fbpx

Superficial, Stresat sau Lider ?

Timp de citire: 7 minute

„Cum reacționezi când dai de greu?”

Nu știu dacă ți s-a mai pus vreodată această întrebare sau dacă ai adresat-o tu cuiva, dar răspunsul la ea te poate pune în categoria liderilor, a stresaților sau a superficialilor.

Voi exemplifica din lumea sportului:

Să presupunem că vrei să înveți tenis.

Te apuci de treabă, te duci pe teren cu un prieten care joacă de ceva vreme și constați că îți place.

E un sport în aer liber, care se poate învăța în mod agreabil, fără să presupună pregătire fizică intensă înainte să ajungi pe teren…

Primele ore sau zile trec pe nesimțite și te gândești că sunt șanse să joci chiar foarte bine, cu suficient antrenament…

După câteva ședințe de antrenament constați că poți să servești decent, poți returna mingea în teren,… etc.

Dar orice minune ține trei zile…

Ai un antrenament programat exact în acea zi în care „toate merg pe dos”…

Vii pe teren și constați că nimic nu-ți mi iese…

Parcă ți-ar fi pus cineva plumb în rachetă. Parcă mingile zboară de două ori mai repede. Parcă nu te poți concentra…

Ai dat de greu!!

Ce faci în acel moment?

În cariera mea de consultant am observat cam trei tendințe tipice pentru o astfel de situație:

1. „Îți bagi picioarele”

2. Te enervezi

3. Cauți cu calm o breșă

Prima soluție aparține omului superficial.

Superficialii sunt cei pentru care orice minune ține trei zile.

La primele greutăți ei renunță și motivează foarte credibil gestul: „n-am timp”, „nu e pentru mine”, „caut altceva”, „voi reveni mai târziu la această activitate”, etc.

Situația respectivă seamănă cu povestea sabiei lui Damocles

Damocles, curtean a lui Dionisos cel Bătrân, tiranul Siracuzei, era un tip foarte linguşitor.

Spunea că nu există mai mare fericire decât să fii tiran.

Spre a-i da o lecţie, Dionisos, la un ospăţ, l-a aşezat în locul lui pe tron şi a poruncit să i se acorde toate onorurile regeşti.

Dar când Damocles se lăfăia mai în voie, tiranul i-a cerut să se uite în sus.

De tavan, exact deasupra capului lui Damocles, atârna o sabie fără teacă prinsă numai cu un fir de păr de cal.

Îi arăta astfel primejdiile care îl pândesc în orice moment pe tiran.

Superficialii își doresc onorurile rezultate din poziția de jucător (de tenis, de jocuri de curte, etc.) dar nu sunt dispuși să plătească prețul care vine la pachet cu poziția la care aspiră.

A doua soluție aparține stresatului cronic

Stresații se enervează când ceva nu le iese.

Furia generată e folosită ca și combustibil pentru a depăși situația de blocaj.

Interesant este că de cele mai multe ori, stresații chiar reușesc să depășească blocajele, dar costul de energie e atât de mare încât nu se pot bucura de rezultat.

În exemplul cu tenisul, un stresat își va tripla eforturile

Va renunța la timpul său liber și va exersa până îi va curge sânge din rachetă.

Se va autoflagela psihic și fizic până când, la un moment dat, mișcările potrivite vor deveni automatism iar protagonistul va învinge adversarul, bună dispoziție a partenerilor și jocul însuși.

Dacă superficialii joacă să se simtă bine, stresații joacă să câștige. Cu orice preț.

Mitul specific al comportamentului stresat este cel al lui Sisif.

Sisif este eroul absurd.

Acest personaj a fost condamnat prin vrerea zeilor să urce neîncetat cu o stânca până în vârful muntelui și apoi să aștepte rostogolirea stâncii la baza muntelui pentru a o urca din nou.

Varianta modernă a acestui mit este lipsă de satisfacție pe care o simt stresații care își stabilesc singuri ținte.

