment m-am jucat postând pe facebook în sezonul estival niște poze cu pălării. Unii au interpretat acele postări ca fiind puerile.

Le stricam așteptările și preconcepțiile legate de cine este Andy Szekely și ce ar trebui să posteze el…   🙂

Concluzia de aici este aceea că voi face în continuare poze cu pălării sau cu ’’bălării’’, dar voi fi mult mai atent la cine le poate vedea.

Pentru tine, ceea ce cred că e valoros de aici e ideea că oamenii te judecă oricum, indiferent ce faci.

De aceea, e bine să stabilești clar ce vrei să transmiți în primul rând ca imagine în jurul tău și să rămâi consecvent cu asta.

A doua lecție: Interesele nu sunt valori. Nu le confunda.

Studiez și practic dezvoltare personală de 22 de ani.

În toată această perioadă nu a existat nici un moment în care lecția următoare să fie irelevantă…

O consider în top 3 al celor mai puternice lecții de viață: Separă valorile de interese.

Valorile se referă la ceea ce te reprezintă și e important pentru tine.

Interesele se referă la ce îți trebuie la un moment dat ca să îți atingi scopurile.

Relațiile bazate pe interese sunt ca schelele. Când se termină de construit clădirea … schelele pleacă…  

Relațiile bazate pe valori sunt precum clădirile. Odată construite rezistă în timp.

Atenție însă: unii oameni au o abilitate extraordinară să îți prezinte interesele lor îmbrăcate sub forma valorilor tale.

Eu îi mai numesc pe acești oameni manipulatori șarmanți.

Modul lor de acțiune e destul de simplu: Îți prezintă situația în legătură cu ceea ce știu sau cred că reprezintă pentru tine VALOARE sau PRINCIPIU de viață.

De exemplu: Să presupunem că cineva dorește să facă împreună cu tine un proiect din care să câștigați împreună niște bani…

  • Dacă pentru tine e importantă sănătatea, îți vor spune că acel proiect te va ajuta să fii mai sănătos…
  • Dacă pentru tine e importantă contribuția, îți vor spune că acel proiect te va ajuta să contribui la binele celor din jur…
  • Dacă pentru tine e importantă prietenia, îți vor spune că acel proiect te va ajuta să legi prietenii…

Și tot așa…

Exemplele de mai sus nu sunt negative în sine.

Ele devin negative numai când tu confunzi schela cu clădirea…

De ce? Pentru că vei plăti realizarea unui interes comun cu încălcarea unor valori interne.

Tu intri în relație pentru sănătate… dar efectul asupra sănătății e aproape inexistent…

sau

Tu intri în relație pentru contribuție… dar contribuția e pe planul ’’14’’ pentru că intră în conflict cu interesul pentru bani…

sau

Tu intri în relație pentru prietenie… dar prietenia rezistă la fel ca și coafura din reclamă, până ’’suflă’’ interesul financiar mai tare…

Pe termen lung această ’’tranzacție’’ este o prostie…

Nu uita că tu trăiești cu valorile tale mult mai mult timp decât trăiești cu interesele temporar comune cu cineva…

Dacă le încalci pe primele în detrimentul ultimelor, vei rămâne cu valori încălcate mult mai mult timp decât te poți bucura de interesele realizate…

Mi-a fost reamintită această lecție pe parcursul lui 2018.

Din fericire, am fost mai bine pregătit decât în alți ani.

În secunda în care mi-am dat seama că persoana în cauză are interesele pe primul plan și valorile… nu prea existau, am mutat relația în zona de interese.

Mi-am spus: ’’cu această persoană poate fi ok să împărtășesc interese comune, dar nu este omul împreună cu care să îmi împlinesc valorile’’.

În trecut m-aș fi supărat și aș fi ’’închis’’ orice dialog. Acum nu mai fac așa.

Acum zâmbesc, răspund politicos la propuneri și merg mai departe, știind că relațiile bazate pe interese pot fi și ele utile.

Schelele sunt bune.

Oamenii schelă sunt buni și ei, cu o condiție: Dacă tu ești schelă la construcția clădirii lor, să fie și ei schelă la construcția clădirii tale.

Atunci interesul e reciproc, relația e tranzacțională și transparentă.

Problema apare doar când tu te lași zidit în construcția lor în vreme ce ei își iau schelele (jucăriile) și pleacă…

Cum poți face să-ți dai seama dacă ai o relație pe valori sau pe interese?

În primul rând e necesar să știi care e topul valorilor tale și cum sunt ele respectate sau încălcate.

Abia apoi vei putea sesiza comportamentele schelă și comportamentele care clădesc pe valori.

