fbpx

Adevărata problemă a României

Publicat pe 15 august 2018
Timp de citire: 15 minute

Problema societății românești nu este ce se spune în show-urile de la televizor sau încordarea mușchilor jandarmilor și nici măcar caftul regretabil care are loc în piața publică.

Este lipsa de încredere crasă a românilor în frații lor!

Am un prieten în Canada care și-a construit de la zero o afacere în domeniul construcțiilor. Acum e milionar.

L-am întrebat cum și-a construit o echipă atât de bună? Mi-a spus că secretul lui e că nu are nici un român în echipă…

M-am întristat când am auzit asta din gura lui, acum vreo 10 ani…

”Cu românii te poți distra, dar nu poți munci”… a continuat el…

Din nou, am simțit un gust amar… și o ușoară confuzie, care însă peste ani s-a risipit…

Tu îl poți contrazice pe prietenul meu dacă vrei…

Eu însă n-am destule argumente…în plus, îl cunosc suficient de bine și știu că e și matur și a și încercat să facă echipă cu români…

Așa se face că, m-am uitat mai îndeaproape la fenomenul acesta al neîncrederii în frați!

De unde vine?

Cum se instalează?

Cum se manifestă?

Ce e de făcut…?

Voi răspunde în continuare pe scurt, la aceste întrebări. Pe lung, durează 25 de ani să răspunzi…. (sunt dispus să fac și asta)

1. De unde vine lipsa de încredere la români?

Din multe surse, dar părerea mea este că vine din trecutul istoric și că a fost pecetluită în perioada comunistă de blestemul serviciilor de securitate care au instalat subtil teroarea psihologică în fiecare familie.

Fără să intrăm prea adânc în detalii, de la domniile fanariote încoace (și poate chiar mai de mult), vânzarea de neam și țară a căpătat precedent și a devenit fenomen social înainte de 1990.

Totuși, condițiile istorice nu pot fi singure făcute responsabile. Imaturitatea nației noastre își spune și ea cuvântul. Iar un popor imatur (a se citi pueril) este format din oameni imaturi.

Nu vreau să îi calific drept lichele, bandiți, hoți sau pur si simplu nesimțiți. Las pe alții să arunce cu astfel de noțiuni și să le și susțină.

Pe de altă parte nu spun nici că nu există români maturi. Spun insa ca acestia sunt foarte putini, statistic vorbind, raportat la intreaga populație.

Părerea mea este că aparența de om ”în vârstă” a oricărui demnitar sau decident n-are nici o legătură cu maturitatea sa psiho-emoțională…

Pur și simplu, marea masă a românilor este formată din adolescenți cu părul eventual grizonat și poate cu varice, care au impresia ca vârsta înseamnă maturitate.

Nu înseamnă!

Maturitatea este situația unei persoane care poate lua decizii pornind de la mai multe considerente decât interesul imediat.

Aici intră: valorile personale, valorile comunitare, oportunitatea, miza, logica, intuiția și gândirea sistemică.

De unde vine deci lipsa de încredere?

Din imaturitate!

La fel cum un copil la groapa cu nisip profită de faptul că are mai multe kile sau ca e mai înalt si îi trage un dupac altuia ca să îi ia ”tlactolașul galben”… politicienii și decidenții Romaniei își trag șuturi în cap ca să ia cu japca avutul muncit…

Cum se instalează lipsa de încredere la Români?

Fără pretenția de a fi super-specialist în domeniu, pot spune cu convingere că lipsa de încredere se instalează prin doua metode sigure: dezbinare și frică !

Dezbinarea se poate realiza ușor atunci când ai de-a face cu oameni imaturi (vezi punctul precedent).

Pur și simplu, faci propagandă. Te asiguri că mesajele tale manipulative ajung la acoliți și la nehotărâți într-o proporție mai mare decât poate face ”concurența” ta.

Frica se poate instala mai ales la cele două categorii de populație descrise mai sus extrem de ușor. Doar VORBEȘTI despre frică…

Poți chiar să spui ”Nu mi-e frică” și hop… ai introdus în conștiința colectivă ideea de frică.E atât de simplu… încât poate scăpa observației…

Imediat, oamenii fricoși văd un licăr de speranță… în cel care spune ”nu mi-e frică”.

Atenție…el nu a spus ”am curaj” ci a afirmat că nu îi este frică și că, în consecință, va distruge orice oponent care ar îndrăzni să îi genereze orice undă de frică…

De la frică se trece brusc la ură și opresiune…. la agresivitate și justificarea violenței…

2. Cum se manifestă lipsa de încredere la români ? … și ce efecte are în societate…

Încrederea este și va fi apanajul siguranței. Pentru oamenii fricosi sau nehotarati, încrederea între semeni se poate instala măcar pe termen scurt atunci când există un dușman comun.

Acesta e motivul suprem.  Să se unească, să conlucreze, chiar dacă nu se plac…

Pe această logică, frica poate fi elementul comun care îi unește, iar dușmanul comun este elementul care justifică ura și furia.

