fbpx

Creează scopuri realiste şi motivante

Creează obiective realizabile, dar nu facile. Obiectivele uşor de atins nu sunt motivante, iar cele prea dificile sunt demotivante.

Întrebare:  Cum se mănâncă un elefant?

Răspuns: Feliuţă cu feliuţă!

Aşadar, ţintele trebuie dimensionate astfel încât să nu fie nici prea mari, demotivante, nici prea mici.

De exemplu, dacă tu consideri că este foarte dificil de comunicat cu …………, s-ar putea să nu fie realist să îţi petreci toată săptămâna împreună cu el/ea. O serie de trei discuţii de câte 5 minute este probabil o sarcină realistă.

Altă întrebare:

Cât de mari trebuie să fie feliile?

Răspunsul îţi aparţine în totalitate.

Ca idee generală, obiectivele mai dificile te vor învăţa mai multe despre tine însuţi/însăţi. Vrei să înveţi mai multe despre tine?

Adaugă extra-dificultate, pentru că încă nu ştii de cât eşti capabil(ă) şi în foarte scurt timp vei afla mai multe despre potenţialul tău.

De asemenea, acordă-ţi suficientă libertate pentru a modifica obiectivele propuse ori de câte ori simţi că este necesar. Scopul este să realizezi un obiectiv important pentru tine, nu să eşuezi cu un obiectiv magnific.

Exerciţiu 1: Asigură-te că ai obiective realiste.

Analizează pe rând cele 8-10 obiective pe care le-ai stabilit deja.

Pentru fiecare obiectiv, fă o lista cu toate dificultăţile care ar putea sta în calea realizării lui.

Când eşti conştient de dificultăţi dinainte, este mult mai uşor să le faci faţă, în caz că apar. Poţi realiza un „plan B” pentru acest caz. Acest mod de a gândi reduce presiunea psihică şi interferenţele.

Dacă dificultăţile par prea mari, atunci probabil va trebui să schimbi obiectivul sau să desfaci în bucăţi obiectivul tău, astfel încât vei avea probabil 2-3 obiective mai mici.

Aplică principiile 1 şi 2 descrise până acum la toate aceste obiective mai mici sau la obiectivul schimbat.

Exerciţiu 2:
Fotoliul tău la 99 de ani!

Imaginează-ţi că te afli la vârsta de 99 de ani şi stai în fotoliul tău favorit, îmbrăcat în halat de casă şi încălţat cu şosete groase de lână.

Te gândeşti la viaţa ta în general…

Alege unul dintre obiectivele tale.

Să zicem că ţi-ai propus să înveţi să dansezi.

Cum arată viaţa ta? Cum arată cei 80 sau 70 sau… 50 de ani de viaţă (depinde ce vârstă ai acum) în care te-ai frustrat pentru că nu ştiai să dansezi?

Acele petreceri în care stăteai pe margine, sperând să nu te vadă nimeni. Acele momente când ai fi putut să te simţi extraordinar dansând, dar te-ai simţit penibil stând pe margine.

Ce ai pierdut?

Şi… ce ai fi putut câştiga?

Cum ar arăta viaţa ta în care, timp de 50… sau 70 sau 80 de ani, te-ai distrat după pofta inimii, ai impresionat publicul dansând ca un/o profesionist(ă) sau pur şi simplu te-ai simţit grozav distrându-te cu prietenii?

Cum arată această viaţă???

Îţi place?

Te motivează?

Fă acest mic test pentru fiecare dintre obiectivele tale!

(Extras din cartea ”Ghidul Productivității” de Andy Szekely)

Inspiraţie!
andy szekely

P.S. Seminarul De la Obiectiv la Rezultat (DOR) este gândit special pentru ca tu să dobândeşti uneltele absolut necesare succesului tău pe termen LUNG!

Sistemul DOR – cei 4 paşi esenţiali pentru succes pe termen lung, este rezultatul a 20 de ani de studiu, practică, încercare-eroare şi creştere graduală.

Fiecare pas în parte este valoros în sine, însă parcurgerea celor 4 paşi are efect cumulativ şi te duce la nivelul următor în viaţă, indiferent de nivelul la care te găseşti acum.

E pentru tine?

Dacă da, intră pe site ca să vezi ce orașe ajungem cu turneul și rezervă-ți locul.

3 comentarii

  1. […] De ce resurse dispui pentru a-ţi îndeplini obiectivele? […]

  2. Trandafir Adrian Ștefan spune:

    Vreau sa particip

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.