Aceiași bani, altă abordare. Cum ne schimbăm percepția în privința gestionării banilor?

Am auzit atât de des o replică la persoanele din jurul meu, încât m-am pus pe scris și am făcut…

6 obiceiuri pesimiste de dat la o parte din viața ta

De multe ori, starea noastră de spirit este influențată nu atât de evenimentele exterioare, cât de felul în care privim…

9 lucruri care nu te lasă să te îmbogățești

”De ce nu am mai mulți bani?” ”De ce nu am reușit până acum să am independență financiară?” ”Voi fi…

4 modalități simple de a fi mai productiv

A fi mai productiv nu înseamnă a depune mai mult efort. Dimpotrivă. Înseamnă a doza mai eficient resursele și taskurile…

Cum educăm copiii în spirit financiar?

Te-ai gândit vreodată că problemele tale financiare își au originea în viziunea părinților tăi asupra banilor? Felul în care am…

Acesta este cel mai puternic factor motivator al unui om!

Știi care sunt cele mai importante două mecanisme motivaționale ale unui om și cum să le folosești?  S-ar putea să…

Cum alegem scopuri realizabile?

Viaţa noastră reprezintă un şir continuu de scopuri… pe termen lung sau scurt. Şi nu mă refer neapărat la scopuri…

Cum să-ți transformi ideile în afaceri de succes

Dacă întrebi un om de afaceri care este cel mai dificil moment într-un business, cel mai probabil răspunsul lui va…

Da. E ok să te lauzi singur/ă la job!

Aș vrea să îți vorbesc despre un subiect controversat, dacă îl pot numi așa, în ceea ce privește viața profesională.…

6 piedici în calea succesului

Am să-ţi pun o întrebare şi o să te rog să ÎŢI RĂSPUNZI SINCER: cine sau ce stă în calea…

Diferența care face diferența: cele 6 momente-cheie în care să acționezi

Mulți oameni comunică. Însă, puțini influențează sau conving cu adevărat. De foarte mulți ani studiez acest domeniu, căutând răspunsul la…

6 pași în comunicarea cu oamenii dificili din jurul tău

Astăzi vreau să-ți vorbesc despre un subiect care ne privește pe absolut fiecare dintre noi, și anume… oamenii dificili. Majoritatea…

Careul de Ași al simplificării muncii

Acest articol este despre managementul timpului tău, așa că e scurt și la obiect! În el vei găsi ceea ce…

5 modalităţi prin care să devii de neînlocuit în ceea ce faci

Dacă ai participat la conferințele și cursurile pe care le organizez, probabil ți-e familiar punctul meu de vedere legat de…

Nu pierde timpul când se schimbă anotimpul

Astăzi vreau să îți fac cadou una dintre cele mai utile idei pe care le predau în cursuri și conferințe.…

6 greșeli care te țin departe de succes în carieră

Una dintre întrebările care, de sute de ani, îi provoacă atât pe marii gânditori și oameni de știință, cât și…