fbpx

Arta de a te înţelege bine cu toată lumea

Acesta este titlul unei cărţi apărute la editura Curtea Veche – autor David Lieberman.

Cartea conţine soluţii psihologice strategice şi în consecinţă este foarte aplicabilă.

Iată un exemplu simplu

Să presupunem că ai o relaţie de „antipatie reciprocă” şi că îţi doreşti să „repari” această relaţie.

O strategie psihologică eficientă poate fi următoarea:

1. Spune unor cunoştinţe comune ce anume îţi place la persoana în cauză sau ce anume respecţi la ea.
Spune acelor persoane că îl admiri pe respectivul om pentru ceva ce a făcut sau pentru o cauză pe care o susţine. (dacă vrei cu adevărat să refaci relaţia cu acea persoană, probabil vei găsi uşor ceva de admirat la ea)

Apoi aşteaptă ca informaţia să ajungă la… destinatar.

2. Cere-i unei terţe persoane (dintre cunoştinţele comune) să îi solicite „antipaticului” o favoare în folosul tău. Dacă acceptă, îşi va schimba implicit şi atitudinea faţă de tine. Dacă nu acceptă, cel puţin te asiguri că a ajuns la el informaţia că îl apreciezi.

Iată un exemplu concret pentru paşii 1 şi 2:

Tu către cunoştinţa comună:

„M-a impresionat modul în care Adrian s-a descurcat cu agenţii de publicitate la şedinţă. Crezi că ar putea să îmi dea nişte ponturi în vânzări?”

3. Arată-ţi vulnerabilităţile. În acest fel persoana din faţa ta nu se va mai simţi ameninţată (cauza principală pentru care şi-a dezvoltat antipatia iniţial).

De exemplu, spune-i o poveste care să îi sugereze faptul că şi tu poţi greşi:

„M-am întâlnit ieri cu un vecin şi mi-am dat seama că îi uitasem complet numele chiar în momentul în care urma să îi fac cunoştinţă cu un prieten”
***
Strategia de mai sus nu este infailibilă, dar este inteligentă. Cartea dr. Lieberman oferă şi explicaţiile ştiinţifice pentru care ea funcţionează.

În esenţă, strategiile psihologice sunt instrumente care te ajută să te înţelegi mai bine cu cei din jur.

Brian Tracy spunea: „Sănătatea psihologică este direct proporţională cu numărul de persoane cu care ne înţelegem bine”

Inspiraţie!
andy szekely

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.