Odată ajunși în vârf își fixează imediat atenția pe un pisc și mai înalt pe care îl au de urcat împingând același bolovan.

Viața se transformă astfel într-un calvar permanent, caracterizat de urcușuri și coborâșuri cu ochii ațintiți la culmi din ce în ce mai înalte.

Ce lipsește?

Odihna, celebrarea, liniștea și poveștile de izbândă spuse cu prietenii în jurul focului.

Stresații sunt prea ocupați ca să mai aibă timp să se bucure.

La polul opus, superficialii sunt prea dornici să se bucure că să mai aibă disciplina să evolueze.

Între cele două tendințe, există însă o „specie” mai evoluată: Liderul

Liderii sunt acei oameni care reacționează la greutăți sau piedici împrumutând o mică doză de detașare de la superficiali și o mică doză de fermitate de la stresați, la care adaugă o mare doză de viziune și simț al direcției.

Condimentul pe care liderii îl presară peste cele 3 ingrediente este dorința de a-și servi semenii și de a contribui la comunitatea din care fac parte.

Un lider reacționează la greutăți cu totul altfel decât un superficial sau un stresat.

El face un mic pas înapoi și analizează. Își pune întrebări, caută soluții și mai ales, cere sfaturi de la cei care au trecut prin situații similare.

În loc să renunțe sau să se înverșuneze, liderul contemplă, întreabă, analizează, cere și apoi acționează.

Ingredientul suprem al succesului unui lider este încrederea. Încrederea în sine.

Încrederea în cei cărora le cere sfatul și mai presus de orice, încrederea că există o soluție la problema cu care se confruntă, iar această soluție se află chiar… „după colț”.

Un lider se așteaptă ca soluția să apară, iar această încredere se traduce în comportamentul său printr-un calm specific pe care cei din jur îl admiră și din care se inspiră.

Liderul devine astfel un exemplu pentru ceilalți despre cum ar fi bine să reacționeze în fața dificultăților.

Când liderul nu este de față, unii dintre membrii echipei sale îi vor lua locul și se vor comporta cu același calm cu care s-ar fi comportat mentorul lor.

Această schimbare de poziție este de fapt dovada clară că avem de-a face cu un lider adevărat: cel care crește alți lideri în jurul său.

***

Cum poți să joci mai des în liga liderilor și mai rar în cea a superficialilor sau a stresaților?

Propune-ți să te manifești mai des ca un lider și mai rar ca o persoană din celelalte două categorii.

Ca superficial, când întâmpini dificultăți ai următoarele tendințe:

Îți vine să renunți, te gândești mereu la altceva decât problema în cauză, amâni, vorbești foarte mult și acționezi foarte puțin, cauți justificări să nu perseverezi

Ca stresat, când întâmpini dificultăți ai următoarele tendințe:

Te enervează la culme situația în care ești, numai la asta te gândești, ai devenit irascibil, vrei să îți canalizezi TOATĂ energia în proiectul respectiv,

Ai pierderi de atenție în alte arii ale vieții tale, cauți și găsești justificări să nu te ocupi de nimic altceva.

Ca lider, când întâmpini dificultăți ai următoarele tendințe:

Pui întrebări foarte bune, cauți soluții până când le găsești, te bazezi masiv pe experiența celor care au rezolvat în trecut probleme similare.

Îți păstrezi calmul, inspiri încredere, nu renunți, nu faci rabat la calitate, gândești concentrat la soluții și te referi la probleme doar în măsura în care te ajută să înțelegi situația, perseverezi până când obții ce vrei.

În final, să nu uităm că fiecare dintre noi are momente când se comportă ca un superficial, ca un stresat sau ca un lider.

Secretul este să ne antrenăm suficient pentru a fi lideri în viețile noastre în situațiile în care cu adevărat contează.

Adică. Acolo unde ne-am asumat roluri de lideri iar cei din jurul nostru ne-au dat girul de încredere pentru acest rol.

Inspiraţie !
andy szekely
Ţi-a plăcut? Dă-l mai departe.
 
 

Comentează




* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.