fbpx

Cum poti deveni un speaker autentic

Ca să poţi fi un speaker autentic, în primul rând trebuie să-ţi cunoşti foarte bine audienţa, iar mai apoi să-ţi placă de ea.

De prima dată de când începe un film (să zicem), cei care îl privesc, îşi dau seama foarte uşor cine este „eroul din film” şi dacă-l vor plăcea.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu prezentările.

Spre exemplu, în cazul unui film, eroul principal trebuie să facă ceva anume, pentru ca telespectatorul să îl cunoască mai bine şi să îl placă.

La fel se întâmplă şi cu audienţa ta, în cazul prezentărilor.

Trebuie ca ea să facă ceva, astfel încât tu să o cunoşti mai bine… şi să îţi dai seama ce anume exact îţi place la ea.

Poate fi stilul său de viaţă… Poate fi cunoaşterea sa… Poate fi motivaţia… etc…

Cum spuneam mai sus, pentru a fi un speaker original, studiază-ţi audienţa! Pune-te în papucii ei!

Pune-ţi întrebări ca:

  • Ce anume îi motivează pe membrii audienţei mele, de o aşa manieră încât să se trezească dimineaţa devreme, pentru a face acel lucru?

 

  • Care este misiunea lor? Ce vor face ei astfel încât să creeze o schimbare în viaţa lor şi mai apoi sa-i poată inspira şi pe ceilalţi oameni din viaţa lor?

Pune-te în pielea lor în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut al vieţii lor!

Ţi-am pregătit  7 paşi simpli care te vor ajuta în călătoria ta ca speaker…  

  1. Fă cunoştinţă cu publicul tău!

Ai nevoie ca mai întâi să-ţi cunoşti bine publicul, pentru a şti exact ce nevoi i-au împins pe oameni să participe la discursul tău.

E necesar să-i cunoşti foarte bine, astfel încât tu să ştii ce idee nouă e potrivit să le livrezi.

Practic, ideea ta trebuie să se lege de nevoile lor.

Cum îi vor ajuta informaţiile oferite de tine să-şi rezolve problemele şi să-şi satisfacă nevoile existente?

Să nu uiţi că mulţi dintre ei, e posibil ca în fiecare zi, să ducă o viaţă haotică.

Poate că unul dintre copiii lor este bolnav, poate au probleme în ceea ce priveşte situaţia financiară, poate unul dintre parteneri este mai trist, mai depresiv…

Trebuie să iei în calcul toţi aceşti factori, şi să te gândeşti… cum îi poate ajuta ideea ta să-şi rezolve toate aceste probleme şi implicit să-şi îmbunătăţească viaţa…

Când mergi să susţii un discurs, nu e suficient să ştii ce funcţie are fiecare om din audienţa ta.

De exemplu, să zicem că mergi la un eveniment unde trebuie să vorbeşti unui public format în cea mai mare parte din directori de resurse umane.

Ei bine, nu e suficient să ştii doar că sunt directori… e esenţial să cunoşti mai multe detalii despre ei.

Dacă discursul tău este despre bani şi independenţă financiară, un pont ar fi să cercetezi online (sau offline) şi să afli ce salarii au.

Câştigă ei destul pentru stilul de viaţă pe care îl au acum?

Ce obiceiuri de cumpărare au aceşti oameni?

Ce temperamente de oameni atrag lângă ei?

Oameni Impulsivi, sistematici…?

Caută răspunsuri pentru aceste întrebări.  

Rolul tău ca speaker este să descoperi acel lucru important de care oamenilor chiar le pasă!

Apoi nu trebuie decât să le vorbeşti despre el…

 

  1. Ce înseamnă să fii un mentor bun?

După ce ai făcut o mică plimbare prin mintea şi inima audienţei tale, este timpul să îţi înţelegi rolul tău de mentor.

În primul rând, un mentor este o persoană altruistă care se gândeşte destul de mult la nevoile celorlalţi.

Aşadar, ca să fii un mentor bun, e bine să te gândeşti la ce anume poţi tu să le dăruieşti oamenilor.