Răspunde-ți cu răbdare la întrebările:

  1. Ce este în relație/ proiect cu adevărat important pentru mine?
  2. Cum știu că aceste lucruri importante sunt îndeplinite?
  3. Dacă atenționez persoana că nu sunt îndeplinite și nu reacționează ce voi face?

E mult mai eficient și liniștitor să intri într-o relație de parteneriat cu răspunsurile la aceste întrebări găsite deja! 

În special răspunsul la ultima întrebare poate fi eliberator…

Când tu spui clar ce e important pentru tine și celălalt ignoră asta… e vremea să te reașezi în relație! 

A treia lecție: Adevărul te va elibera, dar mai întâi te va enerva

Evoluția reală a unui individ este înspre adevăr, nu înspre minciună…

Știu, pare auto-evidentă această afirmație, dar nu te lăsa păcălit de simplitatea ei.

Căutarea adevărului este un semn uriaș de maturizare! Oamenii maturi caută adevărul care eliberează.

Oamenii imaturi caută aparențele care le convin.

Căutarea adevărului pare o aventură fără sfârșit, pentru simplul motiv că atunci când descoperim că nu e adevărat ceva ce credeam ieri că este adevărat, jocul nu se sfârșește.

Ceea ce credem azi NU e de fapt adevărul ci doar un lucru mai aproape de adevăr decât ce credeam ieri…

Sună cam filosofic… dar asta nu îi reduce valoarea.

Iată cum o explică Mark Manson:

“Învăţând ceva nou nu trecem de la ceva greșit la ceva corect, ci mai curând de la ceva greșit la ceva mai puţin greșit! (…) Ne aflăm într-un permanent proces de estimare a adevărului și perfecţiunii, fără a atinge vreodată adevărul sau perfecţiunea. De fapt, nici n-ar trebui să încercăm să găsim răspunsul absolut corect, ci să reducem căile prin care ne înșelăm azi, pentru ca mâine să ne înșelăm mai puţin.‘’

În concluzie, atunci când cauți ‘’adevărul’’… relaxează-te.  

Ceea ce vei găsi e o… greșeală mai mică…

Pentru mine, asta aduce relaxare, întrucât știu că fac o muncă de descoperire de noi teritorii, de explorare, nu de demonstrat cine are dreptate…

Acesta e și motivul pentru care îmi plac dezbaterile de orice fel.

Când puncte de vedere diferite, dar complementare sunt puse pe tapet, ambii parteneri de dialog (și poate că și publicul lor) au ceva de câștigat în plus față de ceea ce știau deja.

În 2018 am re-învățat că sunt oameni dispuși să caute adevărul prin dialog și oameni care nu sunt dispuși. (Cartea lui Ray Dalio: Principiile, apărută foarte recent la editura Act și Politon e cea mai bună resursă pentru această lecție).

Cei dispuși au o calitate suprerficială și una profundă.

Calitatea superficială e aceea că ascultă cu atenție un punct de vedere diferit de al lor.

Calitatea profundă e aceea că acceptă să își schimbe poziția dacă argumentele contrare opiniei lor sunt clare.

Cei care nu sunt dispuși să caute adevărul fac un singur lucru: în fața probelor contrare opiniei lor o țin pe-a lor…

Mai mult, se enervează dacă le arăți faptic că nu prea caută adevărul…

Cum îți dai seama că o persoană este din această ultimă categorie?

Simplu!

În urma unui dialog în care ai clarificat cu argumente o dispută, persoana continuă să se manifeste cum se manifesta înainte, ca și când discuția nu ar fi avut loc…

O ultimă precizare aici: Și pe căutătorii de adevăr și pe cei care preferă aparențele îi enervează adevărul (opinia contrară).

Diferența este că pentru căutători e mai important adevărul decât enervarea. Nervii trec. Adevărul rămâne.

Sfatul meu:

Oamenii care preferă să rămână în propria lume sunt și ei candidați la categoria ‘’Schelă’’ (vezi lecția 2).

Pur și simplu ei consideră că percepția lor inițială nu ar trebui modificată în urma dialogului de căutare a adevărului (vezi lecția 1). 

Optimism pentru 2019:

Voi încheia acest articol cu câteva idei și planuri, pentru că lecțiile de mai sus pot pune lumea într-o lumină pesimistă și nu asta vreau…

Intenția mea este să vorbesc practic, nu teoretic.

De aceea, prefer să extrag lecții din ce am trăit mai mult decât din cărți. Lecțiile sunt menite să ajute viitoarele construcții și proiecte.

Lecția 1: plan pentru 2019 (percepția contează și persistă)

Este datoria mea să transmit în mod consecvent lumii cu ce mă ocup și în ce cred. Îți sugerez să faci la fel…

Una dintre cele mai apreciate strategii predate de mine în cadrul seminarului “Cariera Ta Next Level” este acea de poziționare.

