E 1 decembrie, puțină decență vă rog!

Timp de citire: 8 minute

De ziua naţională îţi spun „La mulţi ani!” şi îţi propun un articol de opinie care nu e neapărat comod, dar care e menit să aducă un gram de decentă în manifestările publice (nu cele politice) ale fiecăruia dintre noi. 

***

Dă-mi voie să te întreb ceva:
Ai fluierat vreodată în biserică?
Nu ?!!!!?
De ce?
Poate că ar fi fost interesant să încerci….

Motivul pentru care nu ai făcut-o intră probabil în una din următoarele categorii:

  • educaţie
  • decenţă
  • bun simţ
  • integritate
  • nu e stilul tău
  • nu-ţi conveneau consecinţele…

Ei bine, atunci de ce oare în această epocă a lui Big Brother găsim pe siteurile socialmedia imagini şi filmuleţe cu ipostaze care n-au nimic de-a face cu bunul simţ?

Care e motivul pentru care intrăm cu bocancii publici în domenii personale care au scopul de a ne păstra întregi la cap?

Acest exhibiţionism global va duce după părerea mea la un cancer al caracterului uman.

Se spune că „e o linie subțire între sâmbătă seară și duminică dimineața”.

Dacă sâmbătă seara ai mers „la chef” și duminică dimineața te duci la biserică, fă în așa fel încât să te bucuri de ambele experiențe.

Nu le amestecă.

Când am fost la Amsterdam am vizitat cartierul felinarelor roşii și am văzut vitrinele cu fete care-și vând marfa.
E un spectacol în sine. Dar e un spectacol dintr-un cartier din Amsterdam. Acolo, poate că îşi are locul…

Acelaşi spectacol mutat în piaţa publică (fie ea şi din Amsterdam) ar fi complet nepotrivit.

Internetul face însă posibil un astfel de exhibiţionism şi există riscul să confundăm cartierul roşu cu piaţa publică, mai ales în spaţiul virtual, unde e uşor să ai opinii ascuns în spatele unei tablete.

Ceea ce vei citi în continuare, deşi e la persoana a doua singular, nu ţi se adresează direct ţie ca cititor ci unui personaj virtual şi exhibiţionist care confundă intimitatea cu socializarea.

După părerea mea, sunt cel puţin 4 domenii în care nu are rost să ne manifestăm ca nişte prostituate fără clienţi:

  1. Cuplul, căsătoria și familia
  2. Relaţia cu divinitatea
  3. Lecţiile individuale
  4. Patriotismul

Voi explica pe scurt primele 3 şi voi zăbovi niţel mai mult pe al patrulea, pentru că e ziua naţională şi deci are rost să fac acest lucru.

  1. Cuplul, căsătoria şi familia

Ce rost are să trâmbiţezi pe toate drumurile cât eşti de fericit sau nefericit în cuplu sau în familie?
Eşti actor principal într-o piesă despre familia ta?
Plăteşte lumea bilet că să se uite la tine cum îţi speli rufele în public?
Ai o viaţă de cuplu perfectă ca o păpuşă de ceară de la muzeul de specialitate?
La ce te ajută să îţi publici propria părere despre relaţia ta de cuplu dacă nu ştii dinainte ce te aşteaptă?

Ce se va întâmpla dacă ceea ce postezi acum e infirmat peste 2 săptămâni sau 2 ani de un divorţ sau de faptul că descoperi că lucrurile nu stăteau chiar aşa cum ai crezut?

Părerea mea: Protejează-ţi familia cu orice preţ.

Nu te folosi de relaţia ta de succes ca să o faci subiect de tabloid. Lasă-i pe cei care şi-au făcut din bârfă o profesie să se afişeze pe la TV şi să îşi expună culoarea chiloţilor pe sticlă…

Mai bine vorbeşte despre lucrurile care chiar îi ajută pe semenii tăi să ducă o viaţă mai bună.

  1. Relaţia cu divinitatea

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi place să meditez. Singur!

Uneori fac asta în mod activ (în alergare), alteori fac asta în alt mod.

Nu o fac însă pe stadion!

Pe stadion te duci să fluieri şi să faci galerie. În biserică te duci să meditezi… Sau poate pe o bancă în parc…

Există locuri şi locuri… comportamentele sunt adecvate unor locuri şi inadecvate altora…

N-are nici un rost să faci din post sau rugăciune un subiect de socializare, decât dacă asta se întâmplă într-un grup dedicat pentru aşa ceva.

Cu puţină decenţă şi ingeniozitate poţi evita chiar şi la restaurant, când comanzi mâncare de post, o discuţie stupidă cu mesenii despre cine posteşte şi cine nu… şi de ce ? Nu e treaba lor ! E o alegere personală.

Aici nu vorbesc despre religie ci despre dialogurile acelea de 2 bani de genul:

Posteşti?
WOW!
De când posteşti?
Cine mai posteşte la tine în familie?
Ce mâncaţi? Cum rezistaţi…?

Fraţilor, e plin internetul de reţete de post şi există instituţii (biserici) unde se discută despre asta… Terminaţi cu facebooceala asta pe teme personale şi intime..

De ce?

Nu că ar fi mare scofală să vorbeşti despre post, ci pentru că distrugi însăşi semnificaţia ideii în sine. Postul şi rugăciunea se trăiesc nu se bârfesc.

  1. Lecțiile individuale încă neînvățate

Aici lucrurile sunt un pic mai nuanțate!!