Unul dintre rolurile tale de mentor este să îi ajuţi pe oameni să treacă peste momentele critice din viaţa lor, aşa-i?

Un mentor apare în viaţa cuiva, cu scopul de a-l ajuta pe acesta, să depăşească frica, blocajele şi alte lucruri mai puţin bune din trecutul său…

De obicei… un mentor este responsabil de două lucruri: a dărui şi a îndruma.

Şi pentru a înţelege mai bine ce înseamnă să fii un mentor bun, am să-ţi dau exemplu o secvenţă de film (Karate Kid – 1984), care mai mult ca sigur îţi este cunoscută… şi anume un dialog între Mr. Miyagi (mentorul) şi Daniel (discipolul).

Dar înainte de a-ţi prezenta dialogul dintre cei doi, trebuie să precizez că Mr. Miyagi din Karate Kid, nu doar că îl învăţa pe discipolul său tehnici practice de karate… ci îi vorbea lui Daniel foarte mult despre sensul vieţii…

Iată exemplul:

Miyagi: Ce ţi se întâmplă?

Daniel: Nimic… Doar că sunt speriat. Mă sperie turneul şi tot ceea ce urmează să se întâmple.

Miyagi: Îţi aminteşti lecţia despre echilibru?

Daniel: Da.

Miyagi: Lecţia în general… nu doar lecţia de karate. Lecţia de viaţă. Ţi-am spus că viaţa însăşi are un echilibru. Şi că indiferent ce se întâmplă, va exista întotdeauna un echilibru în viaţa ta. Ai înţeles?

Mentorul Miyagi era un tip foarte isteţ.

Antrenamentul lui Daniel – discipolul consta în şlefuirea anumitor piese ale lui Miyagi, în spălarea maşinilor în locul lui, în vopsirea gardului şi a casei sale, ş.a.m.d…

Uitându-te doar la aceste lucruri, ai putea crede că Miyagi ieşea în avantaj şi că de fapt, profita de naivitatea băiatului.

În realitate, cele mai mari beneficii avea să le primească Daniel – el era eroul poveştii, nu Miyagi.

 

  1. Cum să fii cel mai frumos cadou pentru audienţa ta

Că tot vorbeam de mentori şi de eroi, am să mă exprim în continuare la fel, pentru a mă face înţeles mai uşor de tine.

Aşadar, după cum am învăţat până acum, mentorul ar trebui să îmbogăţească “eroul” (în cazul nostru – audienţa) cu informaţii importante, utile şi noi.

De asemenea, mentorul are rolul de a motiva eroul să meargă înainte, atunci când acesta devine puţin ezitant sau fricos…

Mentorul îi oferă eroului toate instrumentele necesare pentru ca acesta să izbândească “în luptă”.

Aceste “instrumente” pot face referire la: o hartă pentru succes, tehnici noi de comunicare ori chiar nişte insight-uri interioare.

Indiferent de aceste instrumente, eroul adică audienţa, trebuie să plece de la prezentarea speakerului cu sentimentul că a obţinut ceva de valoare şi complet nou – unde nu a mai primit vreodată în altă parte.

Să nu te gândeşti vreodată că rolul tău de speaker se confundă cu acela de erou, pentru că nu eşti tu eroul. Nu tu trebuie să fii ajutat de ei, ci ei de tine.

Aşa cum spun şi în subtitlu, prefă-te în cel mai frumos cadou din viaţa lor şi vei vedea consecinţele.

 

  1. Cum să aduci audienţa mai aproape de perspectiva ta

Pregătit să afli noi lucruri?

Reţine: cele mai bune prezentări sunt acelea care conduc audienţa către un punct de destinaţie.

Adică, dacă tu înainte de orice prezentare, îţi iei din timpul tău şi creezi o hartă, care indică de la ce nivel pleacă oamenii din public şi la ce nivel trebuie să ajungă.

