Povestea palariilor – un experiment social accidental

– Ce am învăţat din 8 zile de postări consecutive cu pălării diferite pe cap –

La începutul vacanţei din această vară, în prima zi, am luat pălăria soţiei mele şi mi-am făcut poze cu ea pe cap. Apoi, într-un moment de „fun”, am postat-o pe Facebook. După postare, am fost surprins să constat că sunt zeci de comentarii, aşa că mi-a încolţit o idee:

Oare dacă postez şi alte astfel de poze oamenii vor comenta la fel de mult?

În acest mini-articol îţi povestesc şi ţie despre acest experiment (cum s-a văzut de la mine) şi care sunt cele mai importante lecţii pe care le-am extras de aici. Din orice se poate învăţa, dacă ai mintea deschisă…

Contextul:

De când postez pe Facebook, este pentru prima dată când am atât de mare expunere repetată… pe faţa mea… De obicei postam lucruri care mi se păreau interesante descoperite pe net.

Pe de altă parte, m-am gândit că dată fiind atmosfera estivală merge un astfel de experiment, mai ales că postam pe pagina personală, nu pe cea de fani, unde apar în proporţie de 95% materiale educaţionale.

Primele observaţii în urma acestui experiment sunt cele clasice (de aşteptat):

Cei care mă cunosc de pe la cursuri au făcut glume, jocuri de cuvinte, au spus bancuri, mi-au trimis link-uri cu alte personaje celebre cu pălării şi au făcut scenarii…

  • Lansezi un nou trend?
  • Testezi un nou concept?
  • Te muţi în altă ţară?

Ce am constatat însă până la finalul experimentului, m-a surprins în cel puţin 3 feluri:

Lecţia 1:

Oamenii se simt surprinşi dacă nu stai în… pălăria ta… şi reacţionează…

Pe Facebook, oamenii te urmează din motive foarte diferite, dar fiecare rămâne loial propriului motiv. Unii te urmează pentru că vor să înveţe ceva de la tine. Alţii pentru că le plac lucrurile pe care le postezi… Alţii pentru că vor să se amuze şi reacţionează când postezi glume sau imagini funny… etc.

Oricare ar fi motivele, ei îşi construiesc o imagine despre tine, iar atunci când deviezi de la ea, reacţionează emoţional (mai multe despre asta la lecţia nr. 3).

Îmi aduc aminte, de exemplu, că în primii 14-15 ani ai carierei mele de trainer şi speaker (sunt în al 21-lea an acum) oamenii mă considerau încă mr. NLP, pentru că organizasem primele conferinţe de Programare Neuro-Lingvistică din România şi scrisesem prima carte pe acest subiect.

Preocupările mele se mutaseră însă de mult înspre ideea de a construi o şcoală de dezvoltare personală şi leadership completă… care astăzi se numeşte Bootcamp University.

Totuşi percepţia publică rămăsese în urmă…

Ceva similar se întâmplă şi cu percepţia în Facebook… Domnu’ Andy, trainer de dezvoltare personală, nu postează pe Facebook poze amuzante cu pălării diferite şi mai ales colorate strident…

Iată câteva exemple de reacţii, din comentarii:

Wow ce tare, ţi-ai ieşit din postura de trainer…

Vă schimbă total imaginea creată de trainer… doar sunteţi în vacanţă…

Mi se pare amuzantă fotografia, având în vedere că vă cunosc în altă ipostază, aceea de trainer de dezvoltare personală!

Reacţia mea iniţială la aceste comentarii a fost păi da…trainerii e şi ei oameni”…  🙂

Mi-am dat seama însă, că pentru cei ce au scris asta, realitatea nu este neapărat aceasta. Unii dintre noi avem nevoie să ne creăm o imagine „cu tuşe groase” despre cum este sau cine este un anumit om.

Eu însumi am trecut prin asta în primii 4-5 ani de dezvoltare personală, în diverse contexte.

Iniţial îi consideram pe traineri ”super-speciali”. Apoi i-am considerat pe antreprenori ”supra-oameni”… Apoi pe unii ”ultra-sportivi” şi tot aşa…

Lecţia care cred eu că merită extrasă de aici e următoarea:

Când te afli la început într-un domeniu nou s-ar putea să îi priveşti pe cei avansaţi în domeniul respectiv ca pe nişte eroi / guru / etc.

Asta nu e nefiresc la început (nu e nici obligatoriu). Important însă este să fii conştient de acest „pattern”, mai ales dacă vrei să evoluezi tu însuţi în domeniul respectiv.

Vine o vreme când e mai important să crezi în tine decât în ceilalţi.

