fbpx

Orfanul relațional

Publicat pe 25 august 2011
Timp de citire: 6 minute

Copiii cresc !

Asta e natura lor.

Pe la 16-18 ani tinerii vor să plece, sa demonstreze, să îşi facă un drum propriu în viață…

Adulții cresc…

Sau cel puțin așa ar fi de dorit…

După 2-3 ani de la formarea unei relații de cuplu (sau chiar mai devreme) apar nevoi de individuare … de căutare a propriului drum, de atingere a unor țeluri personale…

Părinții ”cresc”… de regulă până când dau iarăși în mintea copiilor… și le cer adulților (copiii lor biologici) să aibă grijă de ei nu atât în sens fizic cât psihologic…

Toate astea sunt în natura umană…

În fiecare an, la People Mastery Bootcamp (tabăra despre relații interpersonale), am privilegiul să cunosc zeci de cazuri de rupturi relaționale, care aduc cu ele multa durere.

Multe lecții de viață, dar și multe oportunități de creștere…

Ceea ce urmează să citești este esența concluziilor mele și câteva idei despre felul în care poți face față unei astfel de rupturi…

Dacă ești într-o relație stabilă cu cineva, indiferent că e membru al familiei, prieten, asociat sau partener de viață, vine un moment în care este mai bine să îl lași pe acel om să plece… fizic sau metaforic din relația voastră.

Unii se vor întoarce, alții se vor îndepărta și mai mult…

E un sentiment al pierderii pe care mulți l-ar putea considera dureros, dar este de fapt o durere a creșterii și paradoxal,… o durere a întăririi relației tale cu tine însuți…

Când îți lingi rănile rupturilor din relații, ocrotești de fapt relația ta cu tine însuți, iar vindecarea acelor răni din centrul pieptului devine un medalion permanent care atrage privirile admirative ale celor care îți vor fi viitori parteneri relaționali…

E adevărat…

Rupturile și despărțirile dor…

Ar fi, însă, de dorit, atunci când vine sorocul unei astfel de întâmplări, să te gândești la ea în feluri diferite…

Îți propun două:


1. Lasă moartea relației să fie nașterea individualității


2. Așteaptă-te să primești în viața ta pe cineva care te merită

Voi începe cu descrierea celei din urmă:

Orice final de relație, creează un vid… o nevoie de umplere a vieții unui om cu prezența altcuiva.

Deși nu pare, asta este o oportunitate uriașă, pentru că tu nu mai ești cel care intrase în relația precedentă… Ești un om mai bun (dacă ai învățat ce aveai de învățat) sau unul mai rigid (dacă te-ai încăpățânat să nu te schimbi).

Dacă ești mai bun, vei atrage către tine persoane mai bune, oameni capabili să îți întregească personalitatea.

Dacă te-ai rigidizat și te-ai baricadat în propria ta lume ideală, vei atrage în preajma ta mai ales oameni capabili să îți dea lecții de creștere…

Acești războinici relaționali au menirea să străpungă platoșa ta de protecție cu viteza și precizia unui glonț tras de la mică distanță de un lunetist …

Decât să fii țintă, e mai bine să fii gazdă pentru o viitoare relație frumoasă…

Dar asta presupune să îți asumi trecutul, nu să îl arunci la gunoi ca pe un album cu pozele foștilor chiriași, uitat în podul casei…

 

Pune-ți o întrebare foarte simplă: Care este cel mai bun lucru pe care l-am învățat din relația care tocmai s-a încheiat ?

Răspunde fără grabă !

Răspunsul îți va fi de folos în relația cu următoarea persoană pe care o atragi către tine…

De fapt, o atragi din momentul în care dai acest răspuns…

E ca și când i-ai spune unui Aladin relațional din lampa fermecată:

Fă-mi rost de cineva care poate să beneficieze de lecția pe care tocmai am învățat-o…

Altfel… e ca și când i-ai spune lui Aladin:

Mai vreau o relație cu cineva care să mă rănească în același fel…

Cu excepția masochiștilor, presupun că alegerea evidentă este cea dintâi… 🙂

 

Și acum, câteva cuvinte despre cealaltă abordare a despărțirilor:

Lasă moartea relației să fie nașterea individualității !!

Majoritatea oamenilor fără educație relațională se năpustesc în relații noi ca pisica înfometată asupra șoricelului gata prins în capcana cu cașcaval…

Asta e o prostie, din cel puțin două motive:

În primul rând, nu își dau timp să vindece rănile trecutului și să poarte cu împăcare acel medalion de care vorbeam la începutul articolului.

Întrebare: Ce se întâmplă dacă stai singur câteva luni ?

Răspuns: Nimic !… Cel mai probabil, nimic rău !

Mai concret, ai ocazia să te reîmprietenești cu tine și să accepți realitatea așa cum este, pentru ca apoi să o iei de la capăt cu forțe proaspete…

În al doilea rând, prin atitudinea afișată, un orfan relațional caută pe cineva care să îi aline suferința, nu pe un egal care să îl însoțească pe drumul vieții…

Decât să te arunci imediat în brațele primului om care pare să te înțeleagă, este mai bine să cauți alinare la prietenii care ți-au rămas (cei care te înțeleg !).

După o perioadă de … doliu … soarele va răsări din nou pe strada ta și vei avea posibilitatea să îți întâlnești jumătatea… sau partenerul…sau prietenul pe care îl cauți…

Ai încredere…

Oricât de înnorat ar fi cerul, soarele strălucește la fel de tare în spatele plafonului de nori… iar norii nu sunt de piatră!

Inspiraţie !
andy szekely
 

Ţi-a fost de folos? Dă-l mai departe :D




 

Scrie-ne aici părerea ta despre articol