Pentru claritate, să luăm trei arii de manifestare ale (ne)încrederii:

Încrederea la nivel familial

George vrea să se facă antreprenor, așa că se duce la oamenii în care are încredere să ceară sfat. De la cine cere sfat George ? 

Păi în primul rând de la membrii familiei… că în ei are încredere…

Primul lucru pe care frații săi (eventual angajați pe la stat) i-l spun, este acela că probabil n-o să meargă, că antreprenorii pe care ei îi cunosc își vând sufletul ca să facă bani, dar că ei… îl susțin….

Apoi, când se apucă să frecventeze ”diverse cercuri de cunoscuți” și le spune despre ideea sa de business, aceiași membri ai familiei îl atenționează că dacă spune respectiva idee se va găsi cineva care să îi ”fure ideea”…

Îți sună cunoscut sau măcar plauzibil acest scenariu ?

L-am auzit de atâte ori încât pot umple pagini întregi cu lista celor ce gândesc așa…

Rezultatul?

Cel mai probabil respectivul tânăr entuziast renunță la idee pentru că nu vrea să piardă aprobarea anturajului…

Numărul mic de afaceri noi care apar anual în România prin comparație cu alte țări susține această premisă.

Mi se pare cel puțin ciudat faptul că încrederea se termină când ieșim pe ușa casei…

Credem în sfaturile (chiar dacă total neavizate) celor din familie și refuzăm să ascultăm sfaturi competente de la cei care se pricep, … pentru că … ”dacă ne fură ideea…”

Ei bine, în alte țări această frică există într-o proporție mult mai mică iar consecința este evidentă: cooperarea este mult mai mare.

            Încrederea între colegi

Patrick Lencioni, unul dintre cei mai buni consultanți de business din lume, spune că o echipă nu funcționează în principal din două motive: lipsa de încredere și frica de conflict.

Asta blochează creativitatea, eficiența și capacitatea de rezolvare de probleme în orice echipă.

În România cele două disfuncții principale în echipe se văd peste tot de la multinaționale până la startup-uri și parteneriate punctuale.

Mi-aduc aminte că la un moment dat am trimis un e-mail de 3 rânduri unui trainer american și l-am întrebat dacă e dispus la o colaborare.

Americanul avea deja un reprezentant în România, dar nu exista nici o exclusivitate între ei.

Imediat am primit un șir de e-mail-uri cu amenințări și invective de la colegul de breaslă român.  El a presupus că vreau să ”îi înfing un cuțit în spate”(acesta e un citat).

Chiar dacă m-am retras imediat din orice colaborare cu americanul și i-am scris că renunț, românul nostru a continuat să mă denigreze în diverse cercuri de cunoscuți, în absența mea…

De ce ?

Din același motiv: lipsa de încredere. Presupunerea că am vrut să îl păcălesc era mai importantă pentru el decât gestul meu de a mă retrage…

Studiile arată că așteptarea ca alții să nu fie de încredere creează o profeție care se auto-împlinește.

Presupui că respectivele persoane se vor comporta prost, apoi observi ”dovezile” că este așa și creezi o spirală descendentă.

Astfel, nu e de mirare că echipele care au un singur ”măr stricat” au un deficit de performanță de 30 – 40 la sută.

Ajungem în situația în care toată echipa suferă, pentru că se instalează o cultură  unde nu există nici o valoare creată de oamenii care contribuie la binele comun.

            Încrederea la nivel social

Cum ar răspunde astăzi românii la un sondaj în care se evaluează afirmația: ”Majoritatea oamenilor sunt de încredere” ?

Cel mai probabil, nu mai bine decât în 2014…

În 2014 (până atunci am găsit datele actualizate), România era țara europeană cu cel mai scăzut nivel de răspunsuri pozitive la această întrebare…conform World Values Survey:

Practic, din 100 de români, numai vreo 5 cred că pot avea încredere în majoritatea semenilor lor. Restul de 95 cred că semenii lor NU sunt demni de încredere…

Asta înseamnă că pe un stadion cu 20.000 de oameni, numai 1.000 sunt predispuși să acorde încredere celorlalți.

Restul de 19.000 preferă abordarea ”sunt înconjurat de oameni care încearcă să mă fure sau să <<îmi înfingă un cuțit în spate>>”

E posibil să spui că afirmația de mai sus e cam dură… că de fapt statisticile nu se interpretează chiar așa… însă acesta e un articol de opinie, iar opinia mea se zugrăvește cu tușe groase, pe baza statisticilor ca cele din acest articol…

Neîncrederea generează lipsa colaborării. Când oamenii nu au încredere unii în alții nu împărtășesc idei și în consecință și creativitatea are de suferit.

Poate că nu este de mirare faptul că cele două țări cu cel mai mic nivel de încredere sunt și cele cu cea mai redusă creativitate.

E vorba de România și Bulgaria, asa cum reiese din statistica anului 2017:

Dar lucrurile nu se opresc aici !

O altă consecință, poate și mai gravă este că lipsa de încredere duce la lipsa colaborării și generează venituri mici pe cap de locuitor…

Această cauzalitate statistică observată de mai mulți cercetători (Paul Zack de exemplu), ne oferă o explicație în plus pentru care în România sărăcia persistă prin comparație cu alte țări.