Acolo explic de ce specialiștii în diverse domenii au ca responsabilitate să se poziționeze în mintea beneficiarilor muncii lor.

Trăim într-o lume cu atâta aglomerație de oferte și informații încât oamenii nu mai știu pe ce criterii să aleagă furnizorii de idei sau servicii.

De aceea, dacă ai de oferit ceva, merită să îți focalizezi atenția pe 3 lucruri:

  1. Oferă ceva ce te reprezintă 100%. Fără compromisuri.
  2. Fă acest lucru cu optimism pe termen lung nu cu oportunism pe termen scurt
  3. Vorbește despre ceea ce faci de cel puțin 2 ori mai mult decât o făceai până acum.

Mai exact, specializează-te pe ceea ce îți place și produce valoare și fă asta pe termen lung.

Măsoară în ani (sau mai bine în decenii) succesul pe care ți-l dorești și vorbește despre ceea ce te pasionează ori de câte ori ai ocazia, fără să deviezi de la subiect și fără să te lași distras.

Lecția 2: plan pentru 2019 (nu confunda valorile cu interesele)

Asociază-te cu parteneri care au în afară de competență, valori comune și complementare cu ale tale. 

Cele 2 podcast-uri pe care le-am pornit în 2018 au fost inițiate pe acest principiu și cred că vor avea viață lungă din acest motiv.

Desigur, nu am de unde să știu 100% ce rezervă viitorul, dar am învățat o lecție importantă de la mentorii mei de business, fondatorii companiei Autonom (Marius și Dan Ștefan).

Pentru a deschide o sucursală nouă într-un anumit județ, criteriul lor principal este să găsească omul potrivit în rolul de director local.

Nu vadul, nu oportunitatea, nu volumul de business potențial sunt singurele care contează… În anumite situații au așteptat 12-24 de luni până când au găsit persoana potrivită…

De ce?  Pentru că nu doar competența sau interesul contează.

În 2019 fii mai atent la parteneriatele pe termen lung în care intri.

Vorba lui Warren Buffett:

‘’Oamenii de succes pur și simplu spun NU la mult mai multe lucruri…’’

Parafraza mea sună așa: mai ales la acele lucruri care nu îndeplinesc criteriile de valori.

Cum ar fi dacă în 2019 și tu ți-ai pune întrebarea:

Știu cum să caut în conversație semnele că pot dezvolta o relație bazată pe valori cu această persoană? (Cursul LAB Profile este cea mai bună resursă pe care o cunosc în acest scop)

Lecția 3: plan pentru 2019 (Adevărul te va elibera …)

În 2019 caut oameni împreună cu care să descoperim adevăruri tot mai profunde.

Am descoperit că unealta probabil cea mai eficientă pentru asta este mastermind-ul.

Un mastermind e un grup de suport reciproc în care aceiași oameni se întâlnesc periodic (de exemplu la 2-3 săptămâni).

În ultimii ani am devenit un promotor activ al acestui concept în România, pentru că cele 3 mastermind-uri în care sunt membru mi-au adus beneficii enorme.

În special pentru români, acest concept cred că poate fi de importanță națională întrucât este practic imposibil să fii membru într-un astfel de grup și să nu dezvolți relații de încredere cu membrii (În România, încrederea e la cotele cele mai scăzute din Europa).

Pe baza acestor relații oamenii pot căuta împreună adevărul mult mai ușor.

Se dezbat fără patimă puncte de vedere diferite și fiecare pleacă de acolo cu mai multă înțelepciune.

Proiectul meu pe termen lung este să ajut la inițierea a cel puțin 50 de astfel de mastermind-uri în România, iar în 2019 îmi voi intensifica efortul pentru asta.

Până acum am creat două cursuri de câte 10 săptămâni care funcționează în format de mastermind în 14 centre din România. (Speaker Elite și Next Level Mastermind).

De acum încolo voi încuraja cât mai mulți absolvenți și membri din comunitatea noastră să dezvolte propriile mastermind-uri iar eu le voi oferi suport audio, video și de know-how.

Avem nevoie de cât mai multe ‘’cluburi de căutat adevărul într-un climat de încredere’’.

Dacă îți dorești să înveți cum poți constitui unul, dă-mi de știre!

***

În final, ne doresc ca 2019 să fie și pentru tine și pentru mine un an al noilor începuturi. Nimic nu se compară cu energia pe care o putem simți atunci când pornim în călătorii noi de descoperire a lumii și a sinelui!

Inspiraţie !
andy szekely


Salvează articolul sau trimite-l unui prieten:
 
 
Ce părere ai despre ceea ce ai citit?