Dacă ştii clar care este drumul pe care trebuie să-l parcurgă audienţa ta în timpul prezentării… atunci prezentarea care urmează să o susţii… te asigur că va fi cea mai bună!

Cu alte cuvinte, trebuie să ştii foarte bine de unde pleci, ce trebuie să faci clar pe parcursul prezentării, şi unde vrei să ajungi.

Odată ce ai obiectivele prezentării bine stabilite, vei putea să creezi cel mai bun conţinut pentru prezentarea ta.

Dacă e să exprimăm ce am spus mai sus în imagini, drumul parcurs de audienţă în timpul prezentării, ar trebui să arate similar cu acesta:

Mai specificam într-un articol anterior, faptul că… pe parcursul călătoriei… oamenii experimentează un sentiment al pierderii.

Acest sentiment devine din ce în ce mai puternic pe măsură ce audienţa se mişcă dintr-un punct într-altul, şi pe măsură ce descoperă că se depărtează de ceea ce îi era familiar şi că se apropie din ce în ce mai mult de o zonă a necunoscutului… de perspectiva ta…

Exact aici intervii tu.

Rolul tău este să fii cât mai persuasiv în a determina audienţa să lase în urmă, pentru totdeauna, convingerile şi obieciurile vechi şi să le adopte pe cele noi, proaspăt învăţate…

Doar atunci când oamenii din audienţă încep să înţeleagă lucrurile din perspectiva ta, abia atunci începe să se producă schimbarea.

Iar această schimbare se produce din interior (minte şi inimă) prima dată, iar mai apoi se vede şi la exterior (acţiuni şi comportament).

 

  1. Cum să-ţi faci cunoscută o idee măreaţă

O idee măreaţă este acel mesaj-cheie unic cu care ai vrea să rămână publicul tău, după ce ţi-ai susţinut prezentarea.

Este acea idee care îţi convinge audienţa de faptul că merită să se implice în orice călătorie plină de aventuri, pe care tu o propui, oricât de grea ar fi aceasta…

O idee ca să fie măreaţă trebuie să îndeplinească 3 criterii:

  • Să exprime perspectiva ta unică
  • Să comunice bine care e miza jocului
  • Să fie formulată într-o propoziţie completă

Să exprime perspectiva ta unică – publicul tău a venit să-ţi audă discursul pentru că este interesat de tine şi de opinia ta. 

El se află în aceeaşi încăpere cu tine pentru că vrea să audă punctul tău de vedere, aşa că ai face bine să îl comunici cât mai accentuat cu putinţă… pentru a-l auzi toţi cei prezenţi.

Acum… dacă le vorbeşti despre soarta oceanelor în general… acesta nu este decât un subiect comun pe care îl pot aborda o mulţime de speakeri…

… Însă dacă le spui că “poluarea globală distruge oceanele şi implicit pe noi” aceasta poate fi o idee măreaţă cu o perspectivă unică.

 Să ne înţelegem: ideea ta cea mare nu trebuie să fie neapărat atât de neobişnuită încât niciun alt speaker să nu mai fi vorbit despre ea înainte… însă ideea ta trebuie să aibă o picătură de unicitate…

Să comunice bine care e miza jocului – precizează foarte bine oamenilor din audienţă motivele pentru care ei ar trebui să implementeze imediat ideea nouă oferită de tine.

Spune-le care e miza jocului!

O idee de genul “Scopul ar fi să ne ocupăm de refacerea mlaştinilor (bălţilor) printr-o nouă legislaţie” nu arată care este miza… nu mă convinge cu nimic pentru a mă implica…

În schimb, o idee ca “Fără o legislaţie mai bună, autodistrugerea mlaştinilor (bălţilor) ar putea costa Florida o sumă uriaşă de bani – şi anume vreo 70 de miliarde de $ până în anul 2025.”

Exprimă motive suficient de puternice pentru ca mie să-mi pese şi să-mi doresc să mă implic în această poveste.

Când exprimi foarte clar care este miza jocului, îţi faci audienţa să înţeleagă DE CE ar trebui să participe la acest joc.