Simplu spus, nivelul scăzut de încredere este foarte strâns corelat cu performanța economică la nivel național.

Pe graficul de mai jos se vede clar că România este singura țară europeană aflată în coada clasamentului ca nivel al veniturilor pe cap de locuitor.

În comparație cu Olanda, Norvegia și Suedia (țările aflate în fruntea clasamentului) nivelul de încredere este de 7 ori mai mic iar nivelul veniturilor de 2-3 ori mai mic.

Dacă vrem inovație, creștere economică, colaborare și o țară în care să ne placă să trăim, avem nevoie să construim mai întâi un climat de încredere…

Ce e de făcut…?

Probabil că răspunsul meu la această întrebare te va surprinde, așa că încep cu un scenariu:

Un zugrav pe care l-ai rugat să îți repare peretele cu igrasie îți spune că trebuie să dea jos toată tencuiala, până la cărămidă, să pună un ”diagnostic”, să lase să se usuce, iar apoi îți va putea spune și cât durează până termină lucrarea…

Răspunsul lui nu îți place, dar știi că este răspunsul corect, nu-i așa?

E cam la fel și cu reparația societății…

Durează!

Estimarea mea este că merită făcut un proiect de 25 de ani pentru o astfel de treabă.

Știu, Știu…. răspunsul tău visceral este: mai bine mă mut în altă țară… am așteptat deja peste 25 de ani…

Răspunsul meu: mută-te !

Dacă ăsta e drumul tău, decide și pleacă. Dar dacă rămâi, nu te mai plânge!

Dacă ai ales să rămâi, fă ce e de făcut unde ai rămas.

E adevărat că omul sfințește locul, dar asta e valabil numai pentru oamenii care își asumă locul.

Dacă ești plecat mental din țară, faptul că ai un corp care se târâie pe străzile prăfuite și bordurate ale României urbane în timp ce verși nemulțumiri pe gură nu te va ajuta să schimbi ceva.

Părerea mea este că țara asta are o singură șansă reală să se schimbe în bine: fiecare om căruia îi pasă să ia un rol de leadership pe termen lung în comunitatea lui.

Restul… e can-can…

Uite ce avem de făcut:

Fiecare dintre noi ar trebui să își asume o viziune pe termen lung și să ralieze oameni la acea viziune.

Care e viziunea? Contează mai puțin, atâta vreme cât tu crezi în ea și ajută alți oameni:

– poate fi un proiect de reabilitare a unei școli

– poate fi înființarea unei reviste on-line

– poate fi despre plantat copaci

– poate fi despre înfrumusețat un oraș

– poate fi un business cu impact social frumos

– poate fi despre îmbunătățirea educației

– poate fi despre cercetare științifică făcută în echipă…

etc.

Cele mai importante două criterii?

  1. Să crezi în el
  2. Să creadă și alții în el încât să vrea să vină cu tine în direcția respectivă

Al treilea criteriu, pe care îl adaug aici este că nu te vei opri până când nu realizezi ce ți-ai propus!

Ca să fii sigur de asta, îți recomand să îți acorzi un orizont de timp de 25 de ani.  Dacă termini proiectul tău în 2 ani, alege altul în aceeași direcție și mergi într-acolo restul de 23 de ani… și tot așa…

Ceea ce se va întâmpla când mai mulți oameni fac asta este simplu…

Vom depăși vreo 6 mandate de politicieni și vom înțelege că o țară se poate schimba în bine prin liderii ei, nu prin talk-show-uri și jocuri de culise.

Vom lămuri un lucru dureros de simplu:

Protestele sunt doar un prim pas, important, dar foarte mic prin comparație cu asumarea reală a lucrurilor, care presupune ca după ce ai schimbat regimul, guvernul, politica, etc, să faci tu în comunitatea ta o diferență pozitivă.

Cam așa se văd lucrurile de la mine, dar nu e nevoie să fii de acord cu mine!

Am pus pe masă o părere care e dublată de felul cum am trăit în ultimii 25 de ani (după ce am terminat școala). Tot ce am învățat din această perioadă am pus în acest articol sub formă de concluzie.

Marele avantaj pe care îl vei obține cu o astfel de abordare este faptul că te vei simți mulțumit de tine, indiferent de ce se întâmplă în jur, dacă ai ales să rămâi în țară.

Eu am ales să formez lideri și voi continua să fac asta în următorii 25 de ani.

Dacă simți la fel ca mine, te invit să faci un prim pas completând un chestionar despre încredere, respect și responsabilitate în România.

Voi face publice rezultatele !

Voi veni cu propuneri în urma cncluziilor de acolo. Propunerile mele vor fi în sfera educației, că acolo mă pricep.

Poți completa chestionarul aici: https://goo.gl/forms/gxS9VPh6aQokrk103

Durează cam 90 de secunde. Dacă vrei, dă share la acest articol să poată completa chestionarul și prietenii tăi. Multumesc !

Cu încredere,

Andy

PS: Completează chestionarul acum, cât e cald…   🙂

 

Ţi-a fost de folos? Dă-l mai departe :D

 

Scrie-ne aici părerea ta despre articol