6 sfaturi de economisire de la oameni care au știut cum să se îmbogățească
Sectorul financiar este unul dintre cele mai importante din viața noastră.
Banii nu aduc fericirea, dar lipsa lor ne poate cauza probleme serioase.
Iar societatea de consum în care ne aflăm ne determină să ne dorim din ce în ce mai multe produse, servicii, călătorii și experiențe.
Implicit, economisirea banilor este importantă, deoarece ne ajută să ne gestionăm finanțele cu înțelepciune și răbdare.
Doar că deseori uităm de acest aspect.
Pe de o parte considerăm că nu câștigăm destui bani ca să mai și economisim.
Pe de altă parte, necesitățile reale și cele suplimentare sugerate de industria de marketing ne determină să cheltuim mult peste posibilitățile noastre.
Ce putem face pentru a ieși din acest cerc vicios?
Cum putem economisi în așa fel încât economiile noastre să poată deveni ulterior fundament pentru o investiție sau chiar deschiderea unei afaceri?
Vom învăța tocmai de la 8 persoane care au știut cum să economisească și ulterior chiar să facă avere, datorită unei bune gestionări a resurselor financiare de care dispuneau.
1.Gândește-te la fiecare achiziție în termeni de cost pe oră
Să economisești 70% din câștigurile tale atunci când stai în New York, al doilea cel mai scump oraș din lume, sună imposibil, nu?
Însă JP Livingston a reușit să facă acest lucru, astfel că la vârsta de 28 de ani a reușit să renunțe la jobul ei, având în cont 2 milioane de dolari.
Ce strategie a aplicat?
Ea a fost inspirată de cartea “Your Money or Your Life”, scrisă de Vicki Robin și Joe Dominguez.
“Dacă te gândești la cât câștigi și împarți acea sumă la numărul de ore pe care le lucrezi, afli suma de bani pe care o câștigi pe unitatea de viață”, spune Livingston.
Astfel, înainte de a cumpăra ceva, gândește-te câte ore de muncă înseamnă practic respectiva sumă de bani și pune-ți întrebarea: “Merită sau nu achiziția?”
Vei vedea că îți va schimba radical modul în care vei cheltui banii.
-
Nu trebuie să cazi în latura extremă
Brandon, blogger din spatele Mad Fientist, “s-a pensionat” la vârsta de 34 de ani.
El a petrecut mai mulți ani în localitatea rurală Vermont, economisind și investind 70% din veniturile lui.
A avut însă o perioadă în care a simțit că ajunge în latura extremă.
“Devenisem atât de obsedat să economisesc încât am devenit de-a dreptul nefericit de-a lungul procesului. Pur și simplu nu voiam să fac nimic care ar fi implicat cheltuieli. Voiam să ajung mai repede la independența financiară dorită.”
Privind în urmă însă, Brandon îi sfătuiește pe cei care vor să economisească: “Nu-ți sacrifica fericirea pentru acea sumă finală din contul bancar.”
-
Trăiește modest și vezi partea frumoasă a vieții
Doi profesori, soț și soție, Joe și Ali Olson, au reușit să își dea demisia în jurul vârstei de 30 de ani, având 1 milion de dolari în bancă în anul 2015.
Practic, ei au petrecut doar 8 ani pe piața forței de muncă.
Au reușit însă să devină independenți financiar în urma economiilor pe care le-au făcut și pe care au început să le investească.
Începând cu anul 2007, ei au început să cumpere proprietăți imobiliare.
Inițial au pierdut bani, însă ulterior, piața și-a revenit și astfel au început să aibă profit.
În momentul în care au renunțat la joburile lor, dețineau deja 15 proprietăți.
Cu toate că au început să câștige mulți bani, cuplul nu s-a grăbit să și cheltuiască, ci au continuat să investească 75% din câștigurile lor.
Ei au continuat să trăiască modest și să se bucure de o viață simplă.
“Am început să credem într-un concept de gratitudine vizavi de orice. Și atunci când ești mulțumit de tot ceea ce ai, să îți dorești mai mult pare absurd.”
-
Urmărește cheltuielile și economiile pe care le faci
Kristy Shen și soțul ei, Bryce, au reușit să aibă 1 milion de dolari în bancă la vârsta de 31 de ani.
Și-au dat demisia din posturile de ingineri IT din Canada și au început să călătorească prin lume, mulțumită unui obicei de urmărire a cheltuielilor și economiilor.
“Cred că gestionarea banilor este prioritară. Acesta este unul dintre lucrurile care îi poate ajuta mult pe oameni din punct de vedere financiar. Chiar dacă strici bugetul o dată sau de două ori, nu e mare lucru. Oricine face greșeli. Și eu fac.”, a spus Shen.
“Urmarirea cheltuielilor îți permite să observi în timp util: “Hey, uite! O iau într-o direcție greșită. Nu merg în direcția obiectivului meu financiar.” Și atunci reușești să te întorci pe drumul cel bun.”
-
Maximizează-ți câștigurile de timpuriu
Chad Carson, în vârstă de 37 de ani, a învățat încă de timpuriu că modalitatea de a face avere e să îți maximizezi câștigurile.
După ce a terminat facultatea în 2003, s-a mutat cu un prieten într-o chirie ieftină și a început să caute proprietăți pentru investitori sezonieri.
A reușit să strângă destui bani pentru a-și cumpăra propriul imobil.
Ulterior, a locuit într-una dintre camere, iar pe restul le-a închiriat.
“In primii 10 ani, dacă faci greșeli și cumperi proprietăți fără să te gândești prea mult, în loc să cumperi rațional, nu este atât de grav. Însă dacă faci aceleași greșeli 20 sau 30 de ani mai târziu, e mult mai greu să repari lucrurile.”
-
Fii pregătit să riști
În 2005, Peter Adeney, “s-a pensionat” la 30 de ani.
Pentru a ajunge aici, el și soția lui, Simi, au pus deoparte două treimi din suma necesară pentru achiziția casei dorite.
După 10 ani petrecuți în piața muncii, cuplul a reușit să aibă 600,000 de dolari în investiții și să își ia o casă de 200,000 de dolari.
Însă drumul până acolo nu a fost ușor.
“Ce te pune la încercare sunt tocmai greutățile și exersarea expunerii la risc în fiecare zi. Suntem modelați de această societate să evităm lucrurile dificile. Însă tocmai acest lucru este primul de care trebuie să scapi dacă vrei să ajungi într-un stadiu diferit de al celorlalți oameni.”
Peter consideră că, prin schimbarea concepției de viață, poți câștiga mai mulți bani și poți cheltui mai puțin, deoarece te implici cu adevărat în intenția de a-ți face viața mai bună, chiar dacă asta implică și aspecte dificile.