Astfel, îţi determini oamenii din audienţă să se transforme în eroi…

Să fie exprimată într-o propoziţie completă – când vrei ca ideea ta să fie formulată într-o singură propoziţie completă, această propoziţie ar trebui să conţină un subiect şi un predicat, corect?

De obicei, când unii prezentatori sunt întrebaţi despre ce este vorba în prezentarea pe care ei urmează să o susţină, folosesc expresii de genul: „este vorba despre un nou update al companiei” sau „vom vorbi despre un software nou al companiei”…

Acestea nu sunt idei măreţe…

Cum spuneam, o idee măreaţă trebuie să fie exprimată într-o propoziţie completă, adică ceva de genul:

„Acest software are rolul să crească productivitatea echipei tale cu 10% mai mult, şi implicit veniturile, cu 1 milion de dolari, pentru anul viitor.”.

Dacă foloseşti şi pronumele „tu” în propoziţie, cu atât expresia ta va fi mai bună şi mai convingătoare pentru public.

 

  1. Spune-le că fără puţină dăruire nu există rezultate 

Trebuie să ştii că oamenii experimentează un sentiment al fricii foarte puternic.

În momentul în care sunt puşi în faţa unei noi perspective… în faţa unei noi viziuni…

De ce?

Pentru că această nouă viziune aduce cu ea necunoscutul…

Schimbarea în sine, înseamnă a accepta ceva nou şi a abandona ceva vechi…

Este vorba despre un fel de sacrificiu…

Sacrificiul poate fi definit ca renunţarea oamenilor la a mai trăi în zona de confort,  şi acceptarea de a trăi sub presiune, cu scopul de a obţine ceva cu orice preţ.

Sper că eşti conştient de faptul că oamenii din audienţa ta nu se pot schimba până când nu sunt dispuşi să facă şi cel mai mic sacrificiu…

Misiunea ta de speaker şi mentor în acelaşi timp, este să-i faci să înţeleagă, că fără puţină muncă şi dăruire din partea lor, nu pot obţine niciun fel de rezultate.

Spre exemplu… chiar dacă le ceri să facă o schimbare superficială în viaţa lor, ei tot sunt nevoiţi să renunţe la ceva…

Poate că pentru a obţine mai mulţi bani, sunt aproape obligaţi pentru o perioadă de timp, să lucreze şi seara… nu doar ziua…

Asta poate presupune renunţarea la orele de voleyball de seară, sau chiar renunţarea la a mai sta cu copilul până ce acesta adoarme…

Fii conştient de sacrificiul pe care urmează să-l facă oamenii, atunci când le ceri să facă ceva.

S-ar putea să le ceri să renunţe la ceva aparent mic, dar totuşi însemnat pentru ei, care nu se compensează…

Rezistenţa audienţei este de cele mai multe ori egală cu sacrificiul pe care trebuie să-l facă.

Cu cât este mai mare sacrificiul pe care ei trebuie să-l facă, cu atât mai mare va fi rezistenţa lor la schimbare…

Schimbarea se aseamănă cu o casă.

E necesar să dărâmi casa veche pentru a începe să construieşti o casă nouă – mai mare şi mai frumoasă.

Aşa se întâmplă şi cu oamenii… e nevoie să renunţe la credinţe şi perspective vechi pentru a putea adopta altele noi… care să îi ajute să aibă o viaţă mai bună şi mai frumoasă.

Pentru a putea face asta… exact în acele momente… au cea mai mare nevoie de îndrumările şi încurajările unui mentor.

Iar acel mentor eşti tu!

 

  1. Ajută-ţi audienţa să depăşească rezistenţa la schimbare

Nu există nici urmă de îndoială…

Celor mai mulţi oameni le displace schimbarea, în consecinţă vor opune o anumită rezistenţă în faţa ei…

Oamenii din publicul tău s-ar putea să înţeleagă beneficiile care îi aşteaptă dacă ei se schimbă.

Cu toate astea, unii dintre ei tot nu se vor simţi suficient de motivaţi ca să treacă la acţiune.

