fbpx

Perceptia publica este ca IT-istii sunt rigizi, insa nu este adevarat. Nu prea comunica emotie, insa munca lor este printre cele mai creative

Publicat pe 17 martie 2014
Timp de citire: 11 minute

Deşi percepţia generală este că programatorii sunt rigizi şi gândesc „în cutie”, adevărul este că ei sunt printre cei mai creativi oameni.

Dezavantajul lor este că nu comunică emoţie, a spus într-un interviu pentru HotNews, Andy Szekely, unul dintre cei mai cunoscuţi traineri români de dezvoltare personală.

Care sunt diferenţele de mentalitate dintre români şi alte popoare, cât de diferit este privit falimentul în afaceri şi ce greşesc companiile prezente pe Facebook puteţi citi în articol.

Rep: Cum e atitudinea românului faţă de muncă, suntem într-adevăr delăsători şi e chiar mare diferenţă faţă de occidentali? Întreb şi fiindcă îi glorificăm pe nemţi, treaba nemţească este la noi sfântă..

Andy Szekely:


Îmi place să mă refer la aspectul psihologic: ce determină comportamentul uman şi nu la cel cultural, fiindcă aspectul cultural e plin de prejudecăţi şi e o generalizare.

E greşit a spune că toţi românii sunt într-un fel şi toţi nemţii sunt în alt fel, fiindcă am exclude persoane atipice valoroase.

Se poată însă vorbi de fibră psihologică a unui popor şi, dacă e să vorbim despre români versus nemţi, există diferenţe ce au bază ştiinţifică, nu-s doar păreri ale unor specialişti.

De exemplu, poporul român are ca şi caracteristică proverbială creativitatea, inventivitatea, asta însemnând că ne place să explorăm diverse modalităţi de a face un lucru.

Dar, spre deosebire de neamţ, românul se apucă de multe lucruri
şi nu are consecvenţă să le şi ducă la bun sfârşit. Neamţul este însă consecvent şi mai are o calitate: urmează o procedură
de la un capăt la altul, fără să o schimbe pe parcurs numai fiindcă aşa i se pare lui că e bine şi i-a venit o nouă idee.

E un principiu: nu schimbi caii în timpul cursei.

Dar ştiţi cum e la noi, mai schimbăm, mai legăm cu sârmă dacă nu merge…

Dar nu doar cu nemţii ne putem compara, ci putem să ne raportăm la cultura americană unde există o preferinţă pentru risc.

Acolo, dacă ai dat faliment cu o companie şi te duci să iei un credit, vei fi privit cu mult mai mare îngăduinţă, primul faliment este văzut că o experienţă validă..

Rep: Eşecul este deci văzut ca experienţa, în timp ce la noi eşti privit ca un ratat…

Andy Szekely:

Da, eşti privit foarte rău, eşti ca vai de capul tău după un faliment.

Însă la fel e şi în Germania, trebuie să spunem asta. 

În Germania ţi se spune că dacă ai eşuat, trebuia să te pregăteşti mai mult. În România se spune: ai eşuat pentru că eşti prost.

..Şi aici spun prost nu în sensul de incapabil, ci de neorientat.

Rep: Dar cum e în China, Japonia, care ar fi diferenţele faţă de aceste ţări îndepărtate?

Andy Szekely:

Culturile asiatice şi cele est-europene au între ele multe asemănări, iar una ar fi că sunt culturi colectiviste şi constituie teren fertil pentru socialism.

America de Nord şi Europa de Vest sunt individualiste, iar asta naşte un model de succes numit „self made millionaire”, asta însemnând  că „eu îmi determin singur succesul”.

Cu acest model nu vei avea succes în România în Europa de Est sau în Asia pentru că modelul vestic nu se potriveşte cu mentalitatea gregară, de turmă.

Aici la noi gândirea e ceva de genul: noi împreună facem ceva şi într-un fel îl ducem la capăt fiindcă muncim toţi pentru unul şi unul pentru toţi.

Rep: Asta e explicaţia şi pentru numărul mare de start-up-uri pornite într-un garaj în SUA…

Andy Szekely:

Da, şi e vorba de preferinţă motivaţională şi de lucruri pe care le putem schimba, poţi modifica o serie de convingeri în sistemul de valori, astfel încât succesul poate fi mai aproape de tine.