Prin lecții de viață înțeleg problemele pe care le întâmpini și pe care nu le-ai învățat încă.

Proliferarea culturii de self-help a adus cu ea o părerită generalizată.

Oamenii se grăbesc să dea copy-paste la poze, filmuleţe și articole cu mesaje motivaționale.

Asta e un lucru bun până când devine unul prost.

Mai exact, dacă dai share la un mesaj care te-a inspirat, asta poate să îi ajute și pe prietenii tăi.

Dacă însă emiți tot felul de idei despre „cum se trăiește”, pe jumătate sau pe sfert mestecate, efectul va fi invers…

Cei care te citesc sau te ascultă nu sunt pui de vrabie cărora să le bagi pe gât regurgitații intelectuale.

Mai devreme sau mai târziu (probabil mai devreme) vor da unsubscribe sau unfollow la astfel de mesaje.

Inteligența colectivă e foarte puternică și izolează nonvalorile…

… dar motivul principal pentru care am scris cele de mai sus este să te atenționez în legătură cu atitudinea faţă de propriile tale lecții…

Fă-ți o regulă să vorbești despre lecțiile tale de viață numai după ce le-ai învățat pe deplin!

Dacă vrei să slăbești și ai 30 de kilograme în plus, nu vorbi despre slăbit decât după ce ai dat jos măcar 15 kilograme…

Nu e nimic mai penibil decât să vorbești cu entuziasm despre ce vrei să faci înainte să fi făcut, iar apoi să te lași pe tânjeală …

În era internetului publicul îți contabilizează fiecare mișcare, așa că mai bine demonstrează mai întâi și vorbește după….

  1. Patriotismul

La un moment dat, am trimis un video-mesaj despre vot înainte de alegeri şi câteva voci m-au catalogat imediat ca fiind colorat politic…

Să fie sănătoşi!

O dată sau de două ori pe an îmi exprim câte un punct de vedere civic.

Asta se va întâmpla cât voi trăi.

Nu fac partizanat politic!

În plus, nu mă atrage politica aşa cum nu mă atrag nici fundurile de vedete de prin emisiunile mondene (pentru mine sunt mari similitudini între cele două)…

Părerea mea este că dacă eşti cu adevărat patriot faci minim 4 lucruri:

  1. Ajuţi comunitatea din care faci parte (oamenii din cartierul tău, din oraşul tău sau din ţara ta, după puteri)  
  2.  Când e nevoie de tine pentru ţara ta, răspunzi chemării cum te pricepi mai bine
  3. Îţi dezvolți abilităţi de tip „world class” ca să îţi poţi reprezenta ţara cu prestaţia ta oriunde în lume te-ai duce
  4. Laşi o moştenire pentru copiii tăi şi pentru ţara ta, care să îi ajute pe cei care trăiesc în ea să se bucure de viaţă mai mult ca urmare a faptului că ai trăit tu

În schimb:

Să apari la TV şi doar să dai din gură despre ţara ta nu e patriotism.

Să postezi pe Facebook lozinci despre dragostea de neam şi ţara, nu e patriotism.

Să discuţi în jurul halbelor de bere despre destinul naţional nu e patriotism (mai ales după a două halbă)

Patriotismul se trăieşte în primul rând, nu se vorbește în primul rând.

Când se vorbeşte prea mult el devine vedetism.

Este că diferenţa dintre curaj şi orgoliu.

Orgoliul te îndeamnă să escaladezi o creastă atunci când ai spectatori.

Curajul adevărat se manifestă atunci când escaladezi acelaşi pisc fără nici un spectator, pentru că ai ca ideal să ajungi în vârf.

***

Deci bunule român, curaj…

Trăieşte-ţi viaţa de familie în familie, nu pe internet!

Conectează-te cu sinele tău profund în linişte, nu pe stadion!

Învaţă-ţi lecţiile până la capăt şi după aceea vorbeşte despre ele!

Trăieşte ca un bun român, fă cinste poporului care te-a născut, sau taci din gură!

Acest ultim îndemn e spus cu seriozitate!

Nici măcar în glumă n-ar trebui să ne permitem să spunem bancuri de genul :

„Ce ţară frumoasă avem, păcat că e locuită!”

E ca şi când am spune: Ce ciorbă bună am mâncat ! Păcat că avea în ea un rahat…

Trăim în ţara pe care noi înşine o clădim în fiecare zi, cu atitudinea noastră, aşa că ar fi bine să fim mândri de ea, sau să tăcem până când avem ce să vorbim despre ea… şi între timp să facem câte ceva valoros.

 

Cam asta am avut de zis…

Şi repet, deşi e scris la persoana a doua singular, articolul nu e despre tine ci despre personajul generic care se lasă hipnotizat de epoca bigbrother…

M-am adresat totuşi direct şi poate virulent, pentru că uneori e important să mai tragem câte un semnal de alarmă…

Nu voi face însă un obicei din asta…

Scopul meu este să te inspir să creşti şi să te dezvolţi ca lider!

Ca lider al României!

La mulţi ani!

Inspiraţie !
andy szekely

PS 1

Comentariile politice de genul : „eşti pro-cutare partid” vor fi şterse imediat ce le văd.

Aşa cum am spus, nu susţin nici un partid şi nu mă interesează aceste partizanate.

Cine vrea să creadă altceva, să fie sănătos.

 
 

Scrie-ne aici părerea ta despre articol