În cadrul unei emisiuni din 2008, John Kotter (profesor de Leadership în cadrul Harvard Business School) şi Leonard Schlesinger (profesor de Administrare a Afacerilor în cadrul Harvard Business School) au afirmat:

„Toţi oamenii care trec printr-o schimbare experimentează un tumult al emoţiilor.

Chiar şi aceia care trec prin schimbări pozitive sau chiar raţionale, normale, experimentează adesea un sentiment al pierderii şi al nesiguranţei.

Toţi…

În ciuda acestor sentimente… este de remarcat faptul că indivizii/grupurile pot reacţiona într-un mod foarte distinct unii faţă de ceilalţi, în faţa schimbărilor.

Unii rămân pasivi, alţii devin agresivi şi nervoşi, iar alţii pot accepta foarte uşor schimbarea în viaţa lor.”

Aşadar, unii oameni din audienţă, se vor opune ideilor tale, ba chiar îţi vor prezenta tot timpul contra-argumente la ceea ce ai de zis.

Dacă ei nu ar face asta, s-ar simţi nevoiţi să trăiască un conflict interior… un conflict între perspectiva ta nouă şi perspectiva lor veche…

Aşa că singura lor soluţie ca să rămână în zona de confort este să-ţi aducă ţie contra-argumente la tot ceea ce zici, pentru a se convinge în primul rând pe ei înşişi, că e bine unde sunt acum şi că nu e nevoie să facă vreun efort pentru a ieşi de acolo.

Rezistenţa lor se poate întinde de la scepticism subtil  la o adevărată revoltă.

Ca vorbitor public e necesar să ştii cum vei reacţiona în faţa acestei revolte şi cum o vei linişti.

Un secret pentru a potoli revolta este să ai abilitatea de a adapta speech-ul în funcţie de argumentele lor!

Ţinând cont de aceste contra-argumente, e bine ca tu – vorbitorul public – să îţi modifici argumentele vechi, astfel încât să-i muţi pe membrii audienţei tale dintr-o stare agresivă, de atac, într-o stare cordială.

Stare în care ei acceptă cu mai multă uşurinţă ideile tale…

 

Inspiraţie!
andy szekely

P.S.: Vreau să îţi pun de la început 5 întrebări la care chiar merită să răspunzi:

  1. Îţi doreşti să fii perceput ca expert şi lider în meseria ta?
  2. Ai simţit vreodată că ai ceva valoros de spus, dar nu eşti pregătit să comunici celorlalți?
  3. Ţi-ar plăcea să te simţi foarte confortabil când ţii prezentări?
  4. Te poţi imagina ţinând prezentări super-motivante în care eşti văzut drept liderul demn de urmat?
  5. Vrei să îi convingi simplu şi uşor chiar şi pe oamenii sceptici?

Ţi-am pus aceste întrebări pentru că ele au un răspuns comun: să cunoşti tainele vorbitului în public este modalitatea cea mai rapidă prin care poţi să evoluezi profesional!

Am pregătit câteva sute de absolvenţi în programul de dezvoltare a abilităţilor de prezentare cu public creat ca un SISTEM coerent şi practic prin care oricine poate să înveţe să facă prezentări eficiente chiar dacă nu a mai vorbit niciodată în public.

Tehnicile de prezentări cu public şi public speaking reprezintă cea mai eficientă cale ca să devii un lider EXTRAORDINAR!

Când speakerul dovedește încă de la început că știe să controleze tema și transmite o doză de prietenie și autenticitate, grupul va fi implicat în prezentare și fericit să ia parte la ea!!

În plus, tehnicile din SPEAKER ELITE sunt ușor de învățat și aplicat pentru ca ai la dispoziţie informație de calitate, prezentată simplu și explicit.

Și bineînțeles, poţi să practici tehnicile şi să primeşti feedback până te simţi confortabil cu ele.

Metoda unică Andy Szekely se numeşte SPEAKER ELITE și se desfăşoară în mai multe centre din România.

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.