3 lucruri pe care aş fi vrut să le ştiu la 24 de ani (și pe care le știu la 42)
Am ajuns la frumoasa vârstă de 42 de ani.
Cu ocazia asta m-am uitat un pic în trecutul meu: ce am învăţat, ce credeam şi nu mai cred, ce funcţionează şi ce nu… şi, mai ales, ce cred că ar merita să citeşti şi tu.
Rezultatul, e aici:
3 lucruri pe care aş fi vrut să le ştiu la 24 de ani, dar mi-au devenit clare abia la 42
Primul:
La 24: corpul te ţine dacă îi dai mâncare.
La 42: corpul te ţine dacă îi dai obiceiuri.
Un bun prieten de-al meu, specialist în ergonomie, face un grafic interesant când vorbeşte despre energia corpului uman:
Până la 35, e în creştere. Apoi, undeva între 35 şi 45, e liniară. După 45 începe să scadă.
Asta se potriveşte cu o cercetare despre care am citit mai demult, în care era explicat faptul că pierdem 1% din masa musculară în fiecare an, dacă nu facem sport după 45 de ani…
Nu e însă uşor de observat asta la 24.
La 24 ai impresia că ai putea să zbori dacă ai avea palmele un pic mai mari… şi dacă ai avea suficientă… shaorma cu de toate…
Lucrurile devin însă clare după 40.
Corpul începe să îţi dea feedback… Începi să devii selectiv cu anumite tipuri de mâncare…
Începi să realizezi că un pahar de vin în plus cu o seară înainte, te face să te chinui dimineaţa când alergi (dacă alergi…)
Soluţia?
Soluţia este să instalezi obiceiuri bune înainte de 40, când încă te ţine energia deoarece instalarea de obiceiuri consumă enorm de multă energie!
Nu e deloc uşor să instalezi un obicei ”n”, decât dacă ai ajuns la ŞTIINŢA de a instala obiceiuri.
Sfatul pe care îl dau începătorilor legat de instalarea obiceiurilor sună aşa
- Începe cu un obicei legat de corp
(Când l-am intervievat pe Dr. OZ, mi-a atras atenţia un răspuns la întrebările mele: ”Începe cu un obicei legat de corp, pentru că apoi mintea ta va crede că poţi să instalezi orice obicei, legat de orice’’)
- Începe cu un obicei zilnic
(nu săptămânal sau lunar. E mai uşor de controlat.)
- Începe cu un obicei simplu, nu complicat.
(Astfel, îţi educi creierul că eşti în stare să instalezi obiceiuri.)
Undeva în forul meu interior, numesc asta: Lecţia despre Obiceiuri.
Cel de-al doilea lucru:
La 24: viaţa este despre a căuta oportunităţi
La 42: viaţa este despre a fructifica oportunităţi
Datorită energiei debordante pe care o ai la 24, ai impresia că poţi orice. Şi ghici ce?
Chiar poţi aproape orice!
Întrebarea nu este însă dacă poţi, ci dacă merită.
La 42 începi să discerni şi ce merită, nu doar ce poţi.
Părerea mea este că dacă ai sub 35, e bine să încerci aproape orice.
Asta îţi va aduce nişte criterii sănătoase despre ce anume e pentru tine, despre tine sau important pentru tine.
După o vreme însă, devine foarte important să înveţi să spui NU
Adică să foloseşti criteriile pe care le-ai învăţat ca să nu mai experimentezi chiar orice.
Altfel spus, când ai multă energie naturală, merită să experimentezi orice… să acoperi mult spaţiu…
Scopul este însă să îţi identifici propriile criterii.
După aceea, devine mult mai importantă profunzimea.
Aşa se face ca marea majoritate a laureaţilor Nobel ajung să obţină acel premiu după 40 de ani.
Pentru că au început să facă munca de profunzime şi să îşi şlefuiască măiestria, renunţând să mai caute în stânga şi în dreapta chiar orice…
Nu orice… zboară… merită…
(Undeva în forul meu interior numesc asta: Lecţia despre FOCUS)
Cel de-al treilea lucru:
La 24: relaţiile sunt despre oglinzi
La 42: relaţiile sunt despre ferestre
Asta e, poate, cea mai importantă lecţie, pentru că are de-a face cu ego-ul.
La 24 de ani, în căutarea validării, eram dispus să fac aproape orice.
Azi nu mai sunt.
Călătoria a început undeva pe la 28, când am realizat că balansam între nevoi şi valori
Ce vreau să spun?
Este fascinant ce nevoie uriaşă au majoritatea oamenilor să fie recunoscuţi şi să se simtă importanţi!
Este o necesitate psihologică IMENSĂ!
Totuşi, când eşti (foarte) tânăr, cauţi să îţi satisfaci această nevoie în exterior.
Cauţi anturajul oamenilor care să îţi fie oglinzi, adică încerci să îţi reflecţi în ceilalţi imaginea de sine.
Dacă ce primeşti ca feedback de la ei nu corespunde cu aşteptările tale, ai tendinţa să fugi.
Îţi dai demisia, întorci spatele, rupi relaţia, etc.
După o vreme însă, începi să îţi stabilizezi imaginea de sine. Începi să îţi dai seama că nu eşti perfect.
Începi să realizezi că e normal ca uneori să fii genial, iar alteori ”varză”.
Mai mult, ţi se dezvoltă un sănătos simţ al autoironiei care îţi temperează egoul.
Chiar şi când te superi sau te enervezi, îţi trece mai repede. Îţi accepţi stările, trăirile, neajunsurile şi reuşitele cu o relaxare crescută.
Partea cea mai bună este că începi să îi priveşti pe ceilalţi ca pe ferestre spre lume, nu doar ca pe nişte oglinzi pentru validare personală.
Devii curios de personalitatea lor, de fricile lor, de nevoile lor, de valorile şi aspiraţiile lor.
Asta înseamnă că te-ai stabilizat suficient în TINE!
Locul geometric al personalităţii tale nu mai este în afara ta şi nici la jumătatea distanţei dintre tine şi oamenii semnificativi de lângă tine.
Este înăuntrul tău.
Richard Moss spune foarte frumos: „Distanța dintre mine şi tine este egală cu distanţa dintre mine şi mine.”
După 40 de ani am început să simt asta visceral, nu doar să înţeleg intelectual.
Înainte de 25 o pricepeam. Acum o simt.
Interesant este că ajungi la o astfel de conştientizare NUMAI asumându-ţi riscuri relaţionale.
Numai acceptând ideea că cineva ar putea să se apropie de sufletul tău atât de mult încât să te poată răni adânc ţi se deschide calea să te cunoşti cu adevărat.
Cred cu tărie că maturitatea e direct proporţională cu capacitatea de a primi feedback şi de a-l accepta.
În definitiv, dacă ai ajuns în situaţia ca acel feedback să îţi fie dat, probabil că într-o perspectivă mai largă, acea informaţie merita să ajungă la tine, mai devreme sau mai târziu…
De asta și numesc asta Lecția Maturității.
***
Ce poţi face tu cu ideile astea?
Numai tu poţi să decizi.
Am dorit să îţi împărtăşesc conştientizările mele de la 42, în ideea că ţi-ar putea fi de folos.
Acestea sunt primele 3 care mi-au venit în minte când m-am apucat să scriu.
Mai sunt şi altele!
Multe.
Le pun în cursurile mele şi te aştept cu drag să ne întâlnim şi să ţi le dăruiesc.