Rep: Bun, dar cât de mult poate fi schimbat prin cărţi sau cursuri un om timid, modest?

E clar că nu pot fi toţi lideri şi nici schimbări minune nu se pot face la un om…

Andy Szekely:

Întrebarea e foarte bună şi v-aş răspunde cu un banc care circulă în lumea noastră: „De câţi psihologi e nevoie ca să schimbi un bec?

Poate să fie unul, pot fi doi sau cinci, însă becul trebuie şi el să vrea să fie schimbat…”

Dacă nu vrea, un batalion de psihologi nu pot face nimic.

Aşa e şi cu formarea liderilor, iar eu cred că sunt trei criterii fundamentale pentru formarea conducătorilor: unul este mai mereu trecut cu vederea, iar celelalte două sunt puse în conflict. 

Conflictul ţine de întrebarea: liderii se nasc sau se formează?

Iar al treilea criteriu ţine de context.

Pentru context, un exemplu – metaforă ar fi dacă, să spunem, cineva s-a născut într-o mină în subteran unde e iubit şi foarte respectat.

Dacă acel om nu ştie că există lumea de deasupra, nu va putea niciodată să devină lider în această lume.

Cele trei elemente de bază necesare dezvoltării unui lider sunt talentele native, în ce măsură aceste talente au fost îngrijite de cei care te-au educat şi al treilea este contextul.

Pot să fie mulţi oameni cu stofă de lider în ţări bananiere cu dictaturi militare, dar nu vor ajunge lideri pentru că nu le permite contextul.

Aceşti trei factori ce duc la formarea liderilor sunt aşezaţi pe principiul vaselor comunicante şi, spre exemplu, dacă ai foarte foarte mult talent, poţi să ai mai puţin context şi mai puţină educaţie.

Rep: Chiar şi în ţările cu tradiţie liderii sunt foarte puţini. Dacă aveţi de exemplu 300 de oameni la curs, e clar că doar doi-trei vor deveni mari…

Andy Szekely:

De-asta spuneam mai devreme că „becul trebuie să vrea”.

Există mulţi oameni foarte buni cu profesii liberale, însă ei nu îşi doresc să devină lideri şi să conducă oameni, ci vor să-şi facă meseria cât se poate de bine şi atât.

Într-un sens ei sunt un fel de lideri.

Sunt formatori de opinie, sunt lideri-experti prin ceea ce fac, însă nu vor să-şi asume propriu-zis leadershipul.

Rep: Poate nu vor să aibă atâtea pe cap. nu vor să fie răspunzători de greşelile altora şi să se enerveze?

Andy Szekely:

Exact. E o alegere personală a fiecăruia şi e acceptabil pentru că avem nevoie şi de astfel de oameni

Rep: Aţi consiliat şi companii şi oameni din IT, domeniu „forţe” în România, cu oameni extrem de bine pregătiţi.

Ce părţi negative aţi observat la IT-istii români? Se fac şi bancuri cu IT-istii, se spune că sunt rigizi…

Andy Szekely:

Cred că IT-istii au un profil psihologic tipic indiferent de ţara unde trăiesc, dar cred că există două aspecte importante ale minţii de IT-ist: unul e foarte greu de bănuit, iar altul e foarte vizibil.

Cel vizibil este că ei nu au o dorinţă sau o capacitate de a fi comunicatori empatici, adică nivelul de emoţionalitate pe care-l pun în conversaţii este mai scăzut decât la alţi oameni.

Rep: Adică sunt mai distanţi şi au limbaj de lemn?

Andy Szekely:

N-aş folosi chiar termenii aceştia, ei ar putea fi valabili şi pentru ingineri.

Aş rămâne cu termenii mei tehnici şi aş spune că pun prea puţină emoţie în comunicare, dar pun fapte, cifre şi date.

Emoţia este cea care dă energie şi senzaţie comunicării.

Tocmai de asta, această breaslă, aceşti oameni, sunt ceva mai singuratici din punct de vedere social decât oamenii din profesiile care presupun comunicare.