Acelaşi lucru se aplică şi în relaţiile dintre copii şi părinţi și în cele dintre manageri și angajați. (Am scris pe larg despre asta în cărţile mele, în special în Formula Măiestriei și Decizii Radicale).

Lecţia 2:

Amicii tăi se bucură când ieşi din tipare, pentru că ştiu că nu ai devenit brusc altcineva

Cum remarcam şi în lecţia 1, prietenii care te cunosc mai în profunzime, reacţionează altfel decât cei care te cunosc superficial.

Ei vor avea tendinţa să LEGE de imaginea lor deja formată despre tine, noua ta abordare…

Aceştia sunt oamenii care au avut ocazia să guste din felul tău de a fi şi ca om, nu doar ca profesionist.

Bănuiala mea este că acest lucru se întâmplă atunci când respectivele persoane au petrecut suficient timp cu tine, astfel încât să te poată cunoaşte şi altfel decât într-o singură postură…

De exemplu, dintre cei care au comentat pe Facebook, unii sunt bootcamperi (au petrecut 8 zile cu mine la munte), alţii o cunosc pe soţia mea sau au văzut-o prin pauze la cursuri pe fiica mea, unii au fost la 7-8 evenimente de o zi (Conferinţele 6C) şi au avut ocazia să vadă cum lucrează şi echipa mea pe partea de organizare etc.

Aşa apar comentarii de genul:

Andy, ai avut atâtea comentarii la aceste postări încât poţi introduce elementul-surpriză de „parada pălăriilor”, în loc de ice-break la următorul curs…
 
Parada pălăriilor? Sau verifici un concept nou?
 
Lansezi noul trend?
 
Spuneai într-un interviu că eşti mai multe sub aceeaşi pălărie (trainer, speaker şi antreprenor); acum ne arăţi reversul: eşti acelaşi sub mai multe pălării. Un concediu aşa cum îţi doreşti!

Lecţia care cred eu că merită extrasă de aici e următoarea:

Ţine-ţi aproape prietenii de pe Facebook şi din viaţa reală, ieşind din tipare din când în când. Surprizele sunt importante. Când oamenii te cunosc într-un singur fel, devii cam… predictibil şi plictisitor…

O definiţie de lucru pentru prieteni… inclusiv cei de pe Facebook… ar putea fi: cei care te cunosc în mai mult de o ipostază…

De ce?

Pentru că astfel le dai ocazia să „verifice” dacă le poate plăcea de tine în mai multe feluri de a fi… pentru că în mod garantat ai mai multe feluri de a fi. 🙂

Varianta alternativă (să te cunoască într-un singur fel), nu e de dorit pentru că nu faci decât să declanşezi efectul de Halou.

Edward Thorndike a dat numele acestui efect într-un articol din 1920 şi de atunci, după părerea mea a devenit din ce în ce mai valabil şi este augmentat de social media.

Practic, acest efect este o prejudecată cognitivă care spune că vei generaliza trăsăturile unei persoane pornind de la observarea ei într-un singur context. Un exemplu bun este ceea ce se întâmplă când priveşti o poză şi remarci în ea o persoană extraordinar de bine îmbrăcată. Dacă eşti atent, s-ar putea să te surprinzi că îţi imaginezi că respectiva persoană e inteligentă, ordonată şi poate chiar prosperă…

În realitate, s-ar putea să fie un om oarecare care a închiriat un costum pentru poză… și care n-are nici una dintre caracteristicile imaginate de tine (sau le are în mică măsură).

În aceeaşi idee, dacă o persoană te percepe ca fiind deştept, serios, exact şi dedicat excelenţei în mediul profesional, s-ar putea să presupună că eşti la fel în familie, în relaţiile sociale şi chiar în relaţiile sociale mai superficiale… adică pe Facebook…

Chiar dacă asta poate fi bine pentru brandul tău profesional, pentru prieteni ar fi bine să ai mai multe faţete ale personalităţii pe care să le poţi arăta…

Altfel va trebui să salvezi aparenţele în fiecare circumstanţă, ceea ce nu e prea sănătos din punct de vedere psihologic…

… şi asta ne aduce la ultima lecţie…

Lecţia 3:

Unii vor să rămâi neapărat „în pălăria lor”, pentru că altfel îi faci să „muncească” în plus…

La un moment dat, pe parcursul experimentului am postat o… mirare despre Google. Scrisesem în Google întrebarea: „care e diferenţa dintre o lagună şi un golf”, iar răspunsul a fost… pe pagini întregi… doar comparatoare de automobile… VW Golf, Renault Laguna… etc.

