fbpx

Nu eşti normal !

Presupun (sper) că şi ţie ţi s-a spus măcar o dată în trecut:

„Nu eşti normal !”

Mie mi s-a spus de mai multe ori…    :)

Ce mi se pare amuzant e că văd o mulţime de oameni hipnotizaţi de această interpretare. (Mai ales dacă tonul vocii pare că acuză…)

De fapt,  este imposibil să fii normal, din cel puţin două motive

1. Ceea ce mie mi se pare normal, ţie ţi se poate părea anormal.

E o chestiune de percepţie. La rigoare, nimeni nu e normal, pentru că suntem unici prin naştere.

2. Fiind o generalizare statistică, normalul este redefinit în fiecare minut în funcţie de populaţia la care ne raportăm.

În comunitatea fumătorilor, e normal să fumezi, iar în cea a nefumătorilor este anormal.

Este normal ca unele femei să poarte fuste scurte, dar e anormal ca altele să poarte chiar şi pantaloni (în anumite ţări arabe).

Este normal să îţi asumi riscuri dacă eşti antreprenor, dar este anormal să o faci dacă eşti dator vândut la bancă (îţi dictează banca ce riscuri e „normal” să îţi asumi).

Totuşi, ideea de a fi normal poate fi foarte utilă atunci când îţi economiseşte energie şi îţi conferă siguranţă

Dacă faci ceea ce „e normal” poţi prezice destul de uşor rezultatul şi în consecinţă ai control asupra lui. ( rezultatul va fi tot normal – adică mediocru).

Pentru unele activităţi această tactică este bună.

De exemplu, atunci când vrei să faci ceva în deplină siguranţă şi confort, pentru tine şi ceilalţi, cum ar fi mersul la cumpărături sau respectarea unor reguli de politeţe.

Pentru restul situaţiilor însă, ceea ce e normal poate fi şi plictisitor şi ineficient.

De exemplu, dacă ai o idee de afaceri sau un mod inovativ de a te prezenta în faţa lumii, cu siguranţă că nu vei fi perceput „normal”  (cel puţin în primă fază).

Nici un om remarcabil nu este „normal” tocmai pentru că este … „remarcabil”.  (ia exemple de leaderi din istorie, antreprenoriat  sau artă şi vezi cât de normali sunt aceşti leaderi )

În acele situaţii în care simţi că îţi poţi exprima unicitatea,  dacă cineva îţi spune că „nu eşti normal”, respiră profund, zâmbeşte larg şi aprobă încrezător:

„Aşa e, nu sunt normal !”

Nu e nevoie de mai multe cuvinte.

Starea ta de deplină încredere va fi suficientă ca să transforme un adversar al ideii într-un aliat.

Iar dacă nu îl transformă, caută-ţi alţi aliaţi.

Ideea ta şi timpul tău sunt prea preţioase ca să le laşi dărâmate din faşă.

Chiar dacă au bune intenţii, acele persoane pot distruge o idee genială sau un proiect măreţ cu atitudinea lor.

Şi asta nu mi se pare… normal…

Inspiraţie!
andy szekely

PS

Opusul lui normal nu este în mod necesar anormal. Opusul lui normal poate fi  „diferit”.

Uneori e tare bine să fii diferit. Dar nu întotdeauna.

Când ai dobândit măiestria de a alege în cunoştinţă de cauză între cele două situaţii viaţa devine mai simplă.

Gândeşte-te la asta !

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.