Ar mai fi o trăsătură mai puţin evidentă: şi anume IT-istii sunt printre cei mai creativi oameni.

Contrar percepţiei publice, IT-istii sunt oameni creativi, în zona lor de activitate munca lor ţine foarte mult de creaţie.

Noi beneficiem de produsul finit al muncii unui IT-ist, dar acesta este un algoritm de paşi din care pleci din punctul A şi ajungi în punctul Z, însă e o cale foarte lungă între aceste puncte.

Când el stă la birou sau acasă (ca freelancer), acţionează aproape ca un hacker, inventează proceduri
despre cum să „păcălească” sistemul, cum să schimbe, cum să inoveze, iar asta este o activitate profund creativă.

Şi totuşi, percepţia publică este că IT-isti sunt rigizi şi gândesc numai „în cutie”, dar este fals.

Ei nu comunică emoţie, însă fac parte dintr-una dintre cele mai creative meserii.

Aici mai refer la programatori şi despre aceştia pot spune că sunt „hibrizi” interesanţi: creativi lipsiţi de emoţie
.

Rep: De obicei marilor companii li se reproşează că nu ştiu să comunice, mai ales când sunt puse în faţa unei situaţii de criză. Prea multe companii folosesc fraze seci, limbaj de lemn.. Ce se poate face pentru o schimbare în bine?

Andy Szekely:

Ar trebui să înveţe vânzări. (…)

Oamenii care lucrează în comunicare publică nu au neapărat background de vânzători sau de persoane care au reuşit în diverse contexte să convingă alte persoane să facă ceva sau să cumpere ceva.

Nu, de multe ori sunt persoane care au lucrat în publicitate, în marketing, sunt obsinuiti să facă fluturaşi, advertoriale etc.

Comunicarea faţă în faţă în care tu convingi pe cineva să facă ceva are nişte subtilităţi care te fac să fii foarte atent ce comunici după aceea, pentru că înveţi pe pielea ta ce funcţionează şi ce nu. 

Rep: În condiţiile în care în ziua de azi mii de companii sunt prezente pe Facebook şi comunică acolo, având un număr uriaş de Like-uri, ce consideraţi că greşesc companiile în comunicarea pe Facebook, în postările lor.

Andy Szekely:

Ar fi cred două lucruri. Primul este că uneori se comunică mesaje care se bat cap în cap cu viziunea
şi valorile companiei.

De exemplu, dacă eşti o companie care militează pentru sănătate, nu pui nici în glumă mesaje sau fotografii cu oameni care fumează.

Al doilea lucru e legat de faptul că Facebook e un loc în care oamenii se întâlnesc să socializeze, nu să cumpere.

Ei bine, dacă am o campanie sau vreau să promovez bunuri şi servicii, eu trebuie să-i aduc pe oamenii de pe Facebook într-un alt loc în care să le vând ceva.

Mi se pare o greşeală să vinzi direct pe Facebook, trebuie să-ţi faci prieteni acolo şi să-i aduci la o altă pagină unde să le arăţi ce ai de oferit.

E o mare greşeală să transformi Facebook într-un canal de vânzări. Lumea intră acolo ca să socializeze, să se simtă bine.

Despre Andy Szekely

Andy Szekely s-a născut în 1974, a absolvit în 1997  Universitatea A I Cuza din Iaşi şi de 15 ani lucrează în antreprenoriat şi este cunoscut pentru cursurile de dezvoltare personală pe care le organizează. A publicat cinci cărţi şi, ca speaker şi trainer, a lucrat cu 50 de companii în România şi alte patru ţări europene.

Ca antreprenor a fondat două companii (o editură şi o firmă de training și consultanţă) şi a iniţiat o fundaţie pentru educaţia viitorilor lideri. Cel mai cunoscut proiect al său este Bootcamp
– o tabără de training intensiv pentru dezvoltarea personală şi profesională a adulţilor cu spirit antreprenorial.

Autor interviu: Vlad Barza – HotNews

 

 

 

 

Ţi-a fost de folos? Dă-l mai departe :D

 

Scrie-ne aici părerea ta despre articol