Când am menţionat asta pe Facebook m-am trezit cu următorul comentariu:

Permite-mi să-ţi dau unfollow… cred că ai cam deraiat de la traseu… pălării, bălării,… sorry

M-am bucurat să primesc şi un astfel de mesaj, pentru că numai cele pozitive sugerează că toată lumea e de acord cu mine, ceea ce e imposibil.

I-am dat personajului respectiv unfriend, ca să fac loc pentru „new friends”.

Pe pagina personală am atins de mult pragul de 5.000 de „prieteni” şi am peste 1.000 de cereri de prietenie, chiar dacă îi direcţionez, pe toţi cei care vin către contul personal, spre pagina de fani: AndySzekelyPage.

Lecţia care cred eu că merită extrasă de aici e următoarea:

Dacă „prietenii” de pe Facebook îţi dau unfriend, îţi fac un bine… pentru că lasă loc prietenilor care ar trebui să fie cu tine.

Explicaţia pentru această lecţie este surprinsă într-o zicere din lumea noastră, a speakerilor:

Some people come into your life for a reason, others for a season and others for a lifetime.

În traducere aproximativă, mie îmi place să spun că unii oameni sunt meniţi să fie cu tine pentru că aveţi interese comune o perioadă. Alţii sunt cu tine pentru că împărtăşiţi crezuri sau valori comune, o perioadă mai lungă de timp. În sfârşit, unii care sunt chemaţi… şi care îţi merită prietenia, sunt cei care rămân cu tine o viaţă întreagă.

Pe Facebook poţi forma relații din prima categorie și uneori din a doua, dar nu şi din a treia. Pentru a treia ai nevoie de mult mai mult (de regulă, de experienţe comune intens-emoţionale… acesta e şi motivul pentru care nu voi renunţa să fac evenimente live super-intense).

La modul ideal, ar trebui ca printre „prietenii” tăi de pe Facebook, să ai cât mai mulţi din categoria a doua… iar asta presupune să mai „concediezi” din când în când pe cei care poartă doar pălăria interesului…

Când cineva îţi spune că ai „deviat de la traseu”, se referă de fapt la traseul lui de aşteptări despre cum ar trebui tu să fii. Dacă eşti altfel decât acea aşteptare, practic ieşi din sertăraşul (pălăria) în care te-a pus şi asta îl încurcă… Practic, îl pui pe om la treabă… nu mai ştie în ce pălărie să te aşeze… iar asta ar presupune să te cunoască mai bine… şi să consume energie cu tine… ceea ce probabil persoana n-are de dat…   🙂

Chiar dacă pare că pierd mult timp cu această situaţie, te invit să te gândeşti la viaţa reală în afara Facebook-ului… Nu e oare mai sănătos să dai ”unfriend” oamenilor care intră în viaţa ta numai pentru interese, ca să laşi loc celor care sunt dispuşi să împărtăşească cu tine valori?

Pentru mine, valoarea numită fun / bucurie de viaţă a devenit importantă în ultimii ani, aşa că voi deraia de la traseu în privinţa asta destul de des… poate chiar până când traseul se reconfigurează… 😉

… şi asta chiar dacă unii vor să mă ţină în pălăriuţa lor micuţă şi drăguţă…

Concluzie:

Cele aproape 200 de comentarii din acest experiment de o săptămână şi ceva m-au convins că prietenii din Facebook / şi tu aveţi nevoie de:

  • Prezenţă variată…
  • Autenticitate apărată…
  • Lecţie învăţată…

Prezenţa variată se referă la faptul că prietenii tăi au nevoie să te simtă şi să te perceapă în ipostaze variate (nu neapărat deşucheate), pentru că asta menţine bucuria şi nivelul de interes şi duce la acel cuvânt atât de râvnit pe Facebook… engagement.

Autenticitatea apărată se referă la faptul că e important să postezi pe Facebook ceea ce te reprezintă, nu doar ceea ce se aşteaptă. Asta e valabil în special pentru pagina personală. Dacă ai o pagină de fani, acolo e un pic altceva. Acolo ai nevoie să fii consecvent imaginii brandului… Asta nu ar trebui însă să fie atât de depărtată de cine eşti tu, încât să intre în conflict cu ceea ce postezi pe „zidul personal”…

Lecţia învăţată se referă la faptul că poţi extrage concluzii şi învăţături din aproape orice… chiar şi dintr-un mini-experiment social în care pui pe Facebook poze cu pălării…

… iar pentru cine se aşteaptă că voi lansa un nou trend sau că intenţionez să mă transform în hatman… (nu hitman)… staţi liniştiţi…

Rămân consecvent dorinţei de a servi oamenii cu care împărtăşesc aceleaşi valori…

Inspiraţie !
andy szekely
Salvează articolul sau trimite-l unui prieten:
 
 
Ce părere ai despre ceea